Bianca Drăgușanu se pregătește pentru o nouă intervenție estetică, de data aceasta tot o rinoplastie. După două rinoplastii care nu i-au oferit rezultatul dorit, vedeta a decis să apeleze din nou la bisturiu și a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat de-a lungul timpului.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Mereu atentă la imaginea sa, Bianca Drăgușanu a trecut prin numeroase transformări estetice, asumându-și fără rețineri intervențiile care au ajutat-o să ajungă la forma fizică pe care și-a dorit-o. Deși mulți au considerat că vedeta are deja imaginea perfectă, Bianca Drăgușanu spune că încă există lucruri pe care își dorește să le corecteze. Astfel, după două rinoplastii care nu au avut rezultatul așteptat, ea a anunțat că va trece printr-o a treia intervenție la nivelul nasului, sperând ca de această dată să ajungă la forma pe care și-o dorește cu adevărat.
Cuprins
Bianca Drăgușanu își face a treia rinoplastie
Vedeta a explicat că prima experiență cu operația de remodelare a nasului a fost una dificilă și că a ajuns la un medic în care și-a pus încrederea după ce i-a urmărit activitatea în mediul online. Bianca susține însă că rezultatul final nu a fost cel promis, iar organismul ei a reacționat negativ la intervenție.
„Am făcut de două ori intervenția, prima oară am primit niște informații false despre un doctor pe care l-am găsit la întâmplare pe Instagram și pozele lui erau modificate. Mi-a luat cartilajul din urechi și, în loc să îmi facă un nas mai mic, mi-a făcut un nas mai mare. Fața mea respingea cartilajul și mă umflam tot timpul. După doi ani de zile am cunoscut un alt medic, care a încercat să repare’, a declarat Bianca Drăgușanu.
După o perioadă în care a evitat alte intervenții majore, vedeta a decis acum să mai acorde o șansă acestei proceduri și speră că cea de-a treia operație îi va oferi rezultatul mult dorit.
Bianca Drăgușanu a investit zeci de mii de euro în imaginea sa
Bianca Drăgușanu nu a ascuns niciodată faptul că frumusețea presupune, în cazul ei, multă disciplină, întreținere și numeroase intervenții estetice. De altfel, vedeta a recunoscut în repetate rânduri că a investit sume importante pentru a obține imaginea pe care o afișează astăzi.
De-a lungul anilor, Bianca a trecut prin nenumărate proceduri și operații estetice, de la lifting facial și implanturi mamare, până la rinoplastii, liposucții, remodelări corporale și intervenții pentru redefinirea trăsăturilor feței. Totodată, vedeta a apelat constant la injectări cu acid hialuronic și botox, dar și la proceduri moderne precum „fox eyes’ sau cantopexia.
„O să mă operez până o să arăt ca și filtrele, pe banii mei. E sănătatea mea. (…) Dacă în 2025 operațiile estetice ni se par ceva rău și ieșit din comun, sunteți de noaptea minții. Am 1.80 m, 55 de kilograme. Mănânc corect, dorm, nu beau alcool, nu fumez, îmi văd de treaba mea, de copilul meu, de casa mea. (…) Am taxele plătite la stat, sunt banii mei munciți. (…) Scuzați limbajul trivial neadecvat, dar încerc să vorbesc pe aceeași limbă cu unele specimene’, spunea Bianca Drăgușanu.
În ultima perioadă însă, Bianca Drăgușanu pare să adopte o abordare diferită față de anii trecuți. Vedeta a început să renunțe la unele exagerări estetice și chiar a ales să dizolve o parte din acidul injectat în buze, preferând un aspect mai echilibrat și mai natural.
Cel mai mare regret al Biancăi Drăgușanu: tatuajul sprâncenelor
Dacă în privința multor intervenții estetice Bianca spune că nu regretă alegerile făcute, există totuși o procedură pe care o consideră cea mai mare greșeală din viața sa. Vedeta a vorbit sincer despre tatuarea sprâncenelor și despre procesul lung și dureros prin care încearcă acum să îndepărteze pigmentul.
„Cred că nu există niciun lucru mai prostesc în lumea asta decât să-ți tatuezi sprâncenele sau să-ți faci machiaje permanente. Să nu faceți asta niciodată la nimeni, niciunde. Este cel mai mare regret al vieții mele și mă chinui foarte tare ca să scap de ele, dar încet, încet voi scăpa.
Nu vă tatuați, nu vă faceți microblading, nu există asta. Nu faceți vreodată prostia asta, pe care eu o regret. Sunt într-un proces de vreo 2-3 ani în care mă chinui efectiv să scot niște tatuaje mizerabile, grotești, care m-au mutilat efectiv.
Nu vă micropigmentați, nu vă faceți tatuaje permanente, cel puțin la față. Nu mai zic de alea de pe corp, că alea sunt ceva vulgar și ieșit din comun de urâte, mai ales la femei’, a declarat Bianca Drăgușanu.