Cum și-a descoperit Mihai Călin pasiunea pentru actorie, fiind la un liceu de matematică-fizică: "Mi-a fost frică să dau la Teatru. Au fost niște ani destul de grei, m-au maturizat foarte mult" / EXCLUSIV

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!

Mihai, avem bucuria de a te vedea în serialul – „Betoane, marca PRO TV, difuzat pe VOYO. Cum ai acceptat propunerea, cum e atmosfera la filmări și cât te regăsești în personajul tău?

Am acceptat provocarea cu mare bucurie, cumva mă întorc la PRO TV, unde am început pentru prima dată colaborarea cu televiziunea, încă de la începutul PRO TV-ului – iată, au trecut 30 ani. Atmosfera de la filmări este foarte bună, toți din zona artistică și zona tehnică ne înțelegem foarte bine și e o bucurie să ne
vedem la filmări, chiar și în diminețile mai friguroase, când este mai dificil. Personajul mi se pare foarte haios, un om foarte blând, care vrea să îi ajute pe cei din cartier, le dă și pe datorie la terasa lui. El se și îndrăgostește, cu toate că a trecut de mult de prima tinerețe.

Cum își alege Mihai Călin proiectele din care face parte

Nu te-am întrebat întâmplător, pentru că îmi amintesc că spuneai așa într-un interviu: „Ultimele propuneri, acum vreo 10 ani cred, le-am cam refuzat. Nu prea mi-a plăcut să mai fac televiziune, emisiuni TV. Și, sincer să fiu, nici nu prea îmi plac, foarte puține lucruri îmi plac. Cum s-a schimbat televiziunea? Pe ce criterii îți alegi proiectele din care faci parte?

Televiziunea s-a schimbat bineînțeles, totul s-a schimbat, în 20-30 de ani lucrurile se schimbă. Îmi aleg proiectele după criteriul să-mi placă și să fie interesante pentru mine. De exemplu, mi-a plăcut foarte mult când am început la PRO TV să fac un concurs de cultură generală.

Mihai Călin: „Eram o familie medie sau poate chiar sub medie'

Propun acum să facem o incursiune în timp și să vorbim despre copilăria ta. Te-ai născut în București, pe 16 august 1968. Ce amintiri ai din comunism? Părinții tăi cu ce se ocupau? V-ați confruntat cu lipsurile materiale?

Multe amintiri… În primul rând, cum îmi spunea tata de fiecare dată să am grijă ce fac, ce vorbesc. Când ei vorbeau ceva despre Ceaușescu, imediat îmi spunea să am grijă ce vorbesc, să nu spun nimic afară. Părinții mei erau funcționari, dar la noi în casă erau multe cărți și de istorie, și de literatură, așa că am citit încă de mic. În ceea ce privește lipsurile materiale, bineînțeles, nu aveau salarii mari, orice obiect casnic voiau să cumpere – un aragaz, un frigider, o canapea – luau cu CAR. Eram o familie medie sau poate chiar sub medie.

Citește și: Mihai Călin, despre cele mai dificile momente din căsnicia de 22 de ani: „Trebuie să-ți păstrezi umorul, pentru că altfel viața poate fi dură'

Citește și: Cum arată și cu ce se ocupă acum fiul lui Mihai Călin: „Nu vrea să plece în străinătate definitiv, cel puțin nu deocamdată’. Matei nu a vrut să se facă actor / EXCLUSIV

Citește și: Alexandru Ciucu spune că el a fost cel abuzat în căsnicia cu Alina Sorescu: „Ei erau trei oameni. Eram într-o permanentă apărare. Omul abuzat în casa aia am fost eu!’

Citește și: Cătălin Scărlătescu, tachinat de colegii de la MasterChef după despărțirea de Doina Teodoru. Sorin Bontea: „De când ești singurel, ești nevorbit’

Mihai Călin: „Eram singur la părinți, dar nu pot să spun că eram răsfățat'

Ai spus că ai fost „copil singur la părinți, sosit greu, după multe așteptări. Ce relație aveai atunci cu ei? Erai o fire rebelă? Ziceai că ai avut unele „ciocniri cu tatăl tău, în adolescență… De la ce porneau?

Aveam o relație foarte bună cu ai mei. Eram singur la părinți, dar nu pot să spun că eram răsfățat. Aveam o relație bună, de iubire, cu mama, cu tata, cu bunica, mama mamei, cu care am crescut în casă de la 6 ani. N-aș putea să spun că am o fire rebelă, eram destul de cuminte. Mai târziu, în adolescență, ca orice alt tânăr, normal că vrei să-ți afirmi independența, personalitatea. Erau mici ciocniri care porneau de la… nimic! Pur și simplu de la dorința părinților de a mă proteja de unele rele și de la faptul că eu, ca orice adolescent, credeam că mă pot proteja singur. Dar nimic cu adevărat serios, nu erau conflicte puternice.

Cum și-a descoperit Mihai Călin pasiunea pentru actorie, fiind la un liceu de matematică-fizică

Ai urmat cursurile liceului de matematică-fizică de la Măgurele, unde ai făcut parte din trupa de teatru a școlii. Cum ai reușit să îmbini aceste două domenii, aparent diferite? Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru actorie?

Pasiunea pentru actorie am descoperit-o foarte simplu – profesoara mea de română și franceză din liceu, Marina Creci, pasionată de teatru, provenind din familie de actori, ne-a pus în clasa a X-a, când am studiat Caragiale, să citim pe roluri, ne-am jucat, ne-a plăcut, apoi a organizat o trupă de teatru a liceului. În clasele a XI-a și a XII-a cam cu asta m-am ocupat: cu spectacole de teatru pe care le jucam în aula Facultății de Fizică, de care era lipit liceul. Jucam în fața a 500-600 de elevi, tot liceul venea la spectacolele noastre. Tocmai de aceea nici n-am învățat prea mult, în ultimii doi ani de liceu, pentru că mă pasiona foarte mult teatrul.

De ce nu a dat Mihai Călin din prima la Teatru

Inițial, ai ales să nu dai la Teatru, iar examenul la Fizică l-ai picat. Fără altă variantă, ai plecat în armată, convins că la întoarcere vei ajunge muncitor într-o fabrică. „Anul ăla de armată și cei trei ani de studenție la Politehnică, la seral, când am și muncit, au fost pentru mine o experiență colosală, de smerenie aproape. Cum te-a schimbat acea perioadă? Cum a fost să lucrezi ca electronist?

La finalul liceului, mi-a fost frică să dau la Teatru, așa că nu am dat examen la teatru, ci am dat la Fizică, dar am picat, pentru că n-am învățat cum trebuia. Apoi, am plecat în armată. Au fost niște ani destul de grei, un an de armată, trei ani de Politehnică la seral, timp în care am și lucrat. M-au maturizat foarte mult, am învățat că trebuia neapărat să fac ceva cu viața mea, să devin bun în meseria pe care o s-o urmez, să nu depind de nimeni, ci alții să aibă nevoie de mine. Ca electronist a fost haios să lucrez, nu mă pricepeam eu prea bine, dar am învățat de la alții. E adevărat că ne mai și distram, ei lucrau, mă învățau să repar diverse înregistratoare de tensiune, de temperatură, iar eu le citeam din Legile lui Murphy și așa, din trocul acesta, ieșea ceva lucrativ, dar și haios.

Sursa foto: Facebook, arhiva personală