Ce a făcut Adrian Văncică înainte de a cunoaște succesul cu rolul lui Celentano în Las Fierbinți: „Cel mai greu a fost să încerci să râmâi în București. Aici o chirie costă. Ciorba e mai scumpă decât la Tecuci"

.

Adrian Văncică a plecat de jos, dar a ajuns departe. Dacă astăzi câștigă bani din actorie, la început de drum nu a fost atât de norocos. A muncit din greu până a ajuns să se realizeze, dar astăzi nu are regrete. Actorul care astăzi îi dă viață lui Celentano în Las Fierbinți a încercat mai multe joburi în paralel cu facultatea și a tras din greu să rămână în Capitală.

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI!


A ales să locuiască la cămin în acele vremuri, pentru că o chirie ar fi reprezentat pentru el un efort financiar crescut. Treptat, a început să se împrietenească și cu succesul. Chiar dacă serialul în care joacă astăzi are de mai multe sezoane o audiență record, Adrian Văncică a știut pe lângă asta să câștige bani și din altfel de activități, a făcut teatru radiofonic, reclame etc.


Cum a fost copilăria din vremea comunismului pentru Adrian Văncică

Adrian Văncică mărturisește că s-a bucurat de o copilărie frumoasă în vremea comunismului. Chiar dacă existau lipsuri, el nu le conștientiza. Lua ce era mai bun din tot și trăia momentul.

A fost o copilărie care n-a avut parte de atât de multe lipsuri conștientizate. Adică n-am simțit nevoia sa am mai mult decât aveam. Eram copil. Ce aveam eu de făcut? Decât să învăț la școală să trec clasa și să mă joc în curtea școlii. A fost o copilărie frumoasă. N-am perceput-o ca pe o copilărie cu lipsuri că aoleo, vrem mai multe banane, dar n-avem! Vrem mai multe portocale, dar n-avem. Nu, le luam ca atare. Cât avem, aia avem. Cât n-avem, n-avem„, spune Văncică pentru Cancan.

Ce greutăți a întâmpinat Adrian Văncică atunci când era la început de drum în actorie


Adrian Văncică susține că la început de drum în ale actoriei i-a fost cel mai greu să rămână în Capitală, asta pentru că o chirie nu e deloc ușor de dus aici. A luptat să reziste și să prindă cât mai multe proiecte și șansa a fost de partea lui.

„Cel mai greu la început, cel puțin era în perioada aia și, atenție, vorbim de anii 2000, da, deci acum 25 de ani. Cel mai greu a fost să încerci să rămâi în București. Veneau regizori, veneau directori de teatre te vedeau undeva, te vedeau într-un spectacol. Eu am fost și la Gala HOP la Mangalia pe care am și câștigat-o și veneau să zică: hai la mine, nu știu unde, la ce teatru. Puteai să te duci, să faci, dar dacă îți doreai mai mult, trebuia să rămâi în București și în București rămâneai pe gol. Aici o chirie costă. Ciorba e mai scumpă decât la Tecuci, ardeiul de la ciorbă e mai scump decât la Tecuci, ăsta a fost greul: să rămâi în București fără să ai ceva știut’, povestește actorul.


A locuit la cămin o vreme și de viața de acolo își amintește întotdeauna cu plăcere. „Am stat la cămin, bineînțeles. La căminul ATF-ului era un cămin frumos, o viață frumoasă a fost. Deci asta a fost cel mai greu: să rămâi în București fără să ai nimic și după aceea să începi să faci lucruri„, adaugă Celentano.

Ce joburi a avut Adrian Văncică în timpul facultății

În paralel cu facultatea, recunoaște că a avut numeroase joburi, asta pentru că lupta pentru supraviețuire era acerbă. Într-o vreme a fost și Mc la evenimente. Cumva, a reușit să trăiască.


„Eu am avut o grămadă de chestii, am lucrat mai mereu. Am fost MC pe la evenimente. În general aveam niște prieteni pe la firme care lucrau, aveau agenții din astea, erau pe evenimente și acolo făceam tot felul de lucruri, cu ce cu mintea nu gândești. Ba mă jucam și dădeam cu vitaminele nu știu unde, ba tot felul de chestii, ba lansam produse, ba făceam o tombolă. Erau bani, da, am reușit să trăiesc’, își amintește actorul.

Citește și: Cine este Luminița Anghel. Artista a trecut prin două divorțuri, are un fiu biologic și e în scandal de mulți ani cu băiatul ei adoptiv, David Pușcaș


Citește și: Mircea Radu recunoaște că aspectul fizic l-a ajutat în carieră: „Eram un tip frumușel, am fost admis în televiziune nu din alt motiv. În viață, însă, au fost cazuri când tipe pe care le plăceam mă refuzau brutal' / EXCLUSIV

Citește și: De ce nu au reușit Alina Sorescu și Alexandru Ciucu să-și repare căsnicia nici măcar la psiholog: „Părinții lui m-au susținut până la momentul în care el a devenit și violent, în timpul pandemiei, și au realizat că atitudinea lui nu se va schimba’ / EXCLUSIV


Citește și: Elvira Deatcu, apariție îndrăzneață la 53 de ani. S-a fotografiat în dresuri de plasă și sacou scurt: „Pe la 30-40 n-aș fi cutezat să mă afișez așa goluță’

Citește și: Irinel Columbeanu trăiește din 300 de euro lunar și nu-și permite să achite nici taxa la azil: „Dintre fostele lui iubite, niciuna nu îl ajută cu bani. Nici fiica lui, Irinuca, nu i-a mai trimis’


Cum își câștigă Adrian Văncică banii

Banii din actorie nu au venit ușor, dar au venit. Adrian Văncică recunoaște că obține venituri din ce joacă, dar pe lângă asta mai face multe alte lucruri, cum ar fi teatru radiofonic și reclame.

„Meseria asta de actor îmi permite să fac multe chestii și teatru radiofonic, și televiziune și reclame. Având mai multe surse de venit, în care azi pică una, poimâine alta luna viitoare alta, e o plajă mai mare. Așa că dacă toate intră sub această umbrelă de actorie, eu trăiesc din actorie demult. Adică am făcut reclame, am făcut o grămadă de chestii, evenimente, spectacole pe unde te miri unde. Am mers și pe la grădinițe să fac spectacole de copii. Adică am făcut, n-am stat’, mai spune el.