Eugenia și Lidia, fiicele lui Corneliu Vadim Tudor, au mers împreună în Mamaia, destinația de vară preferată a tatălui lor. Curprinse de nostalgie și amintiri din copilărie, cele două s-au fotografiat în fața Cazinoului din Constanța, iar un text omagial i-a fost dedicat politicianului. Pierderea acestuia a fost dureroasă, dar a și întărit legătura dintre surori, care și-au fost sprijin în momentele grele.
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
Vadim Tudor a murit la 14 septembrie 2015, în Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, unde a fost transportat după ce i se făcuse rău, în urma unui infarct miocardic. A lăsat în urmă o soție îndurerată și două fiice, pe Lidia și Eugenia, cărora le purta o dragoste necondiționată și o grijă profundă.
Cuprins
Eugenia și Lidia, fiicele lui Corneliu Vadim Tudor, au vizitat Mamaia, destinația preferată a tatălui lor
În plin sezon estival, Eugenia și Lidia, fiicele lui Corneliu Vadim Tudor, au decis să petreacă o vacanță pe litoralul românesc. Mamaia era stațiunea preferată de tatăl lor, astfel că, aproape în fiecare an, își petrecea concediile aici.
Cuprinse de nostalgie, cele două surori s-au fotografiat în fața Cazinoului din Constanța, care are o cu totul altă față de când au fost finalizate lucrările de renovare. Lidia, fiica cea mare a politicianului, i-a dedicat și câteva rânduri emoționante, într-o postare pe contul ei de socializare.
„Tatăl nostru, Corneliu Vadim Tudor ne numea prințesele lui dragi. De când nu mai este printre noi, suntem mai unite, un sprijin real una pentru cealaltă. Revenim mereu cu drag în locurile unde ne plimbam cu tata în copilărie, iar marea era preferata lui în fiecare vară. Sury, îți mulțumesc pentru că mă încurajezi și mă susții mereu!’, a scris Lidia pe Facebook.
Cum a arătat copilăria fiicelor lui Corneliu Vadim Tudor
Lidia și Eugenia au crescut lângă cel unul dintre cei mai vocali și controversați politicieni din România. Din motive de siguranță, cele două surori obișnuiau să fie însoțite de gărzi de corp, pe vremea când Corneliu Vadim Tudor se afla în prim-planul politicii.
Printre trăsăturile care l-au definit pe Corneliu Vadim Tudor s-a numărat și dragostea profundă pentru animale. Casa familiei a fost mereu deschisă pentru câini abandonați, lucru care, în contrast cu firea sa temperamentală, dezvăluia o latură surprinzător de blândă. Unul dintre patrupedele adoptate a primit, cu umor specific acestuia, numele „Dan Diaconescu în direct’. Și astăzi, cei 11 câini salvați de el continuă să trăiască alături de familie.
„Am crescut într-o casă unde câinii erau parte din familie. Tatăl meu, Corneliu Vadim Tudor, spunea mereu că iubirea pentru animale este o formă de noblețe. Astăzi, la târgul de adopții din Parcul Izvor, am întâlnit priviri care cer iubire și mâini gata să o ofere. Veniți să adoptați un cățeluș!’, a fost mesajul Lidiei Vadim Tudor.
Sursa foto: Facebook & Hepta