Dana Budeanu a transmis un mesaj puternic pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion mondial și unic în lume. Cuvintele ei au venit la scurt timp după ce sportivul român a cucerit încă două medalii de aur, aducând mândrie unei țări întregi. Iată ce postare a făcut vedeta pe rețelele de socializare!
Vezi și acest video VIVA!:
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IULIE, GRATIS, AICI!
Cuprins
- 1 Dana Budeanu, mesaj puternic pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion mondial și unic în lume
- 2 Înotătorul a câștigat medalia de aur la 100 m liber, la Singapore
- 3 David Popovici a câştigat și medalia de aur în proba de 200 m liber la Mondiale
David Popovici a scris din nou istorie pentru România, devenind dublu campion mondial la înot. Performanța lui a stârnit reacții din toate colțurile țării, iar printre cei care l-au felicitat se numără și Dana Budeanu, care i-a transmis un mesaj emoționant. Vedeta a subliniat cât de mult reușește tânărul sportiv să unească românii prin ceea ce face.
Cuprins
Dana Budeanu, mesaj puternic pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion mondial și unic în lume
Dana Budeanu a transmis un mesaj puternic pentru David Popovici după ce a devenit dublu campion mondial și unic în lume. Prin intermediul rețelelor de socializare, vedeta a vorbit despre impactul pe care înotătorul îl are asupra românilor din întreaga lume.
Mesajul ei vine într-un moment de mare bucurie pentru sportul românesc, după ce David Popovici a reușit să câștige aurul în două probe importante.
„Un suflet și o minte minunate, ne adună de oriunde am fi și ne unesc într-o singură respirație… românească’, a scris vedeta la postarea pe care a făcut-o pe pagina sa personală de Instagram.
Citește și: David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 m liber, la Mondialele din Singapore. E dublu campion!
Înotătorul a câștigat medalia de aur la 100 m liber, la Singapore
David Popovici a câștigat medalia de aur la 100 m liber, la Singapore. Înotătorul a intrat în finală de pe culoarul cinci, după ce în semifinale a avut al doilea timp. A gestionat bine cursa, mai ales în lipsa principalului său adversar, Pan Zhanle din China, care nu a trecut mai departe.
Sportivul a reușit să-i învingă pe americanul Jack Alexy și pe australianul Kyle Chalmers și a câștigat a doua medalie de aur la Campionatele Mondiale de natație din Singapore. Cu un timp de 46,51 secunde, a stabilit un nou record al competiției.
Acesta este al patrulea titlu mondial în bazin lung pentru el și al doilea în proba de 100 de metri liber, după victoria din 2022, la Budapesta. La fel ca atunci, David Popovici a obținut aurul la ambele probe – 100 și 200 de metri liber.
Jack Alexy, care fusese cel mai rapid în semifinale, a terminat al doilea cu 46,92, iar Kyle Chalmers a fost al treilea, cu 47,17.
David Popovici a câştigat și medalia de aur în proba de 200 m liber la Mondiale
David Popovici a câştigat și medalia de aur în proba de 200 m liber la Mondiale. Victoria a venit chiar de Ziua Imnului Național. Sportivul a încheiat cursa cu 1:43.53, după ce în serii a avut cel mai rapid timp, iar în semifinale a intrat cu al patrulea rezultat.
În finală, după prima lungime era pe locul patru, iar înainte de ultimii 50 de metri era în spatele americanului Luke Hobson, dar a reușit să întoarcă situația pe final.
Hobson a terminat cu 1:43.84 și a luat argintul, iar japonezul Tatsuya Murasa a încheiat pe locul trei cu 1:44.54.
Sursa foto: Instagram/ Facebook