Brigitte Pastramă are planuri mari. A absolvit niște cursuri importante de modă și s-a apucat să facă rochii haute-couture pe care își dorește să le expună în marile magazine din Dubai și nu numai. Vedeta a semnat un contract pentru a-și prezenta colecția în primăvară, la un eveniment organizat chiar în Burj Al Arab.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
- 1 Brigitte Pastramă va pleca de Revelion în Dubai
- 2 Brigitte Pastramă: ‘Prima mea colecție va fi prezentată la Burj Al Arab, în primăvara anului 2026’
- 3 Brigitte Pastramă: ‘Pentru colecție am 12 rochii de seară’
- 4 Unde vrea Brigitte Pastramă să își expună rochiile
- 5 Brigitte Pastramă: ‘Vreau să fie Dubaiul o punte de lansare a colecțiilor mele.’
- 6 Cum a decis Brigitte Pastramă să se înscrie la academia de modă
- 7 Brigitte Pastramă: ‘Sarah și-a dorit să dea la Drept’
Brigitte Pastramă este pe cai mari. A studiat la un institut important de fashion din Dubai și va avea prima prezentare de modă în primăvară, la un festival organizat la Burj Al Arab, în Emiratele Arabe Unite. Speriată de situația tensionată din Orientul Mjlociu, vedeta a revenit în țară.
Cuprins
- 1 Brigitte Pastramă va pleca de Revelion în Dubai
- 2 Brigitte Pastramă: ‘Prima mea colecție va fi prezentată la Burj Al Arab, în primăvara anului 2026’
- 3 Brigitte Pastramă: ‘Pentru colecție am 12 rochii de seară’
- 4 Unde vrea Brigitte Pastramă să își expună rochiile
- 5 Brigitte Pastramă: ‘Vreau să fie Dubaiul o punte de lansare a colecțiilor mele.’
- 6 Cum a decis Brigitte Pastramă să se înscrie la academia de modă
- 7 Brigitte Pastramă: ‘Sarah și-a dorit să dea la Drept’
Brigitte Pastramă va pleca de Revelion în Dubai
Brigitte Pastramă va petrece Revelionul în Dubai! Bruneta a explicat ce a determinat-o să se mute din nou în România deși este complet îndrăgostită de Emiratele Arabe Unite.
Bună. Ce mai faci? Ce faci de Sărbători?
O să plecăm de pe data de 24 decembrie până pe data de 2 ianuarie în Dubai.
Practic, voi acum locuiți în România, dar plecați în Dubai în vacanță.
Exact.
Și fiica ta?
Sarah s-a întors să termine clasa a Xll-a în România și eu am terminat level 2 la Pad, la Fashion Academy Dubai, pe 2 iulie. Ne-am întors acasă, pentru că era problema cu războiul care a fost atunci în iunie-iulie și s-au anulat zborurile și nu știam ce se va întâmpla. Am trecut prin câteva momente de panică și de aceea nici fiica mea nu a vrut să se mai întoarcă în Dubai. S-a gândit că, dacă o să fie război, ce o să facă acolo? Și noi atunci am decis să rămânem mai mult în România și mi-am deschis un atelier aici, de rochii haute-couture, unde eu acum muncesc, de exemplu.
Brigitte Pastramă: ‘Prima mea colecție va fi prezentată la Burj Al Arab, în primăvara anului 2026’
Altfel spus, pregătești o colecție de rochii?
Da. Și prima mea colecție va fi prezentată la Burj Al Arab în primăvara anului 2026. În acest moment lucrez la colecție. Dar, sincer, nu aș fi crezut niciodată…. să mi se îndeplinească acest vis. Eu mi-am căutat acolo un spațiu, ca să-mi fac atelierul acolo, în Dubai și am ajuns în România înapoi. Dar așa a fost atunci conjunctura.
Te-ai panicat?
Da. Recunosc. A fost un pic greu, că mi s-au blocat toate zborurile, m-am panicat și am hotărât că trebuie să fac ceva. Ne-am mutat înapoi în România și am hotărât că primul lucrul pe care îl am de făcut este să-mi renovez casa.
Casa din Pipera?
Da. Eu stau în Pipera și am renovat tot etajul 2, ca să-mi fac un atelier mare de 64 de metri pătrați. Am și o sală de materiale și deocamdată lucrăm la colecție. A durat cam mult. Vreo patru luni am tot renovat.
Brigitte Pastramă: ‘Pentru colecție am 12 rochii de seară’
De ce?
Pentru că eu sunt perfecționistă și am renovat și la parter, pentru un showroom. Tot parterul l-am făcut showroom unde deja am expus o rochie de mireasă la care s-a lucrat șapte săptămâni. Rochia este cusută toată manual, cu perle. Pentru colecție am 12 rochii de seară și mai am de lucru. Dar muncim în fiecare zi. Suntem la prima colecție, care se va numi Strălucire Dumnezeiască sau de Rai, așa se va numi. Ți-am spus, prima mea prezentare va avea loc la anul, în primăvară. Am semnat deja contractul. Va fi în Dubai, la Burj Al Arab, iar a doua prezentare va fi în timpul Festivalului de film de la Cannes, apoi în toamnă, la Paris. Și cam așa se arată începutul traiectoriei mele.
Foarte frumos. Ți-ai dorit mult…
Da. Mi-am dorit mult să prezint și în această locație din Dubai, Burj Al Arab, unde nici nu am îndrăznit să visez că pot să ajung să prezint acolo și Dumnezeu m-a binecuvântat, încât chiar am fost acceptată. Mi-a fost acceptat portofoliul la acest festival de modă care va avea loc acolo. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest lucru. Acum pregătim portofoliul. Am avut ședințe foto, pentru că am oportunitatea de a putea să-mi depun portofoliul cu aceste creații pentru a fi expuse în câteva magazine de haute-couture alături de mari creatori. Sigur, dacă îmi sunt acceptate. Acum pregătesc portofoliul, să văd dacă le place vreo rochie de la mine și dacă acceptă să le expună în magazinele lor.
Unde vrea Brigitte Pastramă să își expună rochiile
Deci este important portofoliul…
Foarte important. Cum spuneam, practic acum lucrez și la crearea unui portofoliu pentru a putea să intru pe piață alături de el. Acum nu înseamnă că mă și aleg, dar eu încerc. Pentru că trebuie să fii competitiv, ca și calitate, cusături perfecte, să fii la nivelul celor care expun în aceste galerii de modă. Prețul trebuie la același nivel, să nu fie nici prea mare, nici prea mic. Dacă trec de toate aceste baremuri, pot să expun. Dacă nu, mă voi upgrada să expun la următoarea colecție. Încă mai am de lucru dacă nu o să reușesc de prima dată. Dar acesta este idealul meu, vreau să expun în magazinele prestigioase din Dubai și o să mă rog la Dumnezeu să îmi deschidă această oportunitate. Ușa este deschisă, dar nu ajunge, trebuie mult mai mult, cusături manuale cap-coadă, un preț care să fie conform cu ceea ce oferi. Toate acestea sunt importante ca să ajungi să expui acolo. Nu contează cine ești. Expui că sunt frumoase sau accesibile. Și la asta lucrez acum.
Dar meriți și o vacanță…
Avem o perioadă de o săptămână liber, între Crăciun și Revelion, pentru că nu mai pot pleca așa mult având atelierul aici. Dar având o casă și în Dubai, am zis să mergem să petrecem intrarea în Noul An. Toate conexiunile de care mă voi folosi sunt acolo, în momentul în care voi avea finalizată colecția. Am zis să facem un sejur acum, în Dubai.
Brigitte Pastramă: ‘Vreau să fie Dubaiul o punte de lansare a colecțiilor mele.’
Intenționezi să păstrezi casa din Dubai?
Da, clar. Nici nu se pune problema de altceva. Eu am Golden Visa. Nici nu am cum să vând casa că pierd Golden Visa. Îmi pierd statutul pe care l-am câștigat pentru că am investit în acea casă. Adică, în Dubai cam așa stă treaba. Dacă ai o proprietate mai scumpă de 500 000 de euro, primești Golden Visa. E viza pentru 10 ani care îți dă multe opțiuni, multe facilități, și nu oricine o are. Mă ajută. Vreau să fie Dubaiul o punte de lansare a colecțiilor mele. Toată lumea vine acolo ca să găsească conexiuni. Eu consider că și pentru mine se vor găsi oportunități. Pe mine oricum m-a ajutat Dubaiul. Am învățat lucruri pe care numai acolo le poți învăța, pe care cu ajutorul lui Dumnezeu le voi folosi în această carieră. Carieră unde eu sunt la început.
Cum a decis Brigitte Pastramă să se înscrie la academia de modă
Vezi, niciodată nu e târziu să îți îndeplinești un vis.
Da, niciodată nu e târziu. În momentul în care am mers la școală, acum doi ani de zile, prima mea întrebare a fost dacă există o limită de vârstă. Pentru că am considerat că sunt destul de în vârstă ca să fiu studentă. Și vreau să spun că au fost pozitivi și m-au încurajat, și m-au făcut să îmi doresc să fac această școală. Eu prima dată m-am dus să întreb și apoi am zis, ‘Ok’, fac un Level, cum ar fi 9 luni, pentru că 3 luni este pauza și văd dacă îmi place.
Și cum a fost?
După ce am făcut primul level a venit pofta de a continua, pofta de a cunoaște. Și m-am înscris la un masters în Corsets, la Esmode, pentru că prima rochie mi-am făcut-o eu. Dar când mă uit la ea mă apucă râsul, pentru că nu știam nimic despre corsete, despre nimic și mi-am dorit să învăț mai mult. Mă simțeam legată de mâini și de picioare, și ei mi-au zis: ‘vino în Level 2, că înveți’. Dar eu nu am vrut să mai aștept și m-am înscris la masterul de corsete, de la Esmode, o facultate unde înveți tehnică franțuzească. Și așa apoi cu levelul 2 am completat și după aceea m-am întors în România și am dat bice. Cu ajutorul lui Dumnezeu vom avea curând prima colecție completă.
Brigitte Pastramă: ‘Sarah și-a dorit să dea la Drept’
Deci, termini în forță, intri în noul an în forță. Dar fiica ta va termina și ea anul acesta liceul?
Da. Și am emoții foarte mari pentru fiica mea, care va da examenul de Bacalaureat, apoi va avea înscrierea la facultate… Ea optează pentru Drept și face meditații. Sarah și-a dorit mult să dea la Drept, ceea ce în Dubai era foarte greu.
Dar nici aici nu este ușor.
Da, nu este. Dar tot mai greu era la Dubai, într-o țară străină.
Mult succes vă doresc la amândouă și un an cât mai bun.
Mulțumim frumos, la fel.
Foto: Facebook.