Cum s-au cunoscut Keo și Misty și cine a făcut primul pas în relație: "Mă rătăceam la propriu în privirea ei". Artistul a trimis alt bărbat să-i ceară numărul de telefon / EXCLUSIV

.

Keo s-a lansat în muzică în Elveția, dar, în 2005, a cucerit publicul din România odată cu lansarea piesei „Azi pleci, mâine vii', iar destinul său s-a schimbat complet… Cu o voce inconfundabilă și o prezență scenică plină de energie, artistul și-a consolidat, de-a lungul anilor, o carieră solidă în industria muzicală. În egală măsură însă, este un soț și un tată împlinit, care mărturisește, cu umor, că este ținut sub papuc de Arya, fiica lui, de care este îndrăgostit la nebunie. Cât despre Misty, partenera lui de viață, Keo mărturisește că a fost cucerit fără drept de apel de la prima privire…

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE OCTOMBRIE, GRATIS, AICI


Keo (pe numele său real Cosmin Mustață) și partenera sa Misty (Alexandra Pavel) formează unul dintre cele mai longevive și solide cupluri din peisajul monden autohton. Deși povestea lor a început sub lumina reflectoarelor cu destule controverse, timpul și-a spus cuvântul, iar Keo și Misty au demonstrat că iubirea lor este mai puternică decât orice bârfe sau dificultăți. Cei doi artiști sunt împreună de mai bine de 10 ani, timp în care au reușit să-și consolideze legătura și să-și întemeieze o familie. Într-un interviu pentru VIVA! artistul ne-a povestit, printre aletele, și cum și-a cunoscut partenera de viață și ce impresie puternică i-a lăsat Misty din prima clipă.


Cum s-au cunoscut Keo și Misty și cine a făcut primul pas în relație

S-a scris că între tine și soția ta, Alexandra, alias Misty, a fost dragoste la prima vedere și că ai fost atât de impresionat de frumusețea ei, încât nu ai știut cum să o abordezi… Povestește-ne tu mai multe, cum ați ajuns să vorbiți? Ce te-a atras la ea?

Pot confirma că pentru mine a fost dragoste la prima vedere, cât despre ea, puteți să o întrebați direct. (râde) Am participat la o emisiune în care era și ea invitată. În timp ce cântam piesa care avea versurile ‘În ochii tăi mă rătăcesc’… mă rătăceam la propriu în privirea ei și mi-am trimis toboșarul să-i ceară numărul de telefon. Deși nu mai lucrez cu el de mult, o să-i rămân mereu recunoscător. (râde)

Citește și: De ce a renunțat Keo la viața din Elveția și s-a întors în România: „De atunci n-am mai vrut să plec. A fost un moment definitoriu


Ați fost vreodată despărțiți, în acești 10 ani? Ați avut discuții despre separare, cel puțin la început, când părea că toată lumea e împotriva relației voastre?

Nu am fost niciodată despărțiți, între noi au existat o chimie și o complicitate atât de puternică, încât nu am simțit niciodată nevoia să stăm departe unul de celălalt. Multă lume și-a dat cu părerea și spunea că relația noastră va fi una condamnată la eșec. Iată, așa cum spun cântecele, iubirea învinge tot.


Keo: „Ne-am neglijat în calitate de parteneri, pentru că Arya a devenit, pentru noi, centrul universului'

Cea mai mare dovadă de iubire e fiica voastră, Arya, care s-a născut în decembrie 2017. Cum v-a schimbat venirea ei pe lume? Simți că v-a sudat mai mult ca și cuplu? Au existat și momente în care v-ați și neglijat ca parteneri?


A fost și rămâne cel mai frumos cadou din viețile noastre. Cu siguranță, ne-a sudat și mai mult ca și cuplu, însă recunosc că ne-am neglijat în calitate de parteneri, pentru că Arya a devenit, pentru noi, centrul universului. Eu sunt îndrăgostit la nebunie de fii-mea și recunosc că mă are sub papuc. Face absolut tot ce vrea din mine. (zâmbește) Uneori, chiar asta devine un subiect de discuție în cuplu, deoarece Alexandrei nu-i place faptul că nu știu să-i refuz ceva Aryei și ea pare cumva polițistul rău (‘the bad cop’). În același timp, îmi asum acest lucru și aud la mai mulți tați de fete despre acest sindrom de ‘sclav benevol pe viață’. (râde)


Tu cât de implicat ești, ca tată, în creșterea și educația fiicei voastre? Ținând cont de meseria ta, s-a întâmplat să lipsești de la anumite momente din viața ei, ai fi vrut să petreci mai mult timp cu ea?

Sunt extrem de implicat în toate lucrurile și, în afara concertelor pe care le am și care mă despart de ea pentru o zi/două, în general, stau foarte mult în studio, care este anexat casei, deci am avut privilegiul și bucuria de a petrece foarte mult timp cu fiica mea. Și a fost una dintre cele mai frumoase experiențe din viața mea. Acum petrec mai puțin timp pentru că este la școală, deja. Chiar și atunci când aveam concerte, primul lucru când terminam era gândul să ajung mai repede acasă. Instant mi se făcea dor de Arya și de Alexandra.


Ce îi place să facă, ce înclinații ai observat la ea? Cu doi părinți artiști, cred că sunt mari șanse să vă calce pe urme… Ți-ar plăcea? O susții pe acest drum?

E la o vârstă la care nu vrem s-o influențăm în vreun fel, pe un drum anume. Îi place foarte mult la școală și la înot, se joacă de fiecare dată când poate, cu prietenele ei, îi place foarte mult să asculte muzică, să danseze, să fredoneze, dar am hotărât să o lăsăm pe ea să ne ceară când dorește să facă niște cursuri de pian sau de canto. Nu am vrea să-i forțăm, în vreun fel, destinul, spre muzică. Așteptăm să vină din partea ei.