Andra, fiica lui Gheorghe Gheorghiu, vorbește cu multă admirație despre mama ei, Camelia, pe care o consideră una dintre persoanele care i-au influențat felul de a privi moda și estetica. Crescută într-un mediu în care arta și imaginea au fost mereu prezente, Andra spune că a preluat de la mama ei nu doar pasiunea pentru haine, ci și o anumită eleganță pe care încearcă să o păstreze în propriile creații.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Într-un interviu exclusiv pentru VIVA!, Andra, fiica lui Gheorghe Gheorghiu ne-a povestit cât de importantă a fost influența mamei sale în parcursul ei și ce își amintește din perioada copilăriei. Pentru ea, Camelia a fost un reper de feminitate și rafinament, iar lecțiile pe care le-a primit atunci se regăsesc astăzi în felul în care își construiește propriul stil.
Andra Gheorghiu, declarații rare despre mama ei, Camelia
De la cine ai moștenit această pasiune de a crea accesorii și piese vestimentare unicat?
Cred că această nevoie de a crea a existat în mine dintotdeauna și, privind în urmă, îmi dau seama că vine foarte mult din familie. Mama îmi povestește că încă din copilărie eram extrem de hotărâtă când venea vorba despre haine și că aveam opinii foarte clare despre ceea ce voiam să port. De multe ori insistam să îmi aleg singură ținutele și transformam orice probă într-o mică negociere de stil. Am crescut într-un univers apropiat de artă și entertainment, unde imaginea, estetica și expresia personală erau prezente firesc în viața de zi cu zi. Mama a fost pentru mine imaginea eleganței clasice și a feminității autentice. Avea un rafinament natural și o discreție stilistică pe care le-am admirat fără să îmi dau seama atunci cât de mult mă vor influența mai târziu.
Și tatăl meu, Gheorghe Gheorghiu, avea un stil foarte aparte. Fiind artist și călătorind mult, venea mereu în contact cu influențe noi, iar garderoba lui reflecta această deschidere. Era atent la detalii și avea, de multe ori, o viziune estetică înaintea timpului său. Cred că de la el am moștenit curajul de a experimenta și de a nu mă teme să ies din tipare. Mai târziu am descoperit că această latură creativă exista și în generațiile dinaintea mea. Bunica din partea tatălui își cosea singură hainele și era cunoscută în comunitatea ei pentru talentul pe care îl avea. Din păcate, nu am avut șansa să petrec suficient timp alături de ea – a murit când eram foarte mică –, însă povestea ei a rămas pentru mine o sursă puternică de inspirație.
Și bunica din partea mamei avea un talent extraordinar. Tricota impecabil și ne făcea haine în culori și forme care mi se păreau magice la vremea aceea. Îmi amintesc cât de speciale se simțeau piesele create de ea, pentru că aveau în ele ceva ce nu puteai cumpăra: timp, grijă și iubire. Astăzi, punând toate aceste lucruri cap la cap, cred că dorința de a crea nu a apărut întâmplător. A existat mereu în familia mea, sub forme diferite, iar eu doar i-am dat propria mea voce.
Cum ai reușit să îți faci loc într-o industrie atât de competitivă? Unde ajung creațiile tale și cine a rezonat cu stilul pe care îl propui?
BLOC44 nu a fost gândit niciodată ca un brand legat de un singur spațiu fizic. Îmi place ideea ca piesele să trăiască în locuri diferite și autentice – în pop-up-uri, la evenimente creative, în ședințe foto, pe scenă sau în energia unui DJ set. În ultimii ani, creațiile mele au fost purtate de artiști și creativi din zona muzicală și artistică, inclusiv de Skylar Grey, cunoscută pentru colaborările sale cu Eminem și Rihanna, dar și pentru piese care au marcat o întreagă generație. Totuși, BLOC44 nu este un brand dedicat exclusiv artiștilor. Îl văd mai degrabă ca pe o comunitate de oameni care împărtășesc aceleași valori: libertatea de exprimare, curajul de a fi diferit și dorința continuă de a se descoperi pe ei înșiși.
Momente importante din carieră
Care a fost momentul care te-a marcat și te-a făcut să te simți cu adevărat mândră de munca ta?
Unul dintre cele mai puternice momente pentru mine a fost atunci când Skylar Grey m-a găsit și întrebat dacă aș vrea să devin stilista ei personală pentru anumite apariții scenice și să creez piese custom, unicat, pentru concertele sale. Îmi amintesc perfect unul dintre primele outfituri pe care i le-am realizat: o pereche de pantaloni sport reconstruiți prin inserții din denim, aplicate atât în față, cât și în spate. A purtat piesa pe scena festivalului BottleRock Napa Valley, într-un moment în care performa alături de Kaskade.
Mai târziu, a apărut într-un outfit complet BLOC44 – pantaloni de trening și top mesh personalizate cu logo-ul brandului – pe scenă, în San Francisco, într-o colaborare cu Illenium. Un alt moment pe care nu îl voi uita a fost când a purtat un maiou pe care l-am tăiat și reconstruit manual pentru un concert la Red Rocks Amphitheatre, unde a urcat pe scenă alături de deadmau5. Pentru mine, toate acestea au avut ceva aproape suprarealist. Ani întregi am creat în liniște, singură, în camera mea, învățând fiecare etapă a procesului – de la design până la construcția efectivă a pieselor. În paralel, luam și o decizie dificilă: aceea de a renunța la un drum profesional mult mai sigur și stabil financiar pentru a investi într-un vis care nu venea cu garanții. În momentul în care am văzut o piesă creată de mine pe o scenă atât de mare, am simțit că toate nopțile nedormite, riscurile și munca invizibilă încep, în sfârșit, să capete sens.