Daciana Sârbu vorbește deschis despre provocările adopției și despre dificultățile cu care s-a confruntat fiica ei, Maria, în procesul de adaptare la o lume nouă. Fosta politiciană povestește despre momentele în care copilul a simțit respingere, despre expunerea publică și despre felul în care familia a încercat să-i fie alături și să o protejeze. Într-un interviu exclusiv, Daciana Sârbu face și o serie de observații despre sistemul de adopții din România și spune ce ar schimba pentru ca familiile și copiii să primească mai mult sprijin.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Cum a fost pentru Maria să intre într-o lume nouă – cu școală, prieteni, reguli, expunere publică? A simțit respingere, acceptare? Cum ați reușit să o protejați de stigmat?
Pentru Maria, totul a fost, la început, copleșitor. Să intri într-o lume care funcționează după reguli total necunoscute, cu oameni care te privesc diferit, nu e deloc ușor. A simțit uneori respingere. Copiii pot fi cruzi fără să-și dea seama. Însă noi am fost acolo. Am avut mereu grijă să-i fim ancore. Nu am expus-o public decât atunci când ea s-a simțit pregătită, și chiar și atunci, cu foarte multă grijă. I-am spus mereu că povestea ei este specială și noi suntem lângă ea tot timpul.
Cuprins
Cum s-a adaptat Maria, după ce a fost adoptată
Cum e Maria astăzi? Ce iubește, ce o face să râdă, ce activități îi plac, ce fel de copil e în acest prezent, pe care îl construiți împreună?
Maria e un copil minunat. Are o inteligență specială și o forță interioară rară. Iubește animalele, desenează, face slime, lego. E un copil care a învățat să iubească, și nu pentru că i s-a spus, ci pentru că a fost văzută, ascultată, validată. E un drum pe care îl construim zilnic, împreună.
Daciana Sârbu, adevărul despre provocările adopției
În România, adopția încă este un subiect sensibil, uneori chiar tabu. Dacă ai putea schimba anumite lucruri în sistemul actual de adopții din România, care ar fi acelea și de ce, pentru că știm că procesul birocratic e încă unul foarte anevoios?
Aș schimba felul în care sunt evaluați și verificați asistenții maternali. Aș pune accent pe pregătirea emoțională a părinților și pe sprijinul psihologic post-adopție.
Daciana Sârbu: „Niciun părinte nu e pregătit perfect'
Ce le-ai spune părinților care simt chemarea de a adopta, dar sunt paralizați de teamă – fie de necunoscut, fie de birocrație, fie de stigmatul social, fie de propriile lor limite?
Le-aș spune că teama e firească. Și că e bine să o recunoști, dar să nu o lași să-ți dicteze deciziile. Adopția nu e o poveste roz, dar e una dintre cele mai profunde experiențe de iubire și transformare. Niciun părinte nu e pregătit perfect, dar dacă simți că în inima ta e loc pentru un copil, merită să pornești pe drumul ăsta. Iar pentru toate piedicile birocratice, există comunități, oameni, organizații care pot să te sprijine. Nu ești singur.