Cum arată și cu ce se ocupă Andreea, soția lui Călin Goia. Este fotograf și au împreună trei copii

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cum arată și cu ce se ocupă Andreea, soția lui Călin Goia. Călin Goia este unul dintre cei mai apreciați artiști din România și se bucură de o carieră de succes. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre viața personală, solistul trupei Voltaj a ales mereu discreția. Soția sa a stat departe de lumina reflectoarelor, iar cei doi au preferat să își trăiască povestea de familie departe de camerele de filmat și de atenția publicului.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI


Cum arată și cu ce se ocupă Andreea, soția lui Călin Goia. Dincolo de succesul de pe scenă, Călin Goia se bucură și de o familie împlinită. Artistul și soția sa au împreună trei copii, iar familia a fost întotdeauna una dintre cele mai importante priorități pentru el. Chiar dacă a ales să își țină viața privată departe de ochii publicului, solistul a vorbit, din când în când, despre bucuriile și provocările pe care le aduce rolul de tată.


Citește și: Cine este Dana Nălbaru, soția lui Dragoș Bucur. Are trei copii, a avut o relație cu Călin Goia de la Voltaj, a fost prezentatoare TV și acum a decis să se retragă din viața publică

Cum arată și cu ce se ocupă Andreea, soția lui Călin Goia

Călin Goia și soția sa, Andreea, formează unul dintre cele mai discrete și longevive cupluri din showbizul românesc. Cei doi sunt căsătoriți de aproape 20 de ani și au ales, încă de la începutul relației, să își țină viața de familie departe de atenția publicului.

De-a lungul timpului, Andreea a fost văzută doar în câteva ocazii alături de artist, preferând să stea departe de evenimentele mondene și de camerele de filmat. De altfel, nici pe rețelele de socializare nu este o prezență activă, alegând să își păstreze discreția și să nu își expună viața personală.


Deși activează tot într-un domeniu creativ, Andreea nu are legătură cu muzica. Soția lui Călin Goia este fotograf și și-a construit propriul parcurs profesional, departe de lumina reflectoarelor. Chiar dacă evită aparițiile publice, cei doi au demonstrat, de-a lungul anilor, că discreția poate fi unul dintre secretele unei relații de durată.

Citește și: Călin Goia petrece, întotdeauna, sărbătorile cu familia: „În fiecare zi a vieții noastre, nu numai de Revelion, trebuie să ne simțim ca la 20 de ani'. Ce face artistul în prima zi a anului' / EXCLUSIV


Citește și: Sorin Grindeanu reacționează după ce PNL a anunțat depunerea Legii salarizării în Parlament: „Nemulţumeşte aproape toate categoriile’

Au împreună trei copii

Din iubirea lor au rezultat trei copii, Petru, Tudor și Maruca, care le completează familia. Deși au ales să îi crească departe de lumina reflectoarelor, atât Călin Goia, cât și soția sa au vorbit, din când în când, despre viața de familie și despre valorile pe care încearcă să le transmită celor mici. Într-un interviu acordat în urmă cu ceva timp, Andreea a povestit cum încearcă să le explice copiilor lumea pe înțelesul lor și să îi învețe, pas cu pas, să descopere lucrurile cu răbdare și naturalețe.


„Singurul exemplu cu adevărat traumatizant pentru Petru care s-a petrecut în clasa întâi. Fugea pe hol către toalete și s-a izbit de o învățătoare care a avut o reacție exagerată și a zis că dă cu el de pământ.. . Acesta a fost un lucru despre care am vorbit tot restul anului. Petru – care nu este obișnuit cu un comportament abuziv din partea adulților – a fost marcat și în fiecare zi ne anunța că nu vrea să se mai ducă la școală, de teamă să nu se mai întâlnească cu doamna respectivă. Dacă o să dea cu el de pământ de-adevăratelea?


Și am încercat să-i explicăm că în viață o să întâlnească tot felul de oameni, că fiecare om are problemele lui de acasă, are frustrările lui, are dificultățile lui și că unii nu știu să le lase la intrarea în școală, că-i apasă… A înțeles în cele din urmă, cu greu. Vorbea după aceea despre ea că fiind „doamna cu niște probleme’… Fiind la o școală de stat, partea pozitivă este că are contact cu copii și părinți din toate mediile. Nu e o bulă aseptică, nu suntem noi cu ai noștri, care gândim la fel și ieșim în piață la proteste. Este obișnuit de mic cu păreri și atitudini foarte diferite de ale noastre uneori’, a declarat Andreea Goia, potrivit cristinastanciulescu.ro.