Mari emoții pentru Claudia Puican și Armin Nicoară, care își creștinează astăzi fiul. Cei doi nu au anunțat data evenimentului, însă le-au făcut o surpriză fanilor din mediul online, postând fotografii și filmulețe din timpul ceremoniei de botez. Au fost publicate și primele imagini cu chipul băiețelului lor, Amir Efrem.
Vezi și acest video VIVA!:
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Armin Nicoară și Claudia Puican și-au botezat fiul
- 2 Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan, nași de botez pentru Amir Efrem
- 3 Când vor organiza petrecerea de botez
Claudia Puican și Armin Nicoară trăiesc cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Pe 11 aprilie, artista a adus pe lume un băiețel perfect sănătos, iar de atunci, fericirea lor a căpătat un nou sens. Este primul copil al cuplului, iar cei doi artiști radiază de emoție.
Cuprins
Armin Nicoară și Claudia Puican și-au botezat fiul
În urmă cu câteva ore, Armin Nicoară a anunțat, printr-un videoclip publicat pe rețelele de socializare, că astăzi are loc botezul fiului săi și al Claudiei Puican. Data evenimentului nu a fost anunțată în prealabil, astfel că fanii au avut parte o adevărată surpriză.
„Voi ați mai văzut așa ceva? Eu sunt pregătit, sunt gata, nașii lipsesc. Unde sunt nașii? Le-am spus: La ora 12.00, să fiți gata, să fiți pregătiți. Nu știu ce se întâmplă. Haideți, vă rog!’, a declarat artistul în videoclipul respectiv.
Cu prilejul acestui eveniment, cuplul a publicat și primele imagini cu chipul băiețelului lor, Amir Efrem, care este creștin de astăzi.
Georgiana Lobonț și Rareș Ciciovan, nași de botez pentru Amir Efrem
Armin Nicoară declara că băiețelul lui va avea un număr impresionant de nași, respectiv șapte cupluri. Adevărata surpriză a venit astăzi, când Georgiana Lobonț a anunțat că ea și Rareș Ciciovan, soțul ei, și-au asumat rolul de părinți spirituali pentru băiețel.
„Oameni buni, astăzi suntem nași de botez. Suntem îmbrăcați, aranjați frumos, mergem acasă la Armin și la Claudia, să-l vadă copiii pe Amir, să ne facem poze, să-l pupăm, să-l îmbrăcăm și să mergem la biserică să-l botezăm. Să devină și el creștin adevărat. Vă ținem la curent, fiți alături de noi!’, a declarat artista în mediul online.
Georgiana Lobonț și soțul ei sunt și nași de cununie pentru tânărul cuplu. Artista a fost implicată într-un scandal de proporții cu finul ei, dar se pare că au lăsat conflictele în urmă și s-au împăcat în contextul acestui eveniment de familie.
Când vor organiza petrecerea de botez
Pentru că bebelușul a fost creștinat în timpul săptămânii, cei doi părinți au decis să nu organizeze petrecerea în aceeași zi. Evenimentul de astăzi este unul discret, doar în prezența familiilor și prietenilor apropiați.
„Am încercat să văd dacă pot organiza botezul într-o zi din timpul săptămânii, dar dacă puteam marțea nu putea unul, dacă pun joia, nu poate altul. Și, atunci, am zis eu, facem slujba religioasă de botez, așa cum se face, pe la trei luni, cu nașii și cei din familie, dar petrecerea de botez, una care să îi aducă aproape pe toți cei ce ne sunt dragi, așa cum a fost și la nuntă, probabil că o vom face mai târziu. Adică, la o adică, o facem chiar și la iarnă, măcar să vină toată lumea. Slujba acum, la termen, petrecerea poate fi chiar și în post, a mărturisit artistul pentru ego.ro.
Sursa foto: Captură Video