După două decenii de iubire și un copil împreună, Cornel Păsat și soția sa, Bianca, trec printr-o criză profundă, fiind la un pas de divorț. Bianca a părăsit deja domiciliul conjugal, iar artistul se așteaptă să primească actele de divorț de la partenera sa de viață.
Vezi și acest video VIVA!:
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cornel Păsat se confruntă acum cu una dintre cele mai dificile perioade din viața sa personală. După 23 de ani de relație cu Bianca, femeia care i-a fost alături atât pe plan profesional, cât și în viața de zi cu zi, mariajul lor pare să se apropie de final. Conform surselor citate de Cancan, Bianca a părăsit vila în care locuiau împreună, iar Cornel a declarat că se așteaptă să primească actele de divorț.
Cornel Păsat, la un pas de divorț după o relație de două decenii
Cornel și Bianca au colaborat mai întâi profesional până când relația lor s-a transformat într-o frumoasă poveste de iubire și au fost nedespărțiti aproape două decenii. Iată că, recent, s-a aflat că dansatorul și coregraful trupei de striptease Flamingo Boys s-a despărțit de mama fiului său, care a părăsit vila în care locuiau împreună.
„Tot aveau ceva discuții în ultimul timp. Ea a plecat de acasă. Cornel o iubește foarte mult, nu-și dorește divorțul. Și nici ea, vă asigur. Doar că trebuie să-și rezolve problemele apărute’, au declarat surse din proximitatea acestora pentru Cancan.
De altfel, vestea este oarecum confirmată și de o postare de-a Biancăi din mediul online, aceasta dând de înțeles că, în momentul de față este singură.
„Poate că azi ai simțit liniște. Poate vină. Sau poate un gând: acum că am rămas singură, ar trebui să încep… ceva. Cu mine. Dar nici nu știi de unde. Și e ok. Nu trebuie să fie perfect. Doar să fie despre tine, în sfârșit’, a scris ea într-un story.
Cornel Păsat: „Mă aștept dintr-un moment în altul să primesc actele'
Cornel și Bianca Păsat s-au cunoscut în urmă cu peste două decenii, într-un context artistic. Bianca, fostă gimnastă de performanță, a participat la selecțiile pentru trupa Flamingo Girls, un proiect coordonat de Cornel Păsat, care deja se afirmase ca dansator și coregraf. Relația lor a început ca una profesională, dar s-a transformat rapid într-o poveste de dragoste solidă, care a rezistat timp de două decenii. De-a lungul timpului, Bianca a fost o prezență discretă, dar constantă în viața lui Cornel, atât în plan personal, cât și în cel artistic.
În 2018, Cornel și Bianca Păsat au devenit părinți, când a venit pe lume fiul lor, Dryas. Cei doi au mărturisit că nașterea lui băiețelului le-a schimbat complet viața, dar le-a adus și o bucurie profundă. De atunci, au fost dedicați rolului de părinți, petrecând cât mai mult timp alături de Dryas.
Din păcate, recent, cei doi s-au despărțit, iar Cornel a confirmat că lucrurile nu stai bine în căsnicia lor.
„Arată-mi mie un cuplu care nu are probleme în căsnicie. Mă aștept dintr-un moment în altul să primesc actele. Dacă asta e decizia ei… Mai multe nu doresc să comentez. Vom trăi și vom vedea’, a spus Cornel Păsat pentru Cancan.
Cornel Păsat a avut o relație de lungă durată cu Oana Roman
Oana Roman și Cornel Păsat, fondatorul trupei „Flamingo Boys, au format un cuplu timp de 7 ani, iar despărțirea lor a avut loc în 2007. Deși au trecut aproape 18 ani de când s-a consumat povestea lor de dragoste, coregraful a dezvăluit, cu ceva timp în urmă, defectele fostei partenere și motivele rupturii dintre ei.
Coregraful spune că a avut o chimie bună cu fosta lui parteneră, pentru că relația lor se baza pe respect și înțelegere. Recunoaște că Oana Roman e o fire rebelă și orgolioasă, care nu se ferește să spună lucrurilor pe nume, temperament care i-a adus adesea de pierdut.
„Eu și Oana am avut o chimie bună. Relația noastră se baza în primul rând pe respect și înțelegere. Oana este o fire rebelă și orgolioasă, are sânge de spanioloaică. Este un berbec adevărat și dacă nu știi cum să aplanezi eventualele conflicte iese cu scântei. Are o calitate pe care eu o consider mai degrabă defect. E extrem de sinceră.
Spune mereu adevărul necenzurat indiferent cât de incomod sau dur ar fi. De multe ori a avut de pierdut din cauza impulsivității și a lipsei de cenzură. Dar dacă ești atent la ce spune, apreciezi adevărul, sinceritatea și ai calm, tact, deschidere pentru dialog, răbdare și maturitate poți evita conflicte și poti îmbunătăți calitatea vieții conjugale.
Dacă te contrezi si te pui cu ea cap în cap în momentul nepotrivit ies scântei și nu prea ai șanse de câștig. Mai bine o lași să se liniștească și o abordezi când este calmă și dispusă la dialog.
Are suflet bun, dar e aprigă la mânie. Așa că trebuie să știi cum să o iei, să o anticipezi și să eviți conflicte. Decât o confruntare directă la nervi, mai bine o retragere și revenire la discuții pe un fond mult mai calm, a spus coregraful potrivit cancan.ro.