Brigitte și Florin Pastramă, prima apariție la un eveniment monden după ce au dispărut din showbiz. Cum s-au afișat la VIVA! Influencers Party 2025

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Brigitte și Florin Pastramă au răspuns prezent la VIVA! Influencers Party 2025 în această seară, după ce multă vreme au preferat să rămână departe de lumina reflectoarelor. Zâmbitori și energici, cei doi soți arată parcă mai bine ca niciodată.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!


Pe 3 septembrie, începând cu ora 19:00, ParkLake Shopping Center s-a transformat într-un epicentru al stilului și bunei dispoziții, găzduind VIVA! Influencers Party 2025 – un eveniment dedicat celor care dau tonul în modă, lifestyle și social media. Dress code-ul „Late Summer Glow’ a adus pe covorul roșu ținute luminoase, texturi fluide și accente care au celebrat farmecul unei veri ce refuză să se încheie. Printre invitați s-au numărat și Brigitte și Florin Pastramă, o prezență rară în ultimii ani la evenimente.


Brigitte și Florin Pastramă, prima apariție la un eveniment monden după ce au dispărut din showbiz

Într-un decor urban, cu accente elegante și atmosferă relaxată, vedetele și creatorii de conținut au pășit în lumina reflectoarelor, oferind un spectacol vizual plin de culoare și personalitate. Dress code-ul „Late Summer Glow’ nu a fost doar o temă vestimentară, ci o invitație la celebrarea ultimei vibrații solare a sezonului. Într-un septembrie care păstrează încă parfumul serilor calde, invitații au îmbrățișat conceptul cu entuziasm și creativitate. Ținutele au reflectat perfect atmosfera: rochii vaporoase sau costume lejere cu accente metalice sau colorate și accesorii glam. Fiecare detaliu – de la machiajul luminos până la texturile fluide – a completat perfect tabloul unei petreceri care a îmbinat glamour-ul cu nostalgia sezonului cald.


Citește și: Ce decizie a luat Bursucu după scandalul provocat de derapajul lui Tzancă Uraganu, din podcastul său: „Nu am să fiu niciodată de acord cu violența. Ar fi trebuit să fiu mult mai prompt

Printre cei care au răspuns prezent invitației noastre s-au numărat Brigitte și Florin Pastramă, care de o bună bucată de vreme au renunțat la viața mondenă, în special după ce Brigitte s-a mutat în Dubai. Iată însă că în această seară au răspuns prezent invitației noastre și ne-au onorat cu prezența la ParkLake.


În timp ce Florin a optat pentru o ținută casual, cu pantaloni albi și cămașă cu dungi verticale colorate, Brigitte a avut o apariție spectaculoasă. Vedeta a optat pentru crem și a ales o bustieră care-i flata din plin silueta, la care a asortat o pereche de pantaloni palazzo. Trebuie să recunoaștem că, la 47 de ani, Brigitte arată mai bine ca niciodată, după cum se poate observa și din poze.


Ce afaceri au Brigitte și Florin Pastramă în Dubai

Brigitte Pastramă dezvăluie că prima dată când a pășit în Dubai a fost întâmpinată de un mesaj prin care era înștiințată că pedeapsa este capitală pentru deținere de droguri. Și a știut, în acel moment, că a luat decizia corectă când s-a mutat acolo cu fiica ei, Sara.

Brigitte a povestit recent despre afacerile pe care le deține atât în Dubai, cât și în România pentru că multă lume se întreba din ce bani trăiesc în prezent. Ei bine, Brigitte Pastramă susține că au făcut deja primii pași în afaceri și în Dubai și le merge bine, dar nu cum ar fi fost în România.


„Am încercat să facem o afacere, de fapt ne-am deschis o firmă și facem design interior și renovări, facem ceea ce am făcut și în România și ne pricepem cel mai bine. Cred că îți trebuie foarte mulți bani ca să îți meargă bine acolo, dacă nu, ai doar cât să supraviețuiești. Consider că dacă le-am fi făcut în România, am fi câștigat de 3 ori mai mult, a mărturisit Brigitte Pastramă în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu.

Brigitte Pastramă a povestit și despre relația sa cu Florin Pastramă, care a rămas în România pentru a se ocupa de afaceri.


„Este un sacrificiu pe care l-am făcut mutându-mă cu Sara în Dubai pentru că eu și cu Florin suntem 75% din timp despărțiți. El este cel care are grijă de business-ul nostru, iar eu sunt cea care e mai apropiată de Sara și sunt în Dubai. Am încercat să facem și invers, dar Florin nu s-a adaptat foarte bine acolo și am decis să stau eu acolo, a declarat Brigitte în cadrul emisiunii „Online Story by Cornelia Ionescu.

Mulțumiri sponsorilor: ParkLake, Aspasia Collagen Beauty, Herbalife, Oriflame, Primark si Glo, dar si partenerilor Crama DeMatei, Artesana, Tchibo si Viral Nation. În această seară specială mulțumim din nou ParkLake Shopping Center, gazda noastră și partenerul care transformă fiecare eveniment într-o experiență de neuitat. Mai mult, această ediție a VIVA! Influencers Party are loc chiar în anul în care ParkLake sărbătorește 9 ani de lifestyle, shopping și momente memorabile alături de voi! La mulți ani, ParkLake! Mulțumim pentru că ne-ai oferit spațiul perfect pentru o seară plină de strălucire și good vibes!