David Pușcaș, fiul adoptiv al cântăreței Luminița Anghel și al fostului fotbalist Marcel Pușcaș, a stârnit din nou controverse în mediul online după ce le-a cerut sprijin financiar urmăritorilor săi pe platforma TikTok. Deși mulți internauți l-au criticat dur și i-au recomandat să își caute un loc de muncă în loc să facă apeluri la donații, tânărul a explicat recent motivația reală din spatele live-urilor sale.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE IULIE, GRATIS, AICI
Cuprins
David Pușcaș susține că strânge bani de facultate, după ce a fost criticat că cerșește pe TikTok în loc să se angajeze. De-a lungul ultimilor ani, tânărul a mărturisit că a trecut prin episoade de depresie, că s-a confruntat cu dificultăți în a-și găsi un loc de muncă stabil și chiar că a avut momente în care s-a gândit să își pună capăt zilelor.
Cuprins
David Pușcaș strânge bani de facultate pe TikTok
Invitat în cadrul emisiunii „Online Story’, David Pușcaș a mărturisit că scopul apelurilor sale nu era doar acoperirea cheltuielilor zilnice, ci îndeplinirea unui vis vechi: urmarea studiilor superioare. Tânărul a precizat că își dorește să urmeze Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.
David a explicat că, după terminarea liceului, problemele financiare l-au împiedicat să se înscrie la facultate. Deși inițial a fost atras de domeniul artistic și de televiziune, prioritățile sale s-au schimbat de-a lungul timpului:
„Nu m-am mai dus la facultate, că m-au mutat din casă și munceam cu 600 de lei. Mi-ar fi plăcut să fac UNATC sau Jurnalism. Eram disperat cu televiziunea…
A rămas doar un vis, dar nu îmi mai doresc lumea asta. Știu că nu e ușor și nu am șanse. Visul meu era să rog oamenii de pe TikTok să mă ajute să strâng bani să fac Facultatea de Asistență Socială, să ajut și eu alți copii’, a spus David Pușcaș în cadrul emisiunii „Online Story’.
Ce note a obținut David Pușcaș la BAC
În cadrul aceluiași interviu, tânărul a discutat despre perioada liceului și despre modul în care a gestionat examenul de Bacalaureat. Absolvent al Liceului de Muzică „Dinu Lipatti’, David a reușit să promoveze examenul de maturitate în ciuda contextului personal extrem de dificil din acel moment.
Acesta a susținut că a învățat singur și a dezvăluit notele obținute la Română, Logică și Istorie.
„Nu eram de 10 pe linie, eram copil normal. Am luat BAC-ul în niște condiții oribile, abuzat fizic și psihic. Am luat medie mai mare decât copiii din clasă care aveau 10 pe linie. La BAC am avut Română, Logică și Istorie.
Am fost la Dinu Lipatti. La Română am luat 8,60, la Logică 8,80. Am învățat singur cum am putut. La Istorie 7,16′, a încheiat David Pușcaș.
David Pușcaș spune că are poprire pe conturi
Recent, fiul adoptiv al Luminiței Anghel a dezvăluit că are conturile blocate din cauza unei popriri și încearcă să strângă aproape 5.000 de lei pentru a putea avea din nou acces la bani.
„19 milioane am strâns în patru zile (n.r. 1900 lei). Trebuie să bag până fac 4914 lei și să se ridice. Eu n-am mai sunat să cer eșalonări, că-mi zicea lumea și pe TikTok să sun să cer eșalonare. N-am mai sunat.
Am adresa să mă duc la biroul de executări să stabilim, poate facem o schemă, dar am ajuns la 3100 lei. Nu vreau să-mi dea nimeni 3100 lei. Leu cu leu, chetă, ca în Vama Veche, să scap, că sunt blocat, sunt ruinat, nu am cash, nu am nimic. Ce fac? Ce beau? Cum beau? Cum mă duc eu să mă angajez cu popriri? Poate găsesc, Doamne ajută, un om să mă lase să muncesc sincer și curat„, spunea David Pușcaș în aceeași emisiune.
Spre finalul dialogului, realizatoarea emisiunii i-a amintit că le-a promis celor care îl urmăresc că va încerca să își schimbe viața și să evite momentele dificile prin care a trecut în trecut.
„Și dacă am popriri, ce fac? Mor de foame. Că dacă n-ai pe nimeni, nu mai ai pe nimeni. Ce să faci? Acum Andrei m-a ajutat cu mâncare, încă un prieten m-a ajutat cu mâncare, că am poprire și nu am acces la carduri.Nu am. Doi, trei pe degete„, mai spunea David Puscas.