Cine sunt și cum arată cele 10 ispite masculine de la Insula iubirii 2026. Antena 1 a dezvăluit identitățile tuturor bărbaților care sunt pregătiți să testeze fidelitatea cuplurilor din sezonul 10 al emisiunii prezentate de Radu Vâlcan. George „Jaguarul' revine în Thailanda cu planuri mari. Iată ce a declarat acesta!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
VEZI ȘI ACEST VIDEO VIVA!:
Cuprins
- 1 Cine este Narcis Bujor
- 2 Cine este Vlad Calomfir
- 3 Cine este Alberto Grecu
- 4 Cine este George Ivănescu „Jaguarul', ispita de la Insula Iubirii 2026
- 5 Cine este Iulian Bogdan
- 6 Cine este Daniel Chiorean
- 7 Cine este Eduard Vlădescu
- 8 Cine este Cătălin Brînză
- 9 Cine este Dima Roșca
- 10 Cine este Mirel Gheorghe
Departe de casă, în Thailanda, cuplurile au acceptat să îmbrățișeze ceea ce le-a adus formatul și să se folosească de sinceritate și asumare pentru a lua deciziile corecte pentru viitorul lor. Cel mai așteptat format începe din data de 4 septembrie, în fiecare vineri și sâmbătă, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.
Cuprins
- 1 Cine este Narcis Bujor
- 2 Cine este Vlad Calomfir
- 3 Cine este Alberto Grecu
- 4 Cine este George Ivănescu „Jaguarul', ispita de la Insula Iubirii 2026
- 5 Cine este Iulian Bogdan
- 6 Cine este Daniel Chiorean
- 7 Cine este Eduard Vlădescu
- 8 Cine este Cătălin Brînză
- 9 Cine este Dima Roșca
- 10 Cine este Mirel Gheorghe
Cine este Narcis Bujor
Narcis Bujor are 33 de ani, este imediat recunoscut după tatuaje și statura impunătoare și este printre cei care au mai trăit o dată experiența acestui show.
După ce a participat în sezonul 9, acesta este gata de o revenire care ar putea schimba totul.
‘Chiar îmi era dor. Cred că aveam lucruri neterminate și acesta a fost și motivul pentru care am decis să mă întorc. Sunt lucruri despre mine care nu se știu și, în acest an, simt că mi se va oferi șansa’, admite Narcis, înainte de a descoperi cum i se scrie povestea, de această dată.
Cine este Vlad Calomfir
Are 32 de ani și reușește cu pasiunea lui să aducă starea de bine celor din jur, atunci când dă drumul la muzică. Este Vlad Calomfir, cunoscut ca DJ CalVee, iar meseria l-a purtat mereu printre femei.
Dacă acolo știe deja cum să le cucerească, acum vede această participare ca fiind una care să-l facă și pe el să se redescopere: ‘nu mi place să mă joc cu emoțiile oamenilor, îmi place să trăiesc împreună cu ei’.
Spune că va lăsa totul să vină de la sine și că va trăi fiecare zi, la intensitate maximă. Oare ce îi va aduce Insula?
Cine este Alberto Grecu
Cunoscut de pe rețelele sociale, acolo unde primește mereu multe complimente de la urmăritoare, Alberto Grecu recunoaște că a urmărit show-ul în trecut și că este curios de cum va fi să-l simtă, pe propria piele: ‘e o bucurie de a trăi Insula și de a primi tot ceea ce se întâmplă aici’.
Are 26 de ani, este antreprenor și creator de conținut și, deși nu și-a făcut niciun plan, este sigur că va fi o experiență de neuitat.
Cine este George Ivănescu „Jaguarul', ispita de la Insula Iubirii 2026
George Ivănescu are 35 de ani, este antreprenor și este cunoscut deja, de către fanii show-ului, ca… Jaguarul! Este gata să le spună, încă o dată, ‘Ciao Bambolina’, celor care îl vor convinge că merită atenția lui.
‘Aș vrea să le arăt fetelor și persoana cu care poți vorbi, o persoană foarte ambițioasă, care are capul pe umeri. Fetele cu care am vorbit în această perioadă mi-au spus că pot îmbina distracția cu partea de seriozitate, ceea ce face persoana perfectă’, spune el, înainte de startul difuzării.
Cine este Iulian Bogdan
Din Italia, la 31 de ani, vine Iulian Bogdan, funcționar la căile ferate de acolo, în zodia berbec. Admite că uneori este mai retras, dar știe că se poate folosi de alte atuuri pentru a atrage atenția fetelor.
‘Pentru mine este o experiență fantastică, pe care oricine cred că ar vrea să o trăiască. Eu nu sunt foarte deschis, am și o urmă de timiditate, dar încerc să depășesc aceste limite’, povestește Iulian.
Cine este Daniel Chiorean
‘Simt că este o oportunitate frumoasă, de care mă bucur. Sunt mândru să fac parte din sezonul 10’, recunoaște Daniel Chiorean, model și online fitness coach.
Are 35 de ani, este în zodia capricorn, iar forma lui fizică este una de invidiat. Are multe tatuaje care pot fura privirile celor din jur, vine sigur pe el în această experiență și vrea să fie descoperit exact așa cum este, deoarece garantează multă naturalețe.
Cine este Eduard Vlădescu
Eduard Vlădescu este un pilot de 33 de ani, vărsător, sigur pe el și decis să împărtășească din experiențele lui de viață.
Vrea să fie cât se poate de transparent și să le dea o șansă tuturor să-l cunoască.
A văzut multe țări, însă știe că Thailanda îi poate aduce aventuri pe care nu le-a mai trăit niciodată: ‘cred că o să fie o experiență intensă și unică și pe care nu o să o mai întâlnesc vreodată. De aceea, aș vrea să fac fiecare moment de neuitat’.
Cine este Cătălin Brînză
Cătălin Brînză are 36 de ani, este Balanță și ocupă funcția de director de retail al unui brand românesc din Marea Britanie. După apariția de anul trecut, unde a ieșit în evidență prin calitățile sale, acesta se întoarce în emisiune pentru a trăi din nou momente speciale.
„Pentru mine, este o experiență de nedescris. Nu pot să-mi exprim în cuvinte ceea ce simt acum oportunitate și o dorință mare de a fi prezent în acest sezon’, declară el.
Cine este Dima Roșca
La 33 de ani, Dima Roșca se poate lăuda cu rezultate importante în lumea sportului. Este campion mondial în disciplina sa, iar acum conduce Pole Dance Academy, în calitate de fondator.
A acceptat provocarea de a participa la show pentru că simte că acesta este un moment potrivit pentru el. Acesta spune că și-a dorit să trăiască o experiență diferită și speră să vină cu ceva nou în emisiune, convins că are propriul său atu.
„Mi-am dat seama că ar putea fi o experiență wow. Știu că am ceva al meu și sper să aduc ceva nou în această emisiune’, povestește Dima Roșca.
Cine este Mirel Gheorghe
Mirel Gheorghe este cel mai tânăr concurent din sezonul 10, având doar 25 de ani. Antreprenor cu activități în mai multe domenii, acesta se face remarcat prin energia pozitivă și zâmbetul său molipsitor.
El este convins că se va potrivi foarte bine în noul sezon și recunoaște că are emoții, însă spune că acestea pot deveni un avantaj atunci când sunt transformate în energie bună.
„Mă simt foarte bine. Cine nu are emoții, nu e om. Până la urmă, și emoțiile dacă știi să le faci constructive, pot să fie în favoarea noastră’, a precizat acesta.
Sursa foto: Antena 1