Cătălin Cazacu este din nou un bărbat singur și disponibil! După o relație de aproape doi ani care părea din ce în ce mai stabilă și promitea un viitor frumos, fostul prezentator TV și iubita lui, Roxana Șerbănescu, au decis să meargă pe drumuri separate.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
Cuprins
După despărțirea dureroasă de Ramona Olaru, căreia i-a și pus inelul pe deget, Cătălin Cazacu spunea că încă crede în iubire și că, la momentul potrivit, îi va pune marea întrebare femeii pe care o va simți ca fiind aleasa lui pentru totdeauna.
Cuprins
Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu s-au despărțit
Potrivit cancan.ro, s-a rupt lanțul de iubire dintre Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu!
Primele semne ale rupturii au apărut în mediul online, unde cei doi nu se mai urmăresc pe Instagram, detaliu care a stârnit imediat suspiciuni, confirmate ulterior de apropiați: povestea lor de dragoste a devenit istorie.
Rămas din nou burlac, celebrul motociclist nu a stat să sufere în casă. Acesta a dat iama în cluburile de pe litoralul românesc, revenind la vechile obiceiuri de cuceritor care l-au consacrat.
Cătălin Cazacu a fost surprins în clubul Nuba din Mamaia, unde s-a distrat de minune până târziu în noapte: a dansat, a filat domnișoarele din jur și nu a ezitat să flirteze și să împartă complimente în stânga și în dreapta.
Totuși, fostul prezentator a avut o mică frână în calea distracției totale. El nu a fost singur pe litoral, ci însoțit de fiul său, Andrei, care mai are aproximativ doi ani până la majorat. Cazacu și-a scos fiul „în lumea bună’, oferindu-i o adevărată lecție de socializare în atmosfera mondenă din club.
Pentru că Andrei nu s-a dezlipit de tatăl său, prezența adolescentului l-a făcut pe Cătălin să păstreze o anumită măsură de reținere și să fie ceva mai temperat în interacțiunile cu domnișoarele dornice să îl cunoască mai bine.
Cine este Roxana Șerbănescu, fosta iubită a lui Cătălin Cazacu
Povestea dintre Cătălin Cazacu și Roxana Șerbănescu începuse sub auspicii extrem de favorabile. Roxana, originară din Craiova, este o brunetă voluptuoasă, pasionată de fitness și cu un trup de invidiat.
Pe lângă calitățile fizice evidente, ea este și o antreprenoare de succes, deținând un hotel și un restaurant – afaceri profitabile care îi asigură o viață de lux. Pasionată de călătorii, Roxana a vizitat destinații exclusiviste precum Bahamas, Tanzania, Cuba, Spania sau Singapore.
Relația lor a funcționat inițial sub semnul discreției, însă treptat cei doi au început să se afișeze împreună și să își asume public sentimentele. Lucrurile deveniseră atât de serioase încât campionul la motociclism le-o prezentase deja pe Roxana părinților săi, iar fiul lui, Andrei, o întâlnise și el, cei doi urmărindu-se reciproc pe rețelele de socializare.
Mai mult, sportivul părea extrem de îndrăgostit, transmițând la un moment dat mesaje siropoase în mediul online:
„Poți avea zece camere într-un palat, dar dacă nu ai o femeie bună care să te aștepte cu lumina aprinsă, ești doar paznic la muzeu’. Întrebat în trecut dacă ia în calcul o nouă căsătorie, Cazacu recunoștea, cu umor, că la vârsta lui nu exclude această idee.
Cu toate acestea, se pare că planurile de viitor s-au risipit, iar lumina din „palatul’ sportivului s-a stins din nou, transformându-l, oficial, într-unul dintre cei mai doriți burlaci din showbiz.