Cum arată inelul cu care Speak a cerut-o în căsătorie pe Ștefania: „Câtă grijă am avut de el, cum l-am dosit”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Speak și Ștefania sunt una dintre cele mai iubite echipe de la Asia Express. Cei doi au dat dovadă de multă putere și tărie de caracter. 

Ștefania a fost cerută în căsătorie de iubitul ei și a spus DA, chiar la Asia Express, în aventura vieții ei. Speak a explicat într-o emisiune TV cum a pus totul la cale chiar înainte să plece din România. Inelul pe care i l-a oferit a fost ales cu multă grijă, însă ascunderea lui a fost și mai importantă! 


‘Nu vreți să știți câtă grijă am avut, cum l-am dosit. Știau că îl am asupra mea, cei din producție, Sorin Bontea și Răzvan Fodor. Inițial, am zis că-i dau inelul chiar când vom fi eliminați, ca să îndulcesc momentul, însă citirea scrisorilor partenerilor mi s-a părut potrivită și am decis atunci să fac gestul’, a povestit Speak.

‘ Nu s-a schimbat nimic în rău în relația noastră. Am zis să fie emisiunea, să treacă toată nebunia cu pandemia și apoi. Oricum nu o să mă implic eu prea mult în organizare, va depinde totul de ea. O să avem nunta, dar o să ne gândim când. Mă rog, o să se gândească ea mai mult, a spus Speak la XNS.