Cum gestionează Răzvan Fodor lipsa soției lui, Irina, când e plecată la filmările Asia Express: "Diana e obișnuită, dar anul acesta a fost mai complicat. Avem impresia că suntem doi adolescenți rămași singuri acasă" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Răzvan Fodor și Irina formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, iar plecările vedetei pentru filmările „Asia Express' au devenit deja parte din rutina familiei. Chiar dacă s-au obișnuit cu perioadele în care Irina este plecată la mii de kilometri distanță, fiecare sezon vine cu propriile provocări. De această dată, Răzvan a rămas acasă alături de fiica lor, Diana, care a avut de trecut printr-o perioadă importantă, marcată de Evaluarea Națională și de emoțiile examenului.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI


Într-un interviu exclusiv, Răzvan Fodor a povestit cum se descurcă în rolul de „stăpân al casei’ atunci când Irina lipsește, ce înseamnă pentru el să gestioneze singur treburile de zi cu zi, dar și care este, de fapt, cel mai greu lucru atunci când soția sa este plecată. Actorul a dezvăluit și cum arată viața în doi, alături de Diana.


Citește și: Irina, Diana și Răzvan Fodor, prima copertă de familie în VIVA! de septembrie: „Pur și simplu ne iubim. Încă ne place foarte mult să fim împreună. Pare puțin, dar nu e deloc puțin după aproape 20 de ani / EXCLUSIV

Irina Fodor, detalii despre noul sezon Asia Express

Irina, ai încheiat un nou sezon intens la cârma emisiunii Asia Express, un proiect spectaculos, dar extrem de solicitant fizic și psihic. Care au fost cele mai mari provocări pe care le-ai înfruntat de data aceasta pe traseu, dincolo de oboseala acumulată și de diferențele culturale?

Irina: Oau, cum să încep? China, în primul rând, a fost o experiență uriașă. Nu doar ca dimensiune, ci ca diferență față de tot ceea ce cunoșteam noi. Limbă, ritm, tehnologie, mâncare, reguli, felul în care funcționează lucrurile. Și pentru mine asta este, de fapt, partea cea mai frumoasă a proiectului: exact în momentul în care începi să crezi că te-ai obișnuit, se schimbă complet decorul. Iar cursa asta s-a întins pe un traseu de peste 10.000 de kilometri, au fost multe schimbări de decor.


Răzvan: Noi, acasă, primim versiunea scurtă. După care se difuzează emisiunea și zic: „Păi, despre asta nu ne-ai zis nimic!.

Irina: Pentru că, dacă îi povestesc chiar tot, nu mă mai lasă să plec. (râde) Și pentru că sunt lucruri greu de explicat până nu vezi imaginile. Traseul ăsta a fost spectaculos, dar a venit și cu multă presiune, multe ore de muncă, distanțe enorme și dor de casă. Iar dorul, la mine, rămâne partea cu care nu m-am obișnuit și probabil nici nu mă voi obișnui vreodată.


Citește și: Regula pe care Irina și Răzvan Fodor au stabilit-o pentru educația fiicei lor. Ce notă le-a oferit Diana ca părinți: „M-a rănit îngrozitor!’

Irina Fodor: „Anul ăsta cred că publicul își va schimba părerea despre mai mulți concurenți de la Asia Express'

Concurenții din acest sezon au adus o energie cu totul specială pe drumul aventurii și abia așteptăm să îi vedem în acțiune. Cum s-au descurcat ei în fața probelor imposibile și ce te-a surprins cel mai mult? A fost vreo echipă care ți-a depășit orice așteptări?


Irina: Mi s-a părut una dintre cele mai interesante distribuții tocmai pentru că oamenii au venit din lumi foarte diferite. Și Asia are talentul extraordinar de a lua imaginea pe care o ai despre un om și de a o face bucățele în primele câteva zile. Uneori, în sensul bun. Altele… surprinzător.

Au existat oameni despre care m-am gândit inițial: „O să le fie foarte greu. Și m-au făcut să-mi retrag rapid gândul. Au fost și oameni foarte puternici care au avut momente de vulnerabilitate absolut surprinzătoare. Și au apărut și niște fobii la care nu mă așteptam.


Răzvan: Hai, lasă asta, zi o echipă!

Irina: Nu! (râde)

Răzvan: Eu am încercat pentru oamenii de acasă.

Irina: Mulțumim, Fodor! (râde) Nu spun echipa, dar spun atât: anul ăsta cred că publicul își va schimba părerea despre mai mulți concurenți pe parcursul emisiunii. Și mie asta mi se pare mult mai interesant decât să ai un favorit clar din prima ediție.

Citește și: Ioana Năstase, reacție dură după ce nepotul lui Ilie Năstase a acuzat-o că a profitat din plin de banii tenismenului: „La momentul potrivit o să ies și eu să arăt probele mele. Dar eu nu vreau să îl denigrez pe Ilie'


Cum gestionează Răzvan Fodor lipsa soției lui, Irina, cât timp e plecată pentru filmările Asia Express

Răzvan, în timp ce Irina se afla la mii de kilometri depărtare, tu ai rămas din nou „stăpânul casei și al tuturor treburilor casnice. Cum a fost perioada asta de singurătate în doi – doar tu și Diana – și ce îți este cel mai greu de gestionat când lipsește Irina?

Răzvan: Diana, după atâția ani, e obișnuită cu plecările Irinei, numai că anul ăsta a fost ceva mai complicat. A avut Evaluarea Națională, pregătirile, toată presiunea din jurul examenului… Dar n-am de ce să mă plâng. E un copil ascultător, responsabil și am lucrat foarte bine în doi. Nouă chiar ne este bine împreună. Avem muzica noastră, glumele noastre, ieșim, vorbim mult… Numai că, atunci când pleacă Irina, se produce un fenomen interesant: în primele zile avem impresia că suntem doi adolescenți rămași singuri acasă. (râde)


Irina: Asta mă liniștește foarte tare.

Răzvan Fodor: „E dificil pentru un bărbat să se ocupe de toate o perioadă lungă'

Răzvan: Dar da, e dificil pentru un bărbat să se ocupe de toate astea o perioadă lungă: casă, gospodărie, pachețel pentru școală, pregătiri, gătit… de călcat am scăpat, pentru că, spre disperarea Irinei, noi nu prea purtăm lucruri călcate. Fără ea acasă, am putut să stăm două luni necălcați. (râde)

Irina: Nu pot să cred că ați ieșit așa în lume!

Răzvan: Și ce? Ai primit vreo amendă pe tema asta?

Revenind la tema întrebării: la un moment dat, începe să se simtă lipsa ei. Pentru că Irina ține foarte multe fire în mână în casa asta, chiar dacă noi ne prefacem că nu observăm.

Răzvan Fodor: „Cele mai grele nu sunt treburile casnice. Greu e că lipsește omul'

Irina: Vreau răspunsul ăsta înrămat.

Răzvan: Nu exagera, că n-am terminat! (râde) Cele mai grele nu sunt treburile casnice. Pe alea le faci. Mai bine, mai prost, necălcat… dar le rezolvi. Greu e că lipsește omul. Și, după atâția ani, absența unui om se simte în toate lucrurile mici: că n-ai cui să-i spui ceva când îți trece prin cap, că nu mai e omul cu care bei cafeaua, cu care comentezi seara ce s-a întâmplat peste zi. Acolo e, de fapt, partea grea.