Andrei, fratele mai mic al lui Mihai Bendeac, a împlinit 26 de ani, iar cu această ocazie mama celor doi a publicat în mediul online un mesaj emoționant, alături de o fotografie cu sărbătoritul. Cu multă nostalgie, aceasta a depănat câteva amintiri din perioada în care cei doi frați locuiau împreună, rememorând momente dragi din copilăria lui Andrei.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Mihai Bendeac provine dintr-o familie iubitoare și are un singur frate, pe Andrei, mai mic cu 18 ani. Spre deosebire de actor, mezinul familiei a preferat să fie mult mai discret și a ales un drum profesional departe de lumina reflectoarelor, însă cei doi au rămas foarte apropiați.
Andrei, fratele lui Mihai Bendeac, a împlinit 26 de ani
Emilia Bendeac i-a transmis un mesaj emoționant fiului ei cel mic, care a împlinit 26 de ani. Cu această ocazie, ea a publicat în mediul online și o imagine alb-negru cu sărbătoritul, însoțită de câteva rânduri pline de nostalgie.
„Îmi e greu să îmi aleg acum cuvintele, dar a fost cam așa:
Vârsta 39 de ani, când nu credeam că pot să mai aduc pe lume un copil.
Diferența dintre el și fratele lui mai mare Mihai, 18 ani.
A crescut când era mic, în mare parte lângă mine, în mașină, pentru că eu, ca și acum, aveam în permanență drumuri, activități, iar el, la 4 ani, știa să citească și îmi citea din dreapta mea lista cu ce aveam de rezolvat în ziua respectivă…
Îl iubea mult pe fratele lui (ca și acum), iar pe la 6 ani, în parc, scria și el autografe prietenilor de joacă, pentru că așa a văzut la Mihai…
Prima lui noapte, tot la 4 ani, în care a dormit singur în cameră, a fost aceea în care a primit de la Moș Crăciun o lenjerie de pat cu sigla DINAMO…
Acum iubește sportul în general, dar respiră fotbal…
El este bărbatul din imagine, Andrei Bendeac, care acum are 26 de ani și care este un om bun, responsabil și hotărât să își urmeze visul’, a scris Emilia Bendeac.
Actorul e mândru de fratele său
În 2023, când Andrei Bendeac a fost cooptat în cadrul clubului Dinamo, Mihai Bendeac a transmis un mesaj emoționant și plin de mândrie în mediul online.
‘Dacă expresia câine până la moarte’ ar avea o imagine, asta ar fi… Frate-meu gândește, există, respiră pentru asta.
E o patimă pe care doar Dostoievski ar putea s-o descrie îndeajuns de bine. Te iubesc, Andrei Bendeac! Urmează-ți pasiunea!’, a scris Mihai Bendeac, pe Instagram.
Sursa foto: Facebook