Andrei Lemnaru și ispita Andrușca au dat frâu instinctelor și au făcut dragoste în baie, la Insula Iubirii, perfect conștienți că totul va ieși la iveală la următorul bonfire. După ce a fost înșelat de Ella și a pus capăt relației, Andrei are sentimente tot mai puternice pentru Andrușca. Iată cum a reacționat Ella după ce a văzut imaginile cu ei!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Andrei Lemnaru și Ella Vișan au intrat în competiția Insula Iubirii cu speranța că își vor testa și întări relația înainte de nuntă. Cuplul părea stabil, dar provocările insulei și prezența ispitelor au scos la iveală vulnerabilități neașteptate. Într-un decor exotic, unde tentația pândește la fiecare colț, cei doi au fost puși față în față cu propriile dorințe și limite. Deși au început aventura împreună, încrederea s-a fisurat rapid. Ella a fost prima care a cedat, lăsându-se purtată de pasiune alături de ispita Teo. La scurt timp, Andrei a urmat același drum, apropiindu-se de ispita Andrușca. La ultimul bonfire, Ella a văzut imagini similare cu cele pe care producătorii i le-au prezentat lui Andrei – fostul ei iubit a dormit cu ispita, apoi a făcut dragoste în baie cu Andrușca.
Cuprins
Andrei Lemnaru și ispita Andrușca au făcut dragoste în baie, la Insula Iubirii
În episodul 19, Andrei Lemnaru și ispita Andrușca au trecut la un alt nivel al relației lor. După momente de tandrețe în dormitor, cei doi s-au retras în baie, unde camerele de filmat nu aveau acces. Acolo au avut loc scene interzise minorilor, care au luat fanii prin surprindere și, mai ales, pe Ella, care nu a lăsat totuși să se vadă emoția care o cuprinsese.
Ella a fost chemată la bonfire, unde a fost pusă față în față cu ispita Andrușca. Tânăra a fost uimită să vadă, în filmări, un bărbat pe care, spune ea, nu l-a cunoscut așa.
‘Este un Andrei total schimbat! Face lucruri pe care cu mine nu le făcea. Nu dormim îmbrățișați, clar nu ne trezim îmbrățișați. Sunt vorbe pe care și mie mi le-a spus și mie cândva. Văd interes, văd implicare și, cu siguranță, sunt și sentimente.
Andrei spune că noi nu suntem romantici, deși eu sunt un om foarte romantic. Și mie îmi place să dorm îmbrățișată, și mie îmi place să mă uit în ochii lui dacă și el s-ar uita în ochii mei și nu în telefon’, a mărturisit Ella la bonfire.
Andrușca a plusat și a vorbit și despre imaginile care nu s-au văzut, confirmând că ea și Andrei au făcut dragoste în baie. Ulterior, ispita a confirmat că sentimentele dintre ei sunt reale și că au de gând să rămână împreună și după Insula Iubirii.
‘Vorbim despre planurile de viitor, ne înțelegem foarte bine. Sunt foarte fericită alături de el. Să mă scuzați că râd tot timpul, dar nu o fac cu intenție rea. Chiar asta simt să fac’, i-a spus ispita Ellei.
Ce i-a ascuns Ella lui Andrei Lemnaru înainte de Insula Iubirii
Ella Vișan și Andrei Lemnaru au venit împreună în Thailanda, ca participanți la Insula Iubirii, cu doar câteva săptămâni înainte de nunta lor, programată în septembrie 2025. Cei doi au acceptat provocarea emisiunii pentru a-și testa fidelitatea, însă lucrurile au luat o turnură neașteptată. După doar câteva zile pe insulă, Ella a cedat tentației și a avut relații intime cu ispita Teo Costache. Momentul a fost surprins de camere, iar consecințele nu au întârziat să apară. Mai mult, ulterior, Andrei avea să afle un detaliu care l-a lăsat mască.
Într-un moment de sinceritate, Ella le-a povestit colegilor de pe insulă că, înainte de a veni în Thailanda, a consultat o clarvăzătoare. Aceasta i-ar fi spus că relația cu Andrei nu are viitor și că nu vede nicio nuntă. Ella a păstrat această informație doar pentru ea, fără să-i spună nimic logodnicului ei.
„M-am dus la o clarvăzătoare și 90% din ce mi-a spus s-a întâmplat. Am înregistrarea pe telefon, nu am putut să o mai ascult. Ce-a putut să îmi zică la Andrei… m-a panicat total! Îi trimiteam poze, una câte una, și nu îi spuneam cine e. (…) A zis: Tu cu omul acesta nu aveți nicio treabă unul cu celălalt.
Mi-a zis că are legături dubioase. M-a întrebat cine este și i-am spus că este partenerul meu de viață. M-a întrebat dacă am planuri cu el și i-am spus că avem nunta în viitor. A zis: Îmi pare rău, dar nu văd nicio nuntă, a mărturisit Ella.
Andrei a aflat despre vizita la clarvăzătoare și despre predicțiile legate de nunta lor abia în timpul emisiunii.
„Femeia i-a spus că ‘nu veți avea absolut nicio nuntă. Eu nu știam chestia asta. Și cred că mai sunt multe chestii pe care nu mi le-a spus. N-a zis niciodată așa ceva. Sunt lucruri pe care le-a ascuns, pe care a preferat să le țină doar pentru ea. De ce am ajuns până în punctul de m-am dus și mi-am cumpărat costum, i-am cumpărat rochie… De ce? De ce încă voiai să faci chestia asta?.
Face cumva să par eu de vină pentru ceea ce face ea. Vorbeau despre afecțiunea dintre noi, despre contact sexual. Și-a zis că ea venea la mine și eu nu voiam (…) Am avut momente când eram obosit. Dacă este să o iau logic, eu nu i-am spus niciodată așa ceva (…) Poate când eu am chef, tu nu ai chef sau ea nu are chef. Eu nu sunt de vină (…) Eu am oferit tot ce a fost mai bun din mine, i-a spus Andrei Lemnaru ispitei Andrușca.