Cum s-a schimbat viața Emei Oprișan la doi ani de la participarea la Insula Iubirii. S-a căsătorit cu Răzvan, au împreună o fetiță și au depășit momentele de cumpănă din relația lor: „Dacă ar fi să mă uit în spate, sigur l-aș agăța într-un cui” / EXCLUSIV

.

Participarea la „Insula Iubirii' a fost pentru Ema și Răzvan o experiență intensă, plină de provocări și momente revelatoare. Departe de confortul familiei și al cotidianului, cei doi au fost puși față în față cu propriile sentimente, temeri și vulnerabilități, într-un cadru care scoate la iveală adevărul despre relații și dragoste. În acest segment, Ema ne dezvăluie ce au însemnat pentru ei zilele petrecute pe insulă, cum au gestionat emoțiile și ce lecții au învățat din această provocare.

Vezi și acest video VIVA!:


CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că la Insula Iubirii Ema a suferit mult, mai ales după ce Răzvan s-a apropiat din ce în ce mai mult de ispita Daria, cu care avea o conexiune aparte. Refuza să-l vadă alături de altă femeie și era convinsă că relația lor s-a terminat, ba chiar au plecat separat de pe Insula. Surpriza a venit însă la doar câteva luni, când s-au împăcat, iar apoi au făcut cununia și acum au o familie foarte frumoasă.


Bună, Ema! Ne bucurăm că ai acceptat propunerea noastră. Ce faci? Cum ești? Cum te găsim acum, la doi ani de la participarea ta la „Insula Iubirii’?

Bună! Cu drag o să răspund de fiecare dată. Suntem bine, agitați, energici, cu proiecte noi în derulare, dar mereu împreună cu copilașii care fac deja parte din această călătorie a noastră. Nici nu realizez ce mult a trecut… când o văd pe Luna cât de mult a crescut, atunci conștientizez cât de mult ne-am schimbat și ce bătrâni suntem în categoria „Insula Iubirii’.

Uneori mă surprind persoanele care ne opresc pe stradă sau ne strigă ca și cum ne știm de o viață. Pentru că sezonul din care am făcut parte a fost un sezon plin de emoții, empatie, lacrimi și prietenie și atunci ei au trăit alături de noi totul și simt că fac parte din povestea noastră. În rest… avem o viață normală, învățăm în fiecare zi cum să fim părinți mai buni, prieteni pentru copilașii noștri, parteneri, ne confruntăm cu tot ce înseamnă critica cât și aprecierea celorlalți, fără a uita că mai presus de toate suntem aceleași persoane care trebuie să muncească mereu pentru a fi mai bine decât sunt la momentul actual.


Citește și: Cum arată Ema Oprișan de la Insula Iubirii după ce a slăbit 40 de kilograme: „Sunt mămică a doi copilași și, cel mai important, sunt o gurmandă'. Mesaj pentru cei care o critică

Cum s-a schimbat viața Emei Oprișan la doi ani de la participarea la Insula Iubirii

În acest timp s-au schimbat multe în viața ta, te-ai căsătorit cu Răzvan, aveți un copil împreună și sunteți o familie foarte frumoasă. Cum ai reușit să treci peste toate „greșelile’ lui din timpul emisiunii „Insula Iubirii’?


Mulțumesc! Aștept încă să ne facem curaj pentru a face o nuntă cu tematică all black. Suntem o familie reușită care înfruntă atât binele cât și greutățile cotidiene. Încercăm să împăcăm reușita profesională cu viața de părinți și cuplu… nu reușim mereu, dar ne străduim. Noah și Luna sunt fix ca noi în miniatură – energici, creativi, căpoși, dar și cu acea doză de iubire pentru tot ceea ce facem împreună.

Greșeli, Insula, trecere, acceptare… greu de manageriat toate aceste cuvinte într-o frază. Prezența noastră în cadrul emisiunii a fost benefică atât individual cât și ca viitor cuplu (fie că rămâneam împreună sau nu). Nu știu cum ar fi fost dacă nu eram în acel cadru și nu trăiam intens totul așa cum a fost – poate nu mai exista această mică minunăție din viața mea, Luna. Nu cred că există un buton care să șteargă memoria mea oricât mi-aș dori acest lucru uneori.


Nu există nicio trecere peste ceea ce s-a întâmplat, pentru că oricât mi-aș dori eu să mă schimb, esența mea este aceeași, așa că ceea ce am văzut, simțit și trăit nu pot să mă prefac că nu au existat. Mă raportez la ceea ce sunt eu și Răzvan în prezent, la contribuțiile noastre aduse individual în al nostru cuplu, familie.

Dacă ar fi să mă uit în spate, sigur l-aș agăța într-un cui, dar prezentul și viitorul am învățat să îl construiesc pe o fundație sănătoasă și atât timp cât partenerul meu îmi oferă siguranță, împlinire, egalitate, ajutor, susținere și apreciere, atunci locul lui este mână în mână cu mine, fie că suntem jos sau sus. Insula sigur a fost un pas important în acea criză în care se afla relația noastră, pentru a ne înțelege unul pe celălalt, pentru a ne înțelege individual și pentru a ne putea observa din exterior reacțiile și atitudinea.


Îmi aduc aminte că atunci erai foarte sigură pe tine și totodată și pe decizia de a renunța la povestea voastră de iubire. Ce s-a întâmplat? Ce te-a făcut să-i mai dai o șansă? Sunt sigură că multe femei se regăsesc în povestea ta.

Au trecut aproape 3 ani și totuși încă sunt persoane care mă critică sau care mă apreciază și indiferent de parcursul meu în viață, tot voi rămâne Ema de la Insula. Sunt doar o persoană simplă care nu gândește mult ce alege, ci alege ce simte (nu spun că este corectă această atitudine). Am plecat separați și am fost convinsă că vom rămâne așa. Nu simt că i-am dat o șansă, pentru că nu sunt o divinitate care să aibă atâta înțelegere pentru infidelitate, dar ne-am reconstruit separat și, când ne-am reîntâlnit, am simțit că putem să începem o relație pe care nu am reușit să o avem până atunci. Încă lucrăm la relația noastră de cuplu și încercăm să facem tot ce putem pentru copilașii noștri. Suntem un cuplu care învață zilnic cum să echilibreze totul.


Citește și: Ema de la Insula Iubirii nu l-a iertat pe Răzvan, că a înșelat-o cu o ispită, nici după ce s-au căsătorit și au făcut un copil: „N-am cum să iert, mă uit la emisiune şi iar plâng!'. Ce spun cei doi despre divorț

Cum a reușit să treacă peste experiențele neplăcute de la Insula Iubirii

Ați trecut prin multe cumpene, cel puțin din ce am văzut noi pe micile ecrane. Sigur toți sunt curioși cum sunteți voi acum ca și cuplu. Ce s-a schimbat în viața voastră după ce ați devenit părinți împreună?


Suntem un cuplu real într-o lume care încearcă să pozeze în perfecțiunea absolută și cred că acesta este motivul pentru care atâtea persoane se regăsesc în noi. Unele persoane consideră că este mai ușor să începi de la zero o relație alături de altcineva, dar cred că frumusețea constă în construirea împreună a tuturor zâmbetelor, curajul de a te așeza lângă partenerul tău, de a-i spune ce iubești la el și ce anume este deranjant, să îl susții, să îl apreciezi și să luptați umăr la umăr alături de el.

De când am devenit părinți de doi copilași, totul este întreg, armonios, împlinit. Nu este ușor să ai responsabilitatea a două sufletele micuțe care depind doar de noi, să știm ce să alegem bine pentru viitorul lor, să ne transformăm în părintele bun și mai puțin bun (eu iau acest rol de obicei pentru că Răzvan doar îi răsfață)… este greu când sunt bolnăviori, când așteaptă să le dai un răspuns și noi ne uităm unul la celălalt pentru a ne căuta cuvintele potrivite. Răzvan este pentru ei jucăria lor de plus. Îl manevrează cum doresc ei. Cred că acest rol îi satisface nevoia aceasta de a se simți util, iubit, copil, iar copilașii profită de fiecare moment pentru a-l transforma din căluț în balaur, avion, chiar și supererou.

Cum este Răzvan acum, în rolul de tată? Știm că și înainte se implica mult în creșterea fiului tău din relația anterioară. S-a schimbat ceva de când este tată „cu acte în regulă’?

Răzvan a învățat ce înseamnă să fie tată de când l-a cunoscut pe Noah. De la a-l spăla, hrăni, mers la doctor etc. Acum însă învață ce înseamnă să fie tată de fetiță, atent, grijuliu, învățat să facă codițe, să îi aprecieze rochițele, să cumpere fundițe. Mi-aș fi dorit să fi avut și eu un tată ca Răzvan, care să îmi cânte, să mă legene, să danseze cu mine și să mă învețe cum să mă ridic zâmbind de fiecare dată când voi cădea.

Ai postat un mesaj pe Instagram care a atras atenția. Mulți au crezut că v-ați despărțit. Ce s-a întâmplat între voi, fiindcă acum păreți o familie foarte frumoasă?

Eu am crescut într-o familie unde mama era singurul nostru părinte. Atât eu, cât și Răzvan am trecut printr-un divorț. Am avut relații eșuate și nu ne-am dorit ca ai noștri copilași să trăiască într-o familie unde un părinte să existe și cel de-al doilea să fie doar în trecere pe acasă. Pentru mine, familia nu înseamnă un partener vecin de apartament.Răzvan muncește mult, iar munca lui înseamnă nopți pierdute și zile lipsă, uneori. Consider că o mamă trebuie să se ocupe și de pasiunile sale, să se simtă frumoasă, împlinită și nu doar să culce, spele, hrănească copilașii. O familie înseamnă doi care colaborează și construiesc împreună.

După ce Luna a apărut în viața noastră, tot ce însemnam eu am focusat asupra creșterii armonioase a micuților mei. Am fost învățată să fiu independentă și îmi era greu să cer ajutor când nu mai reușeam singură, așa că am strâns niște frustrări pe care nu le-am conștientizat și nu le-am verbalizat până când am explodat. Am fost frustrată pe tot ce era în jurul meu, pe mine, care nu îmi mai găseam un echilibru între ceea ce simțeam și ceea ce voiam. Sunt o mămică protectoare și puțin obsedată de control și atunci credeam că nimeni nu poate face lucrurile mai bine ca mine, dar toate acestea au condus doar la epuizare. Așa că, mămici… nu refuzați ajutorul! Putem face totul singure, dar în doi totul este mai frumos și mai ușor.

Ema despre Insula Iubrii: ‘Unele momente mi-aș dori să le pot retrăi și acum’

Regreți ceva din experiența „Insula Iubirii’? Sau că ți-ai expus partea vulnerabilă în fața tuturor?

Doamne… unele momente mi-aș dori să le pot retrăi și acum. Nu se compară cu niciun alt proiect pe care l-am avut. Eu am mers ca un om simplu care trăia sentimente contradictorii între ceea ce simțea și ceea ce trebuia să facă. Nu m-am gândit la ce va urma, la evoluția mea… m-am lăsat pradă acestui experiment și am trăit natural și la extrem totul. O persoană care râde, dansează, plânge, suferă, iubește și urăște. Așa este viața reală, iar insula nu este ficțiune.

Problemele mele erau insecurități cu care multe persoane se confruntă, așa că expunerea mea a fost un ajutor atât pentru mine, cât și pentru ceilalți. Admir toată munca celor din spatele micilor ecrane (reporteri, cameramani, tehnicieni, producători etc.), pentru că ei știu cum să transmită acasă energia, emoțiile, dragostea și durerea, să scoată în evidență fiecare mic detaliu și să contureze totul într-un show remarcabil.

Ema Oprișan a slăbit mai bine de 40 de kilograme după ce a născut

Arăți din ce în ce mai bine! Ai slăbit mult și emani energie și putere. Care este secretul? Ce te-a motivat?

Mulțumesc. Încă evit oglinda pe cât posibil. Sunt foarte fericită pentru că acum am ajuns la stadiul de a ajuta și alte femei să se regăsească în parcursul lor de a slăbi frumos și sănătos. Cred că adevărata luptă se duce în creierul nostru. Nu doar kilogramele sunt problema. Noi, femeile, vedem defecte unde ceilalți nu observă. Încă sunt la stadiul de acceptare și încerc să îmi găsesc un drum care să combine creativitatea mea cu rolul de mămică.

Multe persoane mă întreabă cum de am energie constant, copilași, activități, proiecte, dintr-un oraș în altul și totuși să mă gândesc și la un program sănătos pentru noi. Am intrat într-o rutină și atunci totul vine de la sine. Uneori rămân fără baterii și cedez (atunci fug toți din calea mea, pentru că sunt insuportabilă), dar cumva cred că toți avem astfel de momente. Zâmbetul copilașilor, îmbrățișarea lor, răspunsurile pe care le au, când mă întreabă Luna „mami, ce taci?’ sau Noah dacă sunt bine… mă scot din starea mea de epuizare și mă încarcă pentru restul zilei. Cred că am și o anumită „patologie’, pentru că nu pot sta, simt că bolesc, și atunci sunt mereu în căutare de energie.

Sursă foto: instagram