Radu Ciucă a vorbit deschis despre unul dintre cele mai importante momente de tranziție din cariera sa, după încheierea emisiunii „La Măruță'. Deși i s-au făcut mai multe oferte de a rămâne în cadrul PRO TV, acesta a ales în cele din urmă să pornească pe un nou drum profesional, la Antena, o decizie pe care o explică prin nevoia de echilibru între proiectele personale și cele profesionale. Într-un interviu exclusiv, el a dezvăluit că alegerea nu a fost una ușoară și a venit după o perioadă de reflecție, în care a cântărit atent toate opțiunile. Totodată, Radu Ciucă a vorbit și despre relația specială pe care o are cu Cătălin Măruță și sprijinul pe care l-a primit din partea acestuia în tot acest proces.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE APRILIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Radu, m-am bucurat tare mult să aflu că facem acest interviu. Și pentru că te avem în premieră în paginile revistei noastre, chiar avem multe de vorbit. Dar înainte de toate, cum ești în acest moment de tranziție, să-i spunem?
În primul rând, vreau să spun că sunt foarte emoționat, pentru că am parte de un interviu în revista VIVA!. Sincer, nu mă așteptam, dar mă bucur foarte mult. Cum sunt acum, în momentul acesta de tranziție? Cred că pot spune că, ușor-ușor, m-am obișnuit. Au trecut, cred, trei săptămâni, poate chiar o lună, de când am început proiectul și deja am cunoscut destul de bine echipa, colegii, iar lucrurile merg foarte bine.
Cuprins
Cum a primit Radu Ciucă propunerea de a lucra la Antenă
Recunosc că, la început, a fost puțin ciudat. Nici acum nu știu exact cum să definesc starea respectivă. Am fost foarte emoționat și, sincer, nu înțelegeam exact ce caut eu acolo și ce urmează să fac. Mai ales că începutul, în momentul în care am fost la casting, a fost altfel decât îmi imaginasem eu.
Inițial, vorbisem doar să trec pe acolo, să văd, să cunosc echipa, iar apoi să vin la casting, separat. Numai că Emilia (n. red. Emilia Vlad), producătoarea generală a show-ului, m-a pus cumva direct în fața faptului împlinit și mi-a spus să dăm o probă. Și am făcut-o. Eram foarte emoționat, nu înțelegeam mare lucru din tot ce se întâmpla, dar, în momentul în care s-a dat drumul, parcă s-a produs un switch în mine. M-am transformat și, probabil, ceva am făcut bine, pentru că a doua zi am primit telefonul în care mi s-a spus că sunt potrivit pentru postul de DJ, co-host sau cum vrem să-i spunem. Așa a început totul! A fost o bucurie mare.
Ce spune Radu Ciucă după plecarea de la PRO TV
Pe toți ne-a întristat vestea că, după 18 ani de La Măruță, s-a spus STOP REC. Nu vreau să-mi imaginez cum a fost pentru voi, cei de acolo… Dar îți mărturisesc că, după atâția ani, mă așteptam să rămâi tot în cadrul PRO TV, într-un alt proiect… Dar mai bine te lăsăm pe tine să ne povestești cum au stat lucrurile, de fapt, după ce s-a terminat emisiunea.
În momentul în care am fost anunțați că emisiunea se termină și că mai avem doar o lună pe post, au existat tot felul de discuții cu cei din PRO TV, legate de diferite variante și joburi. Recunosc că am avut mai multe oferte de a rămâne acolo, lucru care, evident, m-a bucurat și m-a onorat. Doar că, în momentul acela, am simțit că am nevoie de puțin timp să mă gândesc foarte bine.
Pentru mine era extrem de important să nu iau o decizie pripită, mai ales într-o perioadă atât de sensibilă, în care se încheia un capitol uriaș din viața mea. Am preferat să rămân în proiectele pe care eu le aveam deja cu Cătălin în zona de online și în tot ce mai voiam noi să dezvoltăm acolo. Asta a fost, de fapt, cheia deciziei mele.
Joburile care mi se propuneau atunci în PRO TV nu mi-ar mai fi lăsat timpul de care aveam nevoie pentru proiectele pe care le construisem deja împreună cu Cătălin. Și nu voiam să renunț la ceva crescut cu multă muncă, cu loialitate și cu foarte mult suflet. De aceea am ales, pentru o perioadă, să spun pas. Dar nu am închis definitiv discuțiile. Dacă ar fi apărut o poziție care să mă avantajeze și din punct de vedere al timpului, probabil că n-aș fi spus nu.
Cum a reacționat Cătălin Măruță, după ce Radu Ciucă a semnat cu Antena 1
Trebuie să ne spui care a fost exact reacția, la cald, a lui Cătălin Măruță când i-ai spus că ai semnat cu Antena.
Reacția lui Cătălin a fost extraordinar de bună și, exact cum spuneam, pentru mine a contat enorm ca el să fie împăcat cu această decizie. Evident că i-am spus înainte să merg la casting. De fapt, chiar în timp ce eram la prima probă, îi scriam. Eram pe mesaje cu el și îi povesteam că eu venisem doar să văd cum arată platoul și că, dintr-odată, am ajuns să dau casting și mă simt nepregătit, cel puțin mental.
El m-a încurajat foarte tare. A fost acolo pentru mine exact așa cum a fost de atâtea ori în anii aceștia. Îmi spunea să fiu eu, să fiu relaxat, să am încredere în mine, să merg pe energia mea. Da, Cătălin este sprijinul meu și a fost suportul meu moral în toată perioada aceasta.
Și spun asta cu toată sinceritatea. Pentru mine, relația cu el a depășit de mult zona profesională. Vorbim despre foarte mulți ani în care am crescut unul lângă celălalt, am construit proiecte, am trecut prin momente frumoase, dar și prin perioade grele. Îl consider mai mult decât un prieten. Îl consider familie.
Cum se împarte Radu Ciucă între două joburi
Practic, tu acum ai două joburi? Și la Antena, și la podcastul lui Cătălin? Cum te împarți?
Da, am două joburi și, uneori, chiar este o cursă contracronometru. Se întâmplă să se suprapună filmările și trebuie să fug dintr-o parte în alta. Mai ales că, după filmările pentru podcast, eu mă ocup și de editare. Este o perioadă foarte plină, dar îmi place. Mă trezesc la șase dimineața și ajung acasă la miezul nopții, însă nu o spun ca pe o plângere. Oboseala se mai adună, normal, dar o fac cu bucurie, iar pentru mine lucrul acesta contează foarte mult.