Ce amintiri deosebite o leagă pe Cornelia Patrichi de marea doamnă Marina Voica, în vârstă de 90 de ani: ”Am repetat cu ea, nu cu coregrafa teatrului. Succesul asigurat! Avea o pasiune pentru dans”/ EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cornelia Patrichi a revizitat un loc special de pe Coasta de Azur, unde a fost cu ani în urmă împreună cu soțul ei, Cornel Patrichi. Celebra balerină a rememorat amintirile din 1982, când a fost alături de cel supranumit 'Regele Dansului'. Într-un interviu pentru Viva.ro, protagonista noastră ne-a vorbit și despre admirația profundă pe care i-o poarte marii doamne Marina Voica.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Cornelia Patrichi s-a mutat în Italia, mai precis în Toscana, înainte de pandemie, pentru a-i fi alături fiului ei, Alexandru, care i-a dăruit două nepoate de toată frumusețea.

Citește și: Ce mesaj emoționant i-a transmis Cornelia Patrichi fiului ei, Alexandru, care a împlinit 50 de ani: ‘Acolo, Sus, printre stele, sunt sigură că tatăl lui, Cornel, este tare mândru de el / EXCLUSIV


Cornelia Patrichi a mers pe Coasta de Azur, într-un loc de lângă Saint Tropez

Cornelia Patrichi s-a mutat în Nordul Italiei, dar inima ei este tot în România, unde soțul ei, regretatul dansator și coregraf Cornel Patrichi își duce somnul de veci într-un cimitir de la marginea Bucureștiului. Celebra fostă balerină vine în fiecare an la mormântul acestuia. Într-un interviu pentru Viva.ro, aceasta ne-a povestit și că anul acesta s-a bucurat de trei vacanțe, una dintre ele fiind într-un loc minunat de lângă Saint Tropez, în care a fost cu regretatul ei soț, Cornel Patrichi.

Cornelia Patrichi a revăzut la finalul lunii septembrie un loc aparte, în care a mai fost în anul 1982, alături de regretatul Cornel Patrichi. Acum, văduva regelui dansului s-a bucurat de aceste locuri singură, cu gândul la soțul ei.

‘La începutul lunii iunie am fost la mare aici, în Toscana, la Castiglione della Pescaia, la sfârșit de august, tot la mare la Marina di Grosseto, cu familia, și la sfârșitul lui septembrie pe Coasta de Azur. Aici, ultima oară am fost cu Cornel, în 1982. Peste ani, am ținut să mă întorc cu nostalgie și amintiri dragi. M-am bucurat să revăd acest loc, încărcat de amintiri frumoase pentru mine.’, a declarat pentru Viva.ro, văduva lui Cornel Patrichi.


Citește și: Cornelia Patrichi, văduva lui Cornel Patrichi, interviu de suflet, în prag de Sărbători: ‘Îmi aduc aminte că ne propuseserăm să sărbătorim nunta de aur cu familia și prietenii, dar nu a fost să fie’ / EXCLUSIV

Cornelia Patrichi a revăzut un loc special de pe Coasta de Azur, unde a fost cu soțul ei, cu ani în urmă

Cornelia Patrichi a mers să revadă un loc special, care i-a plăcut enorm soțului ei, Cornel Patrichi. Este vorba de Port Grimaud de lângă Saint Tropez. Acest sat spectaculos de pe Coasta de Azur este supranumit și ‘Mica Veneție’, datorită canalelor sale care străbat casele colorate în stil provensal.


‘Am fost și la Port Grimaud, un port mic cu mult farmec, care i a plăcut lui și am ținut să mă întorc acolo, după atâția ani… Mi-a readus în minte imaginile din călătoria pe care o făcusem aici alături de Cornel. Satul are același farmec, dar fără Cornel, parcă nimic nu mai este la fel…’, a mărturisit Cornelia Patrichi.

Citește și: Dragoș Bucur și Dana Nălbaru și-au consultat copiii înainte să se mute la țară. Cum s-au adaptat după doi ani și jumătate: „Viața nu înseamnă să vii de la muncă între patru pereți!’ / EXCLUSIV


Care este marele regret al Corneliei Patrichi

Cornelia Patrichi are un fiu, pe nume Alexandru, căsătorit cu o italiancă, pe nume Serena. Cei doi au făcut-o bunică de două ori. Acum, celebra balerină are două nepoate superbe, pe nume Matilda și Nina, care au devenit universul ei. Celebra balerină s-a mutat în Italia, la trei ani după moartea soțului ei, care ne-a părăsit în aprilie 2016. Văduva lui Cornel Patrichi mai vine periodic în țară, pentru a-i aduce flori la mormânt sau pentru parastase.


Citește și: Aylin Cadîr, detalii neștiute despre cei doi băieți ai ei. Pavel are deja un album, iar Amza vrea să-i calce pe urme tatălui său: „Are un simț al dreptății foarte dezvoltat!’ / EXCLUSIV


Cornelia Patrichi, despre Marina Voica: ‘Am dansat alături de Marina în coregrafia ei’

Cornelia Patrichi a lucrat în tinerețe și cu Marina Voica. Și pentru că aceasta a împlinit 90 de ani în septembrie, balerina i-a transmis ‘La mulți ani!’ și și-a adus aminte câteva lucruri.

‘În anii 70, la un spectacol de varietăți la Sala Palatului, cu cei mai renumiți cântăreți și actori din acele timpuri, era și Marina Voica. Interpreta un cântec cu tentă spaniolă. Nu-mi mai aduc aminte bine ce cântec, în care și dansa în coregrafia proprie! Noi, baletul de la Constantin Tănase, eram prezenți nelipsiți. Coregrafa din acele timpuri, Adriana Dumitrescu, m-a chemat împreună cu o altă colegă să dansăm alături de Marina Voica.


Am dansat alături de Marina în coregrafia ei și vreau să punctez: ne a învățat ea coregrafia. Am repetat cu ea, nu cu coregrafa teatrului. Succesul asigurat! Avea o pasiune pentru dans și fiecare piesă muzicală o interpreta cu mișcări coregrafice create de ea!’, a povestit Cornelia Patrichi, pentru Viva.ro.

Foto: arhiva personală