Oana Ioniță a explicat recent cum se înțelege cu Florin Budnaru în privința fiului lor, Maxim, deși luptă în instanță pentru a petrece mai mult timp cu băiatul. În cadrul unui interviu special pentru revista VIVA!, coregrafa a abordat mai multe subiecte și a avut chiar și un sfat important pentru femeile care trec prin situații similare. Iată ce declarații a făcut vedeta recent!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
După divorțul de acum doi ani, Oana Ioniță a început o luptă juridică pentru a petrece mai mult timp cu fiul său, Maxim. Deși custodia a rămas comună, iar băiatul locuiește cu tatăl lui, coregrafa consideră insuficient programul de vizită. În urmă cu o săptămână, vedeta a obținut deja, prin ordonanță președințială, câteva zile în plus la fiecare două săptămâni și continuă demersurile pentru a schimba domiciliul copilului sau, cel puțin, pentru a stabili un program egal de îngrijire.
Cuprins
Cum se înțelege Oana Ioniță cu Florin Budnaru în privința fiului lor, deși luptă în instanță pentru a petrece mai mult timp cu băiatul
Urmează vacanța copiilor. Ce planuri ai cu cei doi copii ai tăi?
Cu Isabel o să plec la un concurs, la finala mondială de la Dance World Cup din Burgos, Spania. O să stăm 10 zile acolo la concurs, pentru că în fiecare an ne găsim o locație la care să mergem la un concurs foarte important, și mai ales la finale mondiale. Ne place să fim printre cei mai buni dansatori din lume.
O să mergem, probabil, o săptămână în Grecia, pentru că ne place în Grecia.
Anul ăsta, pentru prima oară, m-am hotărât să fac cât mai multe, să stabilesc cât mai multe obiective în România – la mare, la munte. Anul ăsta suntem pe plan local.
Vor și Isabel și Max în aceste vacanțe prin țară?
Da, pentru că vacanțele sunt împărțite, jumătate din timp îl am la mine, jumătate la fostul soț. Trebuie să îmi găsesc timp ca în acea jumătate să-i ofer cel mai bun timp, să se simtă cât mai bine.
Cum este relația ta cu Max în prezent?
Destul de sporadică, din păcate. Din punctul meu de vedere, o relație trebuie să fie constantă și cât mai amplă. În momentul de față ne vedem mai puțin, ca să putem construi, dar sper ca vara asta să refacem timpul pierdut. Nu ține de mine! Dacă ar fi după mine, aș sta cu el tot timpul.
Uite, acum probabil eram la petrecere, mergeam să dansăm împreună cu DJ-ul acolo și să ne distrăm. L-aș fi luat cu mine peste tot, dar trebuie să împărțim timpul în mod egal. Nu chiar egal, la mine foarte puțin și la fostul soț mai mult.
Procesul avansează într-o direcție care te bucură?
Nu mi se pare că avansează. Mi se pare că în România, în momentul de față, nu se dau niște perspective normale unor situații normale. Fiecare face cam ce vrea, mai ales când nu e o dispoziție legală. Nu pot să comentez foarte mult, dar mi se pare nejustificat ce se întâmplă cu mine și nu doar cu mine, cu foarte mulți oameni care trec prin aceleași situații.
Tu și fostul soț comunicați legat de creșterea lui Max?
Comunicăm, dar fiecare își ia deciziile lui. S-a stabilit un program și Maxim merge după programul pe care l-a stabilit fostul soț.
Ce mesaj ai pentru femeile care trec printr-o astfel de situație sau printr-un divorț?
Înainte să se apuce de orice convenție și să stabilească orie program pe care l-ar avea cu copilul lor în viitor, să se gândească de foarte multe ori, pentru că după despărțire nu mai ai de-a face cu omul pe care l-ai avut înainte. Oamenii se înstrăinează inutil și devin virali, poate dușmani, iar de cele mai multe ori se răzbună prin copil. O mamă, în primul rând, trebuie să se gândească la binele ei în relația cu copilul, să prioritizeze acel program, indiferent de ce îi spune avocata, fostul soț, să își găsească timp. Dacă îl ai stabilit în mod normal în instanță, după aia îți e ușor. Dacă ai încredere e posibil să ți-o iei în freză.
Isabel, fiica Oanei Ioniță, este un sprijin constant pentru ea
Ce sau cine îți colorează viața acum?
Isabel. E lângă mine 100% și eu lângă ea. Avem și momente adolescentine, că de multe ori mă simt și eu adolescentă, mă enervez și așa, dar din fiecare experiență, conflict sau chestie pozitivă care ni se întâmplă, încercăm să trecem amândouă și să învățăm o lecție. Contează să fim împreună și să ne susținem.
Copiii sunt totul pentru mine. Ea este alături de mine și o simt. Dacă am nevoie de ceva, dacă am întârziat undeva, dacă trebuie să facem ceva împreună, să gătim sau să spălăm vasele, lucruri simple, viața e făcută din lucruri simple. Oamenii adevărați pe care îi ai lângă tine, că sunt parte din familia ta sau că sunt oameni dragi, ei țin de drumul pe care îl ai în viață.
Te gândești să îți refaci viața în acest moment?
Am venit la petrecere și Brad Pitt n-a venit astăzi aici.
Nu l-am invitat, vina noastră.
Dacă vine Justin Timberlake, da!
Mergi la Electric Castle?
Da, uite, merg pentru că vine el (n.r.: râde).
Oana Ioniță a fost iertată de mai multe ori în trafic pentru că e cunoscută
Ce fel de șoferiță ești?
Prima mașină a fost all seat și îmi plăcea să fac mecanică și electrică pe ea. Adică sunt un tehnician talentat, un mecanic. Îmi puneam cip pe Volkswagen ca să ridice puterea motorului și să pot să alerg prin trafic, dar a fost o experiență până să am copii. Eram într-adevăr, foarte dinamică, agresivă puțin în trafic, dar nu mă luam de oameni, mă certam, mă certam cu oameni în trafic.
Uite, astăzi mi s-a întâmplat o chestie foarte mișto. Nu m-a lăsat cineva să intru pe bandă pentru că se îngusta drumul și a trebuit să fac stânga. Și eram în față și nu m-a lăsat. Era un puști tânăr și mă așteptam să fie cu viteză, să urle, să facă… Și, pentru prima oară, în 20 și mulți ani de când am carnet, m-am oprit în dreptul lui și i-am spus: „De ce nu m-ai lăsat să intru? Că ai accelerat ca să nu mă lași. De ce ai făcut asta?’. Și el se uită la mine și îmi spune: „Îmi cer mii de scuze că am făcut asta. Nu mi-am dat seama, chiar regret’. A fost prima oară! Zic: „Cineva regretă în trafic că a făcut ceva de genul ăsta?’. Era un tânăr adolescent, cred că tocmai absolvise și era și cu prietena lui. Probabil că era îndrăgostit și de aia și-a cerut scuze. După ce o să treacă perioada asta, probabil că o să fie foarte agresiv în trafic.
Ți s-a întâmplat vreodată să fii oprită pe dreapta și iertată pentru că persoana respectivă te cunoștea?
99% din cazuri, dar a fost o dată când nu am fost iertată și mi-a luat carnetul pentru trei luni. S-a întâmplat la gala VIVA! de anul trecut. Prima gală VIVA! a fost anulată din cauza furtunii și eu am fost singura care am venit. La următoarea săptămână nu m-a anunțat nimeni că nu se mai ține și tot am venit și în săptămâna aia, am trecut pe trecerea de pietoni, nu am acordat prioritate unui pieton care, de fapt, mi-a făcut semn cu mâna că pot să trec, dar înțelegerea între pieton și șofer nu e la fel cu cea dintre șofer și polițist. Eram într-o etapă de meditație a vieții, de regăsire și am zis: „Ok, e un semn, trebuie să stau trei luni fără carnet’. Mi-am asumat și când a venit (n.r.: polițistul) i-am dat carnetul din tot sufletul. Am zis: „Trebuie să rămân fără carnet acum!’. Nu am încercat să-l conving, să nimic. Și apoi a fost această petrecere minunată VIVA!.
Acum am venit cu mașina și încă nu mi-a luat nimeni carnetul (n.r.: râde).
Sursa foto: Facebook/ Instagram