Andra și-a păstrat rochia de mireasă. Artista avea 21 de ani când s-a căsătorit cu Măruță: „Eu nu aș ține morțiș ca Eva să o poarte, dar să fie ca amintire. Sau dacă vrea să taie din ea ceva"

.

Andra și Cătălin Măruță aniversează anul acesta 17 ani de la nuntă și 19 ani de când formează un cuplu. Artista e deja cu gândul la momentul în care vor împlini 25 de ani de mariaj, un eveniment care, în opinia ei, trebuie sărbătorit așa cum se cuvine și pregătit din timp. Andra nu a găsit încă o destinație pentru rochia de mireasă, dar lasă asta în seama fiicei ei.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!


Cântăreața și prezentatorul de la PRO TV sunt împreună din 2006 și s-au căsătorit doi ani mai târziu, pe 23 august 2008, chiar de ziua de naștere a artistei. Nunta, care a avut loc la Târgu-Jiu, locul nașterii lui Cătălin Măruță, a adunat în jur de 800 de invitați. Andra și Cătălin Măruță trăiesc astăzi o mare dragoste și se bucură de familia frumoasă pe care o au. Cei doi s-au apropiat mai mult după ce au filmat un videoclip împreună, deși la acel moment Cătălin a venit pe platouri cu o altă domnișoară. Artista susține că după apariția copiilor, Eva și David, legătura dintre ea și soțul ei, Cătălin Măruță a devenit și mai puternică.


Citește și: Cum se menține în formă Gina Pistol, la 44 de ani. Ce a făcut pentru a ajunge la 58 de kg: „Dacă vrei să arăți bine pe sticlă, trebuie să arăți mai slăbuță. Merg la sală, mănânc’

Andra și Cătălin Măruță sărbătoresc, pe 23 august, 17 ani de la nuntă

Andra s-a căsătorit cu prezentatorul TV chiar pe 23 august, de ziua ei de naștere, așa că în fiecare an, această zi e pentru ea o dublă sărbătoare. Cu toate astea, solista are convingerea că aniversarea de 25 de ani e cea mai importantă și trebuie pregătită din timp.

„Cea de 25 de ani este mai importantă. Cel puțin în România. Nunta de argint și nunta de aur sunt cele mai importante. Astea sunt astea sărbătorite, cu petrecere. Eu aș vrea să mă sărbătoresc în fiecare an. Bine, eu chiar sărbătoresc în fiecare an pentru că m-am măritat de ziua mea, deci oricum ar fi este sărbătoare la noi în casă pe 23 august pentru că m-am născut pe 23 august, m-am măritat pe 23 august. Deci 23-ul ăsta are ceva’, a spus Andra pentru Libertatea.


Citește și: Anamaria Prodan dă vina pe Reghe pentru plecarea lui Nuți din casa ei: „E a doua mamă a copiilor mei’. Bona știa de infidelitatea lui

Andra vrea ca Eva să aibă rochia ei de mireasă ca amintire

Andra nu își dorește cu ardoare ca fiica ei, Eva, să poarte aceeași rochie în cea mai importantă zi din viață. Vrea, totuși, ca ea să o aibă ca amintire.

„Am rochia, am sandalele. Sunt într-un sac. Nu am ținut rochia de mireasă acasă, am ținut-o unde am mai multe rochii și costumații pe care nu mai pot să le țin, pentru că sunt foarte multe acasă. Pe multe dintre ele le-am dat, dar pe cele de suflet le-am ținut, iar rochia este una dintre ele. Chiar zilele trecute m-a întrebat Cătălin ce facem cu ea. I-am zis să o lase acolo. Mă uit la filme în care fetele într-adevăr primesc de la mamă, dar nu sunt obligate să le poarte, dar măcar o au ca amintire. Să fim serioși, se schimbă moda și nu prea mai îmbracă nicio fată rochia mamei. Eu nu aș ține morțiș ca Eva să o poarte, dar să fie ca amintire cât s-o mai putea. Sau dacă vrea să taie din ea ceva’, a explicat jurata de la „Românii au talent’.


Citește și: Cum își împart Dana Rogoz și soțul ei responsabilitățile în creșterea copiilor: „Ne sprijinim mult unul pe celălalt. Radu este un tată extrem de prezent' / EXCLUSIV

Andra nu își dorește să mai arate ca la 21 de ani


Artista avea 21 de ani atunci când s-a căsătorit cu Cătălin Măruță. Deși a mai luat câteva kilograme, Andra nu își dorește să revină la formele de atunci, ci să mai slăbească în jur de 10 kilograme.

„Da bine, pe un picior să-mi vină. Asta e cu target, până la nunta de argint să revin la măsurile de atunci. Parcă nu mi-ar plăcea să mai am kilogramele alea. Mie îmi place un pic mai cu forme, de asta și am formele astea. Acum sigur că mi-ar plăcea să mai slăbesc vreo 6-7, să zicem 10 kilograme, dar nu atât de mult cum eram acum 17 ani. Mie îmi place mai cu forme așa. Mă simt foarte bine în pielea mea’, a mai declarat Andra