Alina Chivulescu este extrem de mândră de fiul ei și, într-un interviu recent, acordat revistei Avantaje, a vorbit despre relația cu el, cât și despre cariera lui de succes. La doar 25 de ani, Michael Cuptor – Mika, așa cum îl alintă actrița, se află deja pe picioarele lui și se descurcă excelent în afaceri, încă un motiv de mândrie pentru mama lui. Iată cu ce se ocupă, de fapt!
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Actrița are o relație foarte bună cu fiul ei și nu de multe ori a vorbit despre acesta. Alina Chivulescu este extrem de discretă și preferă să țină momentele importante pentru ea și familia sa. De tatăl fiului său ea s-a despărțit în urmă cu mai bine de 23 ani, când Mika avea doar doi ani, iar de peste 11 ani și-a găsit liniștea alături de Dan Chișu.
Cuprins
Cu ce se ocupă Mika, fiul Alinei Chivulescu, la 25 de ani
Michael Cuptor – Mika, așa cum îi spune Alina Chivulescu, are 25 de ani și a moștenit talentul artistic al mamei sale. A studiat tot la UNATC, Regie, dar a înființat și o agenție de creație, iar faptul că este atât de responsabil la această vârstă și poate plăti salarii oamenilor implicați în afacerea sa este un motiv de mare mândrie pentru Alina Chivulescu.
„Scrie bine, e creativ, e analitic și, în ciuda faptului că e foarte tânăr, plătește salarii (n.r. are 25 de ani). Asta mi se pare fantastic: să fii responsabil e mare lucru. Sunt recunoscătoare pentru el„, a declarat Alina Chivulescu pentru Avantaje.
Alina Chivulescu: „N-aș vrea să-l laud, pentru fiecare părinte, copilul este lumea toată’
Alina Chivulescu nu poate decât să se mândrească cu fiul ei, care i-a moștenit talentul, iar la doar 25 de ani are deja o carieră de succes, care îl împlinește și îi aduce o mare satisfacție. Totuși, ca orice mamă, actrița noastră își dorește pentru el „un corp și o minte sănătoasă’ înainte de lucrurile materiale.
„Mika aș vrea să moștenească un corp și o minte sănătoase. În rest, aș vrea să facă ce-l împlinește pe el. N-aș vrea să-l laud, pentru fiecare părinte, copilul este lumea toată.
Lecțiile cele mai frumoase le am de la Mika. El clar e granița dintre înainte și după, e o binecuvântare să-l văd și să… aș fi zis să-l am', dar nu cred că e așa. Mai potrivit ar fi „să fie„', a completat actrița.
Alina Chivulescu așteaptă cu nerăbdare să facă filme alături de fiul său
Într-un interviu acordat VIVA!, acum câteva luni, Alina Chivulescu dezvăluia că fiul său i-a promis că vor lucra împreună și speră ca Mika să creeze oportunitatea ca acest lucru să se concretizeze.
„Legat de Mika, nu știu cât i-ar plăcea lui să vorbesc despre el… Glumesc, mă înțelege! (zâmbește) Da, își face bine treaba, este creativ, are doi prieteni, Ștefan și Ada, cu care a pornit această agenție. Sunt recunoscătoare pentru ce e el.
Are și un film premiat la Serile filmului românesc cu Trofeul pentru debut Teodor Corban; e o meserie complicată. În filmul de licență a spus că o să lucrăm împreună, sper să nu se răzgândească. Mi se pare ireal… Viața câteodată e mai frumoasă decât orice plan… (zâmbește)’, spunea Alina Chivulescu pentru revista VIVA!, acum câteva luni.
Alina Chivulescu a dezvăluit și cum a evoluat relație dintre ea și Mika, pe parcursul anilor.
„Am crescut cumva împreună și am învățat unul de la celălalt. E o relație la care lucrezi mereu, cred. N-am fost nici, nici (zâmbește), am încercat să găsesc calea de mijloc; știam cumva că va ști să se ferească de probleme’, a mai spus actrița.