Ion Dichiseanu s-a stins pe 20 mai 2021, prilej pentru actorul Cristian Șofron să-i aducă un omagiu celui pe care l-a considerat unul dintre oamenii dragi sufletului său. Despre regretatul Ion Dichisesnu, „Mihu” din filmul „Toate pânzele sus” spune că i-a marcat copilăria și tinerețea și îi poartă pe veci un adânc respect.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE APRILIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Actorul Cristian Șofron se numără printre cei care și-au exprimat public regretul față de pierderea lui Ion Dichiseanu, figura emblematică a scenei de teatru și film din România.
Cuprins
Ce relație a avut Cristian Șofron cu regretatul Ion Dichiseanu
Cristian Șofron a vorbit despre impactul pe care Ion Dichiseanu l-a avut în viața sa – ca om și ca actor. Pe cât de mulți ani au trecut de la primele lor interacțiuni, pe atât de prezente sunt momentele petrecute alături de Dichi, așa cum îi spuneau prietenii.
‘Am fost un om norocos. Am avut ocazia să cunosc niște oameni extraordinari, niște actori deosebiți. La loc de frunte, printre ei se numără și Ion Dichiseanu. Amintiri multe, amintirile copilăriei. Eu am deschis ochii și, printre alții, lângă mine era și domnul Dichiseanu.
În primul rând, de la ‘Toate pânzele sus’, dar au mai fost și după aceea întâlniri. Un om extraordinar, un om cald, un om prietenos, un om pe care te puteai baza. Am avut șansa în care am avut o perioadă în care am fost destul de apropiați, ne-am vizitat de câteva ori și îmi aduc aminte de prietenia și căldura cu care mă primea de fiecare dată.
„Îi păstrez o amintire absolut unică'
Ca să revin la amintirile copilăriei, adolescenței. Da, domnul Dichiseanu a fost unul dintre oamenii care mi-au marcat copilăria, tinerețea. Da, îi păstrez o amintire absolut unică. Regret enorm că nu mai este lângă noi, pentru că sunt convins că am fi rămas prieteni, amici, colegi și atunci când aș fi avut nevoie ar fi fost lângă mine. Mi-ar fi fost aproape, i-aș fi fost aproape, dar este minunat că familia și prietenii încearcă să îi păstreze amintirea vie. O mare pierdere pentru noi toți.
Am fost și eu acum câțiva ani la minunatul festival, m-am bucurat enorm de invitație și sper că această întâlnire de suflet să continue. Am convingerea că – de acolo de unde este el acum – domnul Dichiseanu ne vede, se bucură, are grijă de familia lui și de noi ceilalți care îi purtăm o amintire specială’, a mărturisit Cristian Șofron în podcastul Altceva cu Adrian Artene.
Festivalul de Teatru, Film și Muzică „Ion Dichiseanu'
În perioada 23 – 25 mai 2025 are loc cea de-a patra ediție a Festivalului de Teatru, Film și Muzică ‘Ion Dichiseanu’ la Adjud.
Timp de trei zile, publicul este invitat să participe la o serie de evenimente diverse, dedicate memoriei și carierei marelui actor Ion Dichiseanu, potrivit cancan.ro.
Printre invitați speciali se numără artiști de renume precum Horațiu Mălăele, Marcel Iureș, Andi Vasluianu, Victoria Cociaș, Ioana Dichiseanu, Simona Florescu, Matilda Pascal Cojocărița, Alesis, Raoul, Laurențiu Damian, Magda Catone, Adrian Artene, Ion Catană, Dan Rădulescu, Ionuț Toader, Ion Haiduc.