Andreea Bostănică a fost înșelată de iubitul cu care era într-o relație de doi ani. Influencerița a mărturisit că a primit mesaje și dovezi despre trădare și că a decis să pună punct relației, deoarece nu poate accepta infidelitatea, indiferent de circumstanțe. Iată ce dezvăluiri a făcut tânăra artistă cu privire la acest aspect delicat din viața ei!
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Andreea Bostănică a fost înșelată de iubitul cu care era într-o relație de doi ani
- 2 Andreea Bostănică: „Mai bine să fiu singură decât cu o persoană care mă minte’
- 3 Ce planuri are influencerița pentru următoarea perioadă
Andreea Bostănică a anunțat că relația ei de doi ani s-a încheiat după ce a aflat că a fost înșelată. Influencerița a spus că a primit mesaje și dovezi despre trădare și a explicat de ce nu poate ierta o astfel de situație, indiferent de lucrurile materiale oferite.
Cuprins
Andreea Bostănică a fost înșelată de iubitul cu care era într-o relație de doi ani
Andreea Bostănică a vorbit deschis despre despărțirea de iubitul ei, cu care a avut o relație de doi ani. Influencerița a spus că a aflat că a fost înșelată și că a primit mai multe mesaje și dovezi legate de acest lucru. Ea a explicat că nu va face publice dovezile și că nu își dorește să denigreze pe nimeni.
Chiar dacă a trecut printr-un moment dificil, tânăra aristă a spus că este recunoscătoare pentru experiența trăită. Ea a mai precizat că nu poate ierta o trădare, indiferent de situație sau de lucrurile materiale oferite.
„Am aflat că persoana iubită, cu care am fost împreună timp de doi ani, m-a trădat. Am primit numeroase mesaje, am primit și dovezi, dar îți dai seama că nu o să le postez. Nu vreau să denigrez pe nimeni. Sunt recunoscătoare pentru tot ce s-a întâmplat, doar că eu nu pot să iert o trădare. Pot să primesc și luna de pe cer, că ai văzut ce comentarii primesc, că „fato, trebuie să-l ierți’, că „uite ce ți-a dat’. Pentru mine nu contează lucrurile materiale atât de mult precum cred alții.
Nu pot să fiu cu o persoană care m-a trădat, pentru că atunci când te trădează o dată, o să te trădeze și a doua oară, și a treia oară. Eu nu pot să fiu cu o astfel de persoană pentru nimic în lume’, a mărturisit Andreea Bostanică pentru spynews.ro.
Andreea Bostănică: „Mai bine să fiu singură decât cu o persoană care mă minte’
Mai mult decât atât, Andreea Bostănică a spus că nu are nevoie de lucruri materiale pentru a fi fericită, mai ales că muncește de când este mică și își câștigă banii singură. Influencerița vrea lângă ea un bărbat care să nu o mintă și să fie fidel.
„Eu nu depind de absolut nimeni. Tot ceea ce am și toată viața pe care o duc sunt datorită mie. Lucrez de mică, de la 12 ani, fac muzică, am social media și o să continui tot așa. Mai bine să fiu singură decât cu o persoană care mă minte’, a mai adăugat ea.
Ce planuri are influencerița pentru următoarea perioadă
Andreea Bostănică a mai vorbit și despre planurile pe care le are pentru următoarea perioadă. Influencerița se va ocupa de domeniul profesional și se va axa pe propria viață.
„Îmi cer scuze față de toți oamenii, pentru că am promis că voi lansa o piesă și am amânat-o. Nu sunt în stare să lansez piesa aceea, chiar dacă am muncit mult la ea și deja e gata, totul e pus la punct. Este o piesă fericită, veselă, dar nu mă regăsesc acum în ea.
O să lansez o altă piesă, pe care am creat-o în două zile, de supărare, de nervi, când nu aveam niciun chef. Piesa asta chiar mă reprezintă și o să aflați multe adevăruri pe care nu am putut să le spun prin cuvinte. O să afle lumea, prin această piesă, întreaga poveste care mi s-a întâmplat’, a mai spus influencerița pentru sursa citată anterior.
Sursa foto: Facebook/ TikTok