Într-un interviu pentru VIVA!, Andrei Bănuță vorbește cu emoție despre relația pe care o are cu tatăl său, mai ales după pierderea mamei și a fratelui său. Între cei doi sunt 50 de ani diferență de vârstă, însă artistul spune că au învățat să lase deoparte opiniile diferite și să se bucure de timpul pe care îl au împreună. Pentru el, tatăl său a rămas un reper important și omul care îl leagă de locul din care a plecat.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Andrei Bănuță, confesiuni tulburătoare despre legătura cu tatăl său, după pierderea mamei și a fratelui
- 2 „Alegem să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, fără să încercăm să ne mai modelăm'
- 3 „A avut o viață grea, a pierdut mult și cred că în etapa asta a vieții lui merită împliniri și fericire'
La 27 de ani, Andrei Bănuță și-a construit deja un loc bine conturat în muzica românească, cu piese care au ajuns rapid la public și proiecte care i-au consolidat parcursul artistic. În această toamnă, artistul pregătește un moment important pentru cariera sa, primul concert propriu la Sala Palatului. Dincolo de scenă și de proiectele muzicale, însă, familia rămâne un reper important pentru el. Andrei Bănuță ne-a vorbit despre relația cu tatăl său, cu atât mai prețioasă după pierderea mamei și a fratelui său.
Cuprins
- 1 Andrei Bănuță, confesiuni tulburătoare despre legătura cu tatăl său, după pierderea mamei și a fratelui
- 2 „Alegem să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, fără să încercăm să ne mai modelăm'
- 3 „A avut o viață grea, a pierdut mult și cred că în etapa asta a vieții lui merită împliniri și fericire'
Andrei Bănuță, confesiuni tulburătoare despre legătura cu tatăl său, după pierderea mamei și a fratelui
După ce ți-ai pierdut mama și fratele, ai rămas practic doar cu tatăl tău. Se spune că astfel de încercări schimbă pentru totdeauna o relație. Cum v-a apropiat durerea și ce a însemnat el pentru tine în anii în care ai încercat să îți construiești drumul?
Durerea e un drum greu de parcurs în compania nepotrivită, mai ales când o împarți. Multe dureri trăite lângă oamenii nepotriviți ajung să-i despartă sau să-i răcească unul față de celălalt iremediabil. Noi am avut noroc, dacă noroc s-ar putea numi. Eu am înțeles cât de important e să-i ofer un umăr pe care să plângă atunci când simte, și el a făcut la fel. E irelevant care plânge mai mult și care mai puțin, important e să știi că ai unde pune capul, în caz că nu mai poți. Eu am oferit și am primit deopotrivă confortul acesta, iar asta e tot ce contează.
Tata pentru mine a fost un scop în drumul meu. Am știut că am responsabilitatea să îi fac cinste, deci cumva pot spune că e motivul pentru care toată lumea îmi spune „îmi place că n-ai uitat de unde ai plecat’. N-am uitat și nici n-aș avea cum, pentru că în locul din care „am plecat’ mă așteaptă el. Capul în nori și arta sunt datorită mie, picioarele pe pământ sunt datorită lui.
„Alegem să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, fără să încercăm să ne mai modelăm'
Între tine și tatăl tău sunt câteva decenii bune diferență, iar asta vine, inevitabil, cu perspective diferite asupra vieții. Au existat perioade în care v-a fost greu să vă înțelegeți sau tocmai experiențele prin care ați trecut v-au făcut să deveniți mai apropiați decât sunt, de obicei, un tată și un fiu?
„Conflictul’ dintre generații există și între mine și Tătuțu. E clar că avem multe opinii diferite despre viață, că, dintre noi doi, unul a avut mai multă viață la dispoziție decât celălalt. 50 de ani între noi doi se simt doar atât de des cât aleg eu să-i las să se simtă. Apropierea dintre noi a venit în momentul în care am înțeles amândoi că timpul nostru împreună e mult prea limitat ca să ne permitem să ne contrăm. Alegem să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem, fără să încercăm să ne mai modelăm. E distanța prea mare, timpul prea scurt și viața prea crudă pentru divergențe. Le potrivim din mers, le reglăm din pâine și mergem înainte, ca în orice familie.
„A avut o viață grea, a pierdut mult și cred că în etapa asta a vieții lui merită împliniri și fericire'
Astăzi, tatăl tău este, probabil, cel mai mândru fan al tău. Îți urmărește concertele, îți comentează în online și se bucură de fiecare reușită a ta ca și cum ar fi a lui. Cum arată relația voastră acum și ce ai învățat de la el despre puterea de a merge mai departe?
Exact cum spuneam mai sus, am avut de ales. Fie lăsăm părerile care diferă să ne umbrească relația, fie ne iubim și ne bucurăm unul de altul cu bunele și cu relele fiecăruia. Noi am ales a doua variantă, mai ales că, în scopul final al muzicii mele, un procent mare e reprezentat de dorința ca el să fie mândru și fericit. A avut o viață grea, a pierdut mult și cred că în etapa asta a vieții lui merită împliniri și fericire. Cu restul știe deja cum se trăiește. Cu binele ne învățăm abia acum împreună, pentru că eu chiar cred că a venit și rândul lui la fericire. Să mă țină Dumnezeu în putere și pe mine, să i-o pot oferi, dar și pe el, ca să o trăiască frumos.
Are un artist atât de ocupat timp pentru prieteni sau să cultive noi prietenii? Cine sunt oamenii cei mai apropiați ție, pe care îi simți ca pe o adevărată familie? Cui ceri mai întâi sfaturi atunci când ai o problemă, pe cine te poți baza la orice oră din zi și din noapte?
Am câteva persoane în cercul meu care îmi sunt apropiate cu adevărat, cu care vorbesc și mă sfătuiesc de fiecare dată când am nevoie de sinceritate și de o perspectivă obiectivă asupra anumitor aspecte. Sunt oamenii în fața cărora îmi pot dezvălui vulnerabilitățile și gândurile cele mai sincere. În ceea ce privește prieteniile noi, trebuie să recunosc că timpul nu îmi permite să investesc în a le construi, deși mi-aș dori.