După o perioadă în care nu i-a mers foarte bine pe plan amoros și s-a concentrat exclusiv pe cariera muzicală, Mircea Eremia s-a afișat oficial alături de noua sa iubită, Andreea, o tânără superbă care a atras imediat atenția fanilor și despre care fratele Alinei Eremia spune că îl atrage „din punct de vedere moral”.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE NOIEMBRIE, GRATIS, AICI
Cum a cunoscut-o Mircea Eremia pe actuala lui iubită
Mircea Eremia a dezvăluit că a cunoscut-o pe Andreea pe rețelele de socializare și precizează că nu l-a atras prin frumusețe, ci prin calitățile ei umane. După câteva discuții. artistul a invitat-o la o cafea și astfel a început povestea lor de dragoste.
„Este o fată care mă atrage foarte mult din punct de vedere moral. Îmi plac foarte mult calitățile ei umane. Ne înțelegem bine. Ne-am cunoscut în on-line, tot am făcut câteva schimburi de like-uri și reacții la postări. Nu mai știu exact cine a făcut primul pas. După câteva mesaje, mi-am găsit curajul să o Invit la o cafea și apoi la o cină romantică‘, a povestit Mircea Eremia pentru Click!
Relația lui Mircea cu Andreea a început acum câteva luni, dar fratele Alinei Eremia i-a cunoscut deja familia iubitei sale și se vor muta împreună..
„Suntem la început, avem câteva luni de când suntem împreună. Cu siguranță, vom face Sărbătorile împreună, căci de Sărbători este vorba despre oamenii dragi și ea mi-a devenit dragă, i-am cunoscut și familia. Momentan, nu ne-am mutat oficial împreună, urmează. Dar, petrecem timp unul la altul‘, a declarat Mircea Eremia.
Ce iubite a mai avut Mircea Eremia
În 2023, Mircea Eremia a fost într-o relație cu Maria Lungu de la Survivor. Cei doi au oficializat relația în luna martie 2023, dar la scurt timp au decis să meargă pe drumuri separate. Anunțul a fost făcut chiar de cântăreț, care a declarat că este un bărbat singur.
După această relație care nu s-a terminat tocmai bine, Mircea Eremia s-a îndrăgostit de Denisa și o prezentase părinților, dar n-a fost să fie. După o poveste de șapte luni, care a implicat și mutat împreună, fratele Alinei Eremia a anunțat anul trecut că s-au despărțit.
„Eu și Denisa nu mai formăm un cuplu. Ne-am despărțit de curând. A fost o relație frumoasă, o poveste frumoasă de dragoste, mă bucur că am avut parte de ea, dar s-a terminat. Am avut o relație de 7 luni, am locuit împreună, a fost o experiență minunată, m-am maturizat ca bărbat.
Ea este un om excepțional, dar nu a mai fost să fie pentru noi în acest moment. Nu îmi voi nega niciodată sentimentele pentru ea, cel mai frumos după o relație e să rămână iubire, respect și să poți să te bazezi pe persoana respectivă. Am rupt legătura, a declarat Mircea Eremia, la emisiunea „Bărbați vs Femei.
Mircea Eremia spunea, la un moment dat, că este un bărbat pretențios. Iar frumoasa Denisa este femeia care îl susține în tot ce face.
‘Iubita mea mă susține foarte mult în ceea ce fac. În primul rând mă susține să devin din ce în ce mai bun. M-am îndrăgostit, în primul rând, de partea umană și de sufletul ei și sunt sigur că și la ea a fost la fel. Deseori ne facem complimente legate de frumusețea interioară, nu doar de cea fizică mai spunea cântărețul.