Ce au făcut Florin Ristei și Speak în Thailanda, unde au participat la filmările pentru Insula iubirii: „Mi se pare că acolo ai tot. Liniște, haos, plajă dimineața, bubuială seara”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În luna martie a acestui an, Florin Ristei și Speak au ajuns în Thailanda pentru filmările emisiunii Insula iubirii de la Antena 1, iar acolo au petrecut o perioadă. Ajunși acolo, cei doi artiști nu s-au limitat la ce era în program, ci au transformat experiența într-o aventură completă, plină de umor, filmări neplanificate și idei noi de conținut, de la podcast-ul „Fiertzi pe Insulă' la un sezon special din Strigați Ura, varianta Phuket.

Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!


După cum au mărturisit cei doi artiști în luna martie a acestui an, Speak și Florin Ristei au filmat în Thailanda pentru podcast-ul lor, „Fiertzi pe Insulă’, care a fost asociat cu Insula iubirii, sezonul 9, dar materialele vor fi difuzate doar odată cu lansarea emisiunii la Antena 1.


Citește și: Florin Ristei și Yasmin Awad și-au asumat relația într-un mod inedit! Scenariul amuzant pus la cale de artist și noua lui iubită

Ce au făcut Florin Ristei și Speak după ce au ajuns în Thailanda, unde au participat la filmările pentru Insula iubirii

După ce au ajuns în Thailanda pentru filmările emisiunii Insula iubirii de la Antena 1, Florin Ristei și Speak nu s-au limitat la proiectul pentru care au fost chemați. Cei doi au profitat la maxim de timpul petrecut acolo, unde au filmat pentru podcast-ul „Fiertzi pe Insulă’ și au început un nou sezon din seria lor Strigați Ura, dar în varianta Phuket.

Artistul a spus că aventura din Thailanda a început ca o simplă plecare pentru proiectul „Fiertzi pe Insulă’, dar s-a transformat rapid într-un haos organizat. Alături de Speak, el a filmat 7 episoade noi, cu plaje, scutere, mâncare ciudată și replici neașteptate.


„Nu beau cafea, dar am energie cât să trag un concert, să filmez un podcast și să renovez studioul, toate în aceeași zi. Pregătesc un nou podcast de muzică, ceva bombă pe YouTube, cu invitați tari, sound bun și povești din backstage. Abia aștept!

Ne-am dus pentru Fiertzi, dar ne-am trezit că facem sezonul trei din Strigați Ura, varianta Phuket. Pe lângă episoadele clasice cu analiză de țâțe și păreri necerute, avem 7 episoade de haos cu noi prin Thailanda: plaje, scutere, mâncare ciudată, aventură și replici pe care nu știu dacă le mai putem da jos de pe net. Real, funny și cu câteva momente în care am zis cu Speak: „Gata, nu mai filmăm’… Și tot am filmat’, a spus artistul pentru okmagazine.ro.


Citește și: Cum arată locul în care s-au cazat Florin Ristei și Speak pentru filmările Insula iubirii. Cazarea este înconjurată de palmieri și are piscină

Florin Ristei este fascinat de Thailanda: „Mi se pare că acolo ai tot’

Mai mult decât atât, Florin Ristei a mărturisit că este fascinat de Thailanda. Artistul s-a simțit foarte bine în această țară din Asia și s-a bucurat de tot ceea ce a trăit acolo.

„Da (n.r.: îi place Thailanda), mi se pare că acolo ai tot: liniște (dacă vrei), haos (dacă vrei), plajă dimineața, bubuială seara, mâncare senzațională la orice oră. E genul ăla de loc unde poți face orice, oricând, și nimeni nu te judecă. Mie-mi place. Clar mă întorc’, a mai adăugat el.


Citește și: Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi după ce a înjurat România pe scena festivalului Beach, Please!: „A folosit un limbaj vulgar și expresii jignitoare’. Ce sumă va trebui să plătească


De ce au mers cei doi în Thailanda, la filmările pentru Insula iubirii

Potrivit declarațiilor celor doi artiști, Speak și Florin Ristei au filmat în Thailanda pentru podcast-ul lor, care a fost legat de Insula iubirii, sezonul 9, însă materialele vor fi difuzate doar odată cu transmiterea emisiunii la Antena 1.

Datorită succesului înregistrat cu podcast-ul „Fiertzi pe Insulă’, ei au mers în Thailanda în luna martie a acestui an și au continuat să filmeze pentru proiectul lor.

„Plecăm în aventură! (…) M-am înhămat cu niște derbedei, cu niște golani, că na…El, aici de față, șeful golanilor! Dar eu voi face față cu brio! Trebuie să pregătim sculele, să vedem cum filmăm și ce filmăm, în ce fel filmăm! Trebuie să începem să filmăm de dinainte. (…) Ai văzut ce se întâmplă pe acolo? Am primit niște filmări’, a spus Speak atunci, înainte de plecarea în Thailanda.


„Pe 1 martie parcă au început filmarea, deci îi vom găsi la 10 zile după ce au început. Deja s-au obișnuit! O să mai vedeți la noi pe story, o să mai punem’, a completat și Florin Ristei.

Sursa foto: Facebook/ Instagram