Într-un interviu pentru VIVA!, Mihai Călin vorbit, printre altele, despre debutul său cinematografic sub îndrumarea lui Dan Pița, anii de formare într-un Teatru Național în care tinerii actori primeau puține șanse și realitatea dură a salariilor care abia permiteau supraviețuirea. Reputatul actor a rememorat începuturile unei cariere construite cu răbdare, curiozitate și adaptare. De la primele roluri în film și teatru la decizia pragmatică de a explora televiziunea în anii 90, Mihai Călin a vorbit deschis despre compromisuri, libertate artistică și despre o perioadă în care pasiunea pentru meserie trebuia susținută, inevitabil, de soluții concrete de trai. Iată ce salariu avea Mihai Călin la debutul în cinemtografie și care a fost motivul pentru care a ales să devină prezentator la PRO TV.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Cuprins
- 1 Ce salariu avea Mihai Călin la debutul în carieră, în urmă cu mai bine de 30 de ani
- 2 „Evident că m-a ajutat în carieră celebritatea câștigată la PRO TV'
În 1993, fiind încă student la actorie, te-ai angajat la Teatrul Naţional Bucureşti, unde ai fost distribuit în rolul lui Carol din filmul „Pepe şi Fifi’, pentru care, în 1994, ai plecat la Montreal-Canada, la Festival des Films du Monde. Cum a fost debutul tău în cinematografie?
În ‘93 am dat concurs, dar n-am fost angajat imediat, pentru că Andrei Șerban a plecat de la Teatrul Național și am fost angajat de noua direcție peste un an, când am terminat facultatea. Am fost distribuit în ‘93, nu la Teatrul Național, ci de către Dan Pița într-un film.
Într-adevăr, a fost un debut frumos pentru care îi sunt recunoscător lui Dan Pița. Am jucat cu actori foarte buni de vârsta mea, cu Irina Movilă, Cristi Iacob, Marius Stănescu. Sunt bucuros că Dan Pița ne-a dat multă libertate în a improviza, a fost o primă experiență foarte frumoasă. Au urmat apoi numeroase piese de teatru și roluri în filme.
Cuprins
Ce salariu avea Mihai Călin la debutul în carieră, în urmă cu mai bine de 30 de ani
În 1995, ai făcut o schimbare semnificativă, când ai început să lucrezi ca prezentator, la PRO TV. Cum ai perceput tranziția de la teatru la televiziune? A fost o provocare pentru tine?
N-a fost nicio tranziție, m-am dus în ‘95 să fac televiziune, pentru că eram curios. La Național de abia mă angajasem de un an, nu prea făceam mare lucru, pentru că tinerii nu prea primeau multe șanse pe vremea aceea.
Am fost foarte curios să văd ce-i cu televiziunea, să mă joc, să câștig mai mulți bani, pentru că salariul din teatru nu-ți permitea să supraviețuiești. Locuiam acasă la părinți, era aproape imposibil să trăiești cu banii de actor la Teatrul Național. Erau cam 100 dolari pe lună salariu. Deci, au fost mai multe considerente pentru care m-am dus să fac televiziune.
Cât de greu ți-a fost să faci față cheltuielilor, să-ți gestionezi banii?
Așa cum am zis, salariul era de 100 dolari, iar o garsonieră de închiriat în București, în zonele Muncii, Dristor cam atât costa: 100 de dolari pe lună. Foarte mulți dintre colegii mei care au absolvit facultatea și erau din provincie, practic, și-ar fi dat toți banii câștigați doar pe închirierea unei garsoniere. Mulți dintre ei au și renunțat la actorie, pentru că nu puteau să facă față. Eu am fost norocos pentru că jucam deja în teatru, lucram la PRO TV, deci nu pot să mă plâng din cauza asta.
„Evident că m-a ajutat în carieră celebritatea câștigată la PRO TV'
Ce avantaje și dezavantaje ți-a adus celebritatea? Te-ai lăsat vreodată dus de val? Ai făcut compromisuri?
Da, devii mai cunoscut, evident că m-a ajutat în carieră celebritatea câștigată la PRO TV. Dar în același timp, sunt și dezavantaje, pentru că sunt, de exemplu, unii regizori de film și de teatru care spun: „L-am văzut la televizor, face televiziune, deci nu mă interesează’. Dar toate fac parte din viață și mergem mai departe.
Nu pot încheia acest interviu fără amintesc despre „Anul Nou care n-a fost’, un film care ne-a impresionat pe mulți. Ce impact a avut asupra ta? Cum ai retrăit momentele din 89 prin prisma lui?
„Anul Nou care n-a fost’ mi se pare un film must-see, trebuie să-l vadă toată lumea și mai ales generațiile tinere. Mi-a plăcut foarte mult ce a ieșit. Eu am avut un rol mic, meritul colosal îl are Bogdan Mureșanu, scenaristul și regizorul; scenografii de decoruri, scenografa de costume, editorii Mircea Lăcătuș și Vanja Kovacevic au făcut o treabă genială.
Am trăit momente cu mare bucurie că pot să transmit mai departe o poveste. Cred că asta e una dintre misiunile mele: să trimit mai departe povestea traiului meu în comunism și prețuirea mea pentru libertate.