Cine este Patricia Vizitiu de la Survivor. Are 37 de ani, joacă handbal profesionist și este fiica lui Dumitru „Mache” Vizitiu: „Joc mereu cu gândul la el”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cine este Patricia Vizitiu de la Survivor. Are frumoasa vârstă de 37 de ani, joacă handbal profesionist și este fiica lui Dumitru „Mache' Vizitiu. Ea s-a născut în Petroșani, județul Hunedoara și a descoperit handbalul de mică, în anul 2000, la CSS Petroșani, unde și-a pus bazele unei cariere care avea să o ducă rapid spre performanță. Iată tot ceea ce nu știai până acum despre Patricia Vizitiu!

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI


VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:

Telespectatorii au așteptat cu nerăbdare noul sezon Survivor, competiția care are parte de adrenalină, tensiune și emoții puternice. 12 Faimoși și 12 Războinici au pornit la început într-o luptă dură, cu probe extrem de dificile, în care rezistența fizică și psihică a fost pusă la încercare zi de zi. Dincolo de confruntările spectaculoase, concurenții au fost nevoiți să facă față foamei, strategiilor și alianțelor neașteptate.


UPDATE: Filmările pentru emisiunea Survivor de la Antena 1 au ajuns la final, iar toți concurenții au revenit în România. Cu toate acestea, show-ul este difuzat în continuare, iar telespectatorii pot vedea cum se descurcă Patricia Vizitiu în competiție.

Citește și: Cine este Marian Godină de la Survivor. E polițist în Brașov, autor de cărți și tată a doi copii

Într-o ediție trecută a emisiunii Survivor de la Antena 1, Patricia Vizitiu a intrat într-un conflict cu Marian Godină. După ce polițistul a pierdut un punct, concurenta a spus că acesta a jucat prost.

Cine este Patricia Vizitiu de la Survivor

Născută pe 15 octombrie 1988, în Petroșani, Patricia Vizitiu este o jucătoare profesionistă de handbal din România și fiica fostului fotbalist Dumitru „Mache’ Vizitiu. Ea a descoperit handbalul de mică, în anul 2000, la CSS Petroșani, unde și-a pus bazele unei cariere care avea să o ducă rapid spre performanță.


Evoluțiile bune i-au adus un contract la CS Rulmentul Urban Brașov, echipă cu care s-a remarcat inclusiv în competițiile europene. În paralel, tânăra a avut rezultate importante la nivel de juniori, devenind vicecampioană europeană și câștigând medalia de bronz la Campionatul Mondial de tineret alături de naționala României.

Un moment de vârf al carierei a fost transferul la Oltchim Râmnicu Vâlcea, formație cu care a ajuns până în finala Ligii Campionilor EHF și unde s-a impus drept una dintre cele mai eficiente marcatoare. O accidentare serioasă a dus ulterior la o experiență în străinătate, în Turcia.


În prezent, Patricia Vizitiu joacă pentru SCM Craiova, rămânând una dintre handbalistele române apreciate pentru experiență, determinare și contribuția constantă pe teren.

Citește și: Cine este Andreea Munteanu de la Survivor. Are 27 de ani și a fost gimnastă de performanță

Patricia Vizitiu, declarații emoționanate despre tatăl ei

Patricia Vizitiu a vorbit cu multă emoție despre tatăl ei, Dumitru Vizitiu, care s-a stins din viață în anul 2008. A mărturisit că toate performanțele sale i se datorează lui, fiind cel care a susținut-o necondiționat și a crezut în ea încă de la început. Cu lacrimi în ochi, ea a spus că cel mai mare regret al său este că tatăl ei nu a mai apucat să o vadă jucând pe teren.


„De la tata am moştenit calităţile atletice pe care le am. Lui o să-i dedic toate succesele mele, joc mereu cu gândul la el’, a declarat sportiva pentru gsp.ro. „Mi-aş fi dorit să mă vadă şi tata jucând acum. Familia a fost mereu sprijinul meu, m-a încurajat să fac sport’, a adăugat aceasta.

„Jucam fotbal cu băieţii, mă băteam cu ei parte în parte. Dacă ar fi existat fotbal feminin în momentul în care eu m-am apucat de sport, nu aş mai fi ajuns niciodată la handbal. Îi furam mingile lui tata din vestiar să mă duc să joc fotbal’, și-a amintit ea.


Citește și: Viața amoroasă a lui Valentin Sanfira, dinainte de căsătorie, comentată de apropiați: „Nu avea relații statornice. Spunea că vrea o fată cuminte, cu un anumit trecut și o anumită educație'


Citește și: Carmen Șerban susține că Leo de la Strehaia, fostul ei iubit, îi datorează 6.500 de dolari: „Nu mi-a cumpărat nicio mașină, niciun apartament. Nu a fost sponsorul meu. Am mințit că să îi fac o imagine bună'

Patricia Vizitiu, o copilărie și o adolescență dedicată sportului

Patricia a crescut practic pe terenul de sport, iar copilăria și adolescența ei au fost dedicate aproape în totalitate antrenamentelor, competițiilor și disciplinei de performanță. A testat mai multe sporturi încă de mică, însă handbalul i-a devenit rapid adevărata chemare. Munca, sacrificiile și ambiția din acei ani se văd astăzi clar în parcursul ei de la Survivor 2026, unde rezistența fizică, spiritul de echipă și mentalitatea de campion fac diferența. Experiența acumulată în sportul de performanță și mentalitatea formată încă de mică o ajută să facă față presiunii, oboselii și provocărilor dure ale competiției.


Adi Vasile este noul prezentator Survivor de la Antena 1

Adi Vasile este noul prezentator al emisiunii de la Antena 1. Încă de când s-a anunțat că va prezenta Survivor 2026, el a făcut câteva declarații importante despre reality show-ul de aventură.

„Am condus campioni. Acum o să conduc supraviețuitori. Să câştigi o competiţie precum Survivor cred că e nevoie de câteva lucruri foarte importante. Pe de o parte ar fi rezistenţa mentală, psihică la cote înalte pentru a performa şi a trăi în acele condiţii grele de acolo, pe de alte parte ar fi să ai o putere şi rezistenţă fizică, iar nu în ultimul rând cred că trebuie să fii un bun strateg.

Cred că o să fie un show foarte intens în primul rând. Survivor vine cum multă competiție, multă adrenalină, multe lipsuri. Cred că nu ai acolo nimic din ce ai acasă și ești obișnuit să ai acasă și toate acestea te vor scoate dintr-o zona de confort cu totul și cred că vor demască foarte mult fiecare personaj, a transmis Adi Vasile.

Pe măsură ce emisiunea se difuzează, unii concurenți sunt eliminați. Călin Donca a părăsit Republica Dominicană din motive medicale, după ce a suferit o accidentare în cadrul reality show-ului.

Sursa foto: Facebook