Cum arată Mona Muscă la 76 de ani. Fostul ministru al Culturii s-a retras din viața publică în 2007, dar aseară a fost la un eveniment monden: "Este o decizie definitivă și nu revin asupra ei"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ce mai face Mona Muscă și cum arată la 76 de ani. Fostul ministru al Culturii și-a dat demisia din Parlament în 2007 și a ales să stea departe de viața politică, dar și cea publică. Aparițiile sale în spațiul public pot fi numărate pe degete, în ultimii ani, Mona Muscă respectând cu fermitate decizia luată în urmă cu mulți ani și reconfirmată în 2023 când puncta că „decizia este definitivă” și nu va reveni asupra ei.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Cum arată Mona Muscă la 76 de ani. În vara anului 2006, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității arăta că Mona Muscă a făcut poliție politică, iar din acel moment cariera ei politică s-a încheiat. PNL a exclus-o aproape instant, deși nu exista, la acel moment, verdictul CNSAS. Ulterior, Mona Muscă a decis să se retragă total din viața politică și cea publică.


Ce mai face Mona Muscă și cum arată la 76 de ani

Monica Octavia Muscă are 76 de ani acum și de aproape 19 ani s-a retras din viața publică. Fostul ministru al Culturii trăiește departe de Bucureşti, într-o căsuţă din Caraş-Severin, unde a avut grijă de soțul ei până când acesta s-a stins şi de-a lungul timpului, a fost văzută rar în public, doar la anumite evenimente culturale: lansări de film sau carte.

Seara trecută, Mona Muscă a fost prezentă la Ateneul Român, la un eveniment care a marcat 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Elegantă, cu aceeași coafură dintotdeauna, Mona Muscă a fost în centrul atenției, iar cei prezenți s-au bucurat real să o revadă.

Actrița Nuami Dinescu nu a pierdut ocazia rară de a se fotografia cu Mona Muscă. „Întâlniri care te bucură mult!', a scris Nuami Dinescu pe Facebook, unde a distribuit imaginea, spre bucuria prietenilor săi virtuali.


„Doamne, ce premier ar fi putut fi dacă nu ar fi scos-o „ai săi' din cursă! Politica nu era pentru femei inteligente și frumoase la vremea aia! Era pentru f(t)ufe blonde!!!', „Doamna Mona Muscă, ce om, ce finețe, inteligență! Wow!', „De data asta inimioara e pentru doamna Mona Muscă. Mereu am admirat demnitatea cu care s-a retras din cloaca în care a târâit-o marinelul', au comentat prietenii actriței.

„Atât de drăguță și prietenoasă', a completat Nuami Dinescu.


Citește și: Fotbalistul Ciprian Scrobotă a murit în America, într-un accident bizar, cu câteva ore înainte să revină în România. Studentul avea doar 20 de ani

Mona Muscă se împarte între București și Harghita

Ultima oară, Mona Muscă fusese văzută în spațiul public la înmormântarea lui Mihai Șora, în februarie 2023. Mona Muscă spunea, în urmă cu câțiva ani, că mai pleacă din când în când în SUA ca să-și vadă fiica și pe cei doi nepoți.

M-am retras din viața politică, dar și din viața publică. Este o decizie definitivă și nu revin asupra ei’, declara Mona Muscă pentru Digi24.ro în decembrie 2023.


Întrebată atunci ce mai face, cu ce se ocupă zilele, Mona Muscă a răspuns evaziv: „Mulțumesc pentru interes. Ce să fac? Ca totul omul, mai cu bune, mai cu rele'. Unul dintre foarte puținele lucruri pe care a dorit să le spună Mona Muscă a fost că s-a retras la țară. „Nu, nu m-am mutat din București, încă avem casa la București, dar locuim mai mult undeva în județul Harghita„.

Citește și: Elena Cârstea a fost căsătorită cu un afacerist român, dar a divorțat în doar 3 luni. Cine e fostul ei soț: „Le recomand femeilor să nu facă ce am făcut eu’


Cine este Mona Muscă

Mona Muscă a absolvit în anul 1972 Facultatea de Filologie la Universitatea din Timișoara. Între 1972 și 1976 a fost profesor de limba și literatura română la școala generală Gurba din județul Arad. Din 1975 și până în 1982 a fost asistent universitar la Universitatea Timișoara, iar din 1982 până în 1996 a fost cercetător științific la Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan al Academiei Române.

În anul 1990 devine membru al Alianței Civice (care se transformă în Partidul Alianța Civică), iar între 1991 și 1995 a fost membru în Consiliul Național al PAC și conduce Departamentul de Imagine și Relații Publice.


Fost ministru al Culturii, fost deputat ajuns vicepreședinte al Camerei și, în general, mare speranță liberală, Mona Muscă a fost un personaj important pe scena politică din România.  S-a retras însă din viața politică imediat ce a primit verdictul de colaborare cu Securitatea.


Mona Muscă a negat vehement că a fost turnător la Securitate, din postura de profesor de Limba și Literatura Română la o școală generală din Arad, așa cum se arăta în documentele din arhivele CNSAS. Ea personal și-a publicat în spațiul online dosarul de la Securitate, cerând ca poporul să fie instanță de judecată.

A fost un membru marcat al PNL şi a ocupat mai multe funcţii importante de-a lungul celor 11 ani cât a fost pe scena politică din România. În 2010, a fost printre susţinătorii lui Teo Trandafir care, la acea vreme, a candidat la un loc de deputat pentru PDL. A fost una dintre rarele apariţii legate de politică ale Monei Muscă.