Cum a trecut Valentin Sanfira peste divorțul de Codruța Filip. Mesajul neașteptat transmis fanilor: „Mi-am văzut întotdeauna de drumul meu!”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

La câteva luni de la divorțul de Codruța Filip, Valentin Sanfira a publicat un mesaj amplu pe rețelele de socializare, care a stârnit numeroase reacții în rândul urmăritorilor. Deși nu a făcut nicio referire directă la schimbările din viața personală, mulți au interpretat cuvintele artistului ca pe o declarație despre felul în care a ales să gestioneze perioada dificilă prin care a trecut.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Mesajul vine în contextul divorțului de Codruța Filip, pronunțat în luna aprilie, despărțire care a generat numeroase discuții în spațiul public. Fără să răspundă speculațiilor sau controverselor din jurul separării, Valentin Sanfira a transmis că își dorește să rămână concentrat asupra muzicii și asupra oamenilor care îi sunt alături, lăsând de înțeles că preferă să își urmeze drumul departe de zgomotul din jur.


Citește și: Imagini inedite cu Valentin Sanfira și Codruța Filip împreună! Cum apar cei doi în emisiunea lui Nea Mărin, filmată înainte de divorț: „Fac de toate'

Cum a trecut Valentin Sanfira peste divorțul de Codruța Filip

La începutul mesajului, Valentin Sanfira a vorbit despre legătura profundă dintre un artist și publicul său. Interpretul a descris emoțiile pe care le trăiește pe scenă și a mărturisit că, dincolo de zâmbetul afișat în fața spectatorilor, orice cântăreț poartă cu el propriile lupte și tristeți.

Un cântăreț arde ca o torță pentru publicul său. Trăiește cu dorința de a ajunge la inimile oamenilor, poartă în suflet lupte pe care doar el le cunoaște și, de multe ori, zâmbește pe scenă în timp ce, în tăcere, își poartă propriile tristeți. Scena are o magie pe care doar un artist o poate înțelege. În clipa în care luminile se aprind și muzica începe, toate grijile rămân undeva departe.


Iar aplauzele… aplauzele sunt hrana sufletului. Ele îi dau puterea să meargă mai departe, indiferent dacă este la începutul drumului sau după o viață întreagă petrecută în slujba cântecului. Sunt oameni care mă iubesc și pentru ei cânt de fiecare dată cu aceeași emoție, punându-mi inima în palmă’, și-a început mesajul.

Citește și: Codruța Filip recunoaște că nu duce lipsă de pretendenți după divorțul de Valentin Sanfira. Ce spune despre o nouă relație: Primesc mesaje!’


Citește și: Ahmed a avut parte de o surpriză din partea concurentelor din Casa iubirii, de ziua lui de naștere. Ce au pregătit pentru el: „M-am emoționat și mă ia cu tremurat’

Valentin Sanfira: „Mi-am văzut întotdeauna de drumul meu’


În continuarea mesajului, Valentin Sanfira a transmis că este conștient de faptul că nu poate fi pe placul tuturor, însă spune că a ales întotdeauna să își urmeze propriul drum și să se concentreze asupra lucrurilor care contează cu adevărat pentru el. Totodată, artistul le-a mulțumit oamenilor care i-au fost alături de-a lungul carierei și a mărturisit că sprijinul publicului reprezintă cea mai mare răsplată pentru un interpret.

„Știu că sunt și oameni care nu mă agreează. Le respect părerea și nu le port niciun gând rău. Eu mi-am văzut întotdeauna de drumul meu și am încercat să las în urmă nu zgomot, ci urme frumoase. Se spune că nimic nu este veșnic. Eu cred că există ceva ce timpul nu poate învinge: cântecul. El nu îmbătrânește, nu se stinge și nu moare. Rămâne să aline suflete, să trezească amintiri și să unească generații. Atât timp cât va exista cineva care îl va asculta cu inima deschisă, o parte din noi va continua să trăiască prin el.


La final, nu vreau decât să vă mulțumesc. Pentru fiecare privire, pentru fiecare aplauz, pentru fiecare cântec pe care l-ați cântat împreună cu mine și pentru fiecare îmbrățișare primită de-a lungul anilor. Sunt recunoscător lui Dumnezeu că mi-a dat harul de a cânta și sunt recunoscător vouă că mi-ați dat cel mai de preț dar: iubirea voastră. Atâta timp cât voi avea glas și voi simți aceeași emoție în suflet, voi cânta pentru voi cu aceeași dragoste și cu aceeași credință’, a scris Valentin Sanfira pe contul său de socializare’, a încheiat aceasta.

Sursa foto: Facebook