Cum s-a schimbat relația dintre Dana Rogoz și Radu Dragomir, după 21 de ani împreună: "Nu am întâlnit în viața mea până acum oameni mai îndrăgostiți decât eram noi doi la început" / EXCLUSIV

.

Dana Rogoz ne-a vorbit deschis despre provocările din mariaj, viața cu doi copii, căsnicia cu Radu Dragomir și ce se întâmplă în spatele ușilor închise, dincolo de ceea ce afișează pe social media. Cum s-a schimbat relația lor după 21 de ani de relație și 13 ani de mariaj. Actrița a mai rememorat pentru noi și momentul special când a fost cerută în căsătorie!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! MARTIE, GRATIS, AICI!


Dana, Paștele vine la pachet și cu amintiri frumoase pentru tine – tot atunci ai fost cerută în căsătorie de Radu și mi-ar plăcea să rememorezi momentul pentru noi.

Da, am fost cerută în căsătorie de Paște, într-o rulotă pe care tocmai ne-o cumpăraserăm din Germania. Era seară deja, parcaserăm chiar în centrul orașului Praga, unde urma să rămânem peste noapte, când Radu a scos inelul… A fost foarte emoționant pentru amândoi. Cererea a venit după mulți ani de relație și era un pas pe care amândoi îl consideram firesc. Cu alte cuvinte, Radu era 100% sigur care va fi răspunsul meu. Dar tot a fost foarte emoționant acel „Da. Eram extrem de fericită! Și uite cum, la finalul lunii mai, sărbătorim 21 de ani de relație, iar în iulie, 13 ani de căsătorie.


Dana Rogoz, dezvăluiri despre momentul în care s-a îndrăgostit de Radu Dragomir

Într-adevăr, o relație longevivă, un adevărat record nu doar în lumea artistică. Tu aveai 19 ani și el 37
atunci când v-ați îndrăgostit, dacă nu mă înșel. „Aveam, probabil, și o maturitate pe care alți tineri la vârsta respectivă nu o aveau, spuneai tu, referindu-te la faptul că ai simțit că el este bărbatul potrivit pentru tine. Ce te-a făcut să te îndrăgostești de el?

Aveam 21 de ani! (zâmbește) Ne-am îndrăgostit amândoi și sentimentele acestea nu se pot explica în cuvinte. Eu nu am întâlnit în viața mea până acum oameni mai îndrăgostiți decât eram noi doi atunci.

Citește și: Dana Rogoz și cei doi copii, Vlad și Lia, pe coperta VIVA! de aprilie: „Nu i-am ferit de televiziune, însă până acum nu i-am simțit pregătiți'


Citește și: Cine este Dana Rogoz. A debutat în televiziune la nouă ani, când a jucat rolul Abramburicăi, este căsătorită cu regizorul Radu Dragomir și au împreună doi copii

Citește și: Cum a ales Victor Ponta școlile pentru copiii lui: „Cu Andrei am avut un conflict, pentru că a mers la un liceu unde mai mult lipsea. Mi-a zis: Tata, m-ai dus la pușcărie’

Citește și: Ce scria în jurnal fiica adoptivă a româncei din SUA, Andreea Mottram, înainte să-şi ucidă mama. Dezvăluirile șocante ale tatălui Mihaelei Sorescu


Două decenii mai târziu, cum e viața ta alături de Radu? Ce s-a schimbat față de debutul relației? Cum v-ați modelat unul pe celălalt?

Viața s-a schimbat și noi împreună cu ea. Ne-am adaptat schimbărilor și continuăm să o facem, căci viața alături de copii te obligă mereu să o faci. Suntem o echipă!


Cum se descurcă Dana Rogoz și Radu Dragomir cu doi copii

Nu pot să nu mă întreb cum vă descurcați tu și Radu, în condițiile în care aveți amândoi joburi solicitante. Din postările tale din social media, totul pare atât de simplu, sunteți mereu relaxați și zâmbitori… dar sunt convinsă că nu e mereu așa. Deci, care sunt provocările vieții de mamă, de părinți?

Sunt aceleași prin care trec toți părinții. De multe ori, împărtășesc cu comunitatea mea și momentele mai dificile. Pe de altă parte, iubesc să fiu mama lor, așa că – deși e normal să existe și ele – nu înseamnă că momentele grele definesc viața noastră. Radu și cu mine ne sprijinim mult unul pe celălalt, el fiind un tată extrem de prezent. Și încercăm să luăm împreună cele mai bune decizii pentru ei. „Meseria de părinte este cea mai grea, pentru că are cea mai importantă miză și vine cu cele mai mari responsabilități, dar este și cea mai frumoasă, înălțătoare trăire, cel mai frumos dar al vieții, care dă sensul și arată direcția mereu.


CITEȘTE INTERVIUL INTEGRAL ÎN VIVA! DE APRILIE. REVISTA SE GĂSEȘTE LA TOATE PUNCTELE DE DIFUZARE ALE PRESEI!