Decizia luată de Mădălina Ghenea după dezamăgirile pe plan amoros. De ani buni, Mădălina Ghenea este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România, o apariție care întoarce privirile oriunde merge și care se bucură de succes pe plan profesional. Cu toate acestea, în spatele imaginii impecabile, viața ei sentimentală a fost marcată de dezamăgiri și relații care nu au avut finalul dorit. După experiențele mai puțin fericite din dragoste, actrița a ajuns să ia o decizie importantă, menită să îi aducă liniște și echilibru.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Viața amoroasă a Mădălinei Ghenea a fost mereu urmărită și comentată, mai ales că actrița a trăit povești de iubire cu bărbați celebri, atât din România, cât și din străinătate. Relațiile sale au ținut prima pagină a tabloidelor, iar una dintre ele, cea cu Matei Stratan, i-a adus și cea mai importantă bucurie din viața ei: fiica sa, Charlotte. Chiar dacă a cunoscut iubirea în forme diferite și a trăit relații pasionale, nu toate au rezistat în timp, iar expunerea constantă a vieții personale a pus, de multe ori, o presiune suplimentară asupra ei.
Cuprins
Decizia luată de Mădălina Ghenea după dezamăgirile pe plan amoros
Are o viață analizată până la cele mai mic detalii, toți sunt atenți la fiecare mișcare, tocmai de aceea, de cele mai multe ori, ține lucrurile personale departe de ochii curioșilor și de luminile reflectoarelor. În timp ce toți așteaptă să o vadă la brațul unui bărbat demn de ea, Mădălina Ghenea tocmai a luat o decizie complet neașteptată. Mai precis, a dezvăluit că șansele de a începe o nouă poveste de dragoste sunt extrem de mici, dar și că ideea de a ieși la întâlniri nu-i mai surâde.
„Nu. Nu este nicio șansă să încep să ies la întâlniri iarăși. Posibilitățile de a o termina definitiv cu bărbații sunt foarte mari.‘, a spus Mădălina Ghenea.
În continuare, cu un simț al umorului fin și bine dezvoltat, Mădălina Ghenea a spus că preferă compania jucăriilor de pluș cu care doarme, considerând că sunt o alternativă mult mai sigură decât orice potențial bărbat.
Îi păstrez pe ei, îmi place de ei’, a continuat Mădălina Ghenea, făcând referire la ursuleții de pluș din patul ei.
Mădălina Ghenea, tot timpul în atenția fanilor
Poziția hotărâtă a Mădălinei Ghenea vine după ani în care viața ei sentimentală a fost mereu sub lupa publicului și a presei internaționale. Actrița și-a trăit iubirile cu intensitate și eleganță, iar poveștile ei de dragoste cu bărbați celebri, precum designerul Philipp Plein sau actorul Gerard Butler, una dintre cele mai mediatizate relații ale sale, au captat mereu atenția fanilor și a tabloidelor. Chiar și în mijlocul acestei notorietăți, Mădălina și-a păstrat farmecul, discreția și eleganța, demonstrând că poate gestiona cu grație atât succesul profesional, cât și tumultul emoțional al vieții personale.
Mădălina Ghenea: „N-am fost niciodată căsătorită și nici nu știu dacă voi fi, dar mă sperie foarte tare’
După relațiile de mare impact în fața tuturor celor ce o urmăresc, Mădălina Ghenea a ales să își ținp viața amoroasă departe, astfel că nimeni nu a mai știut ce bărbați au cucerit-o. Totuși, în urmă cu mai mult timp, a făcut o postare amplă în care, pe lângă faptul că a afirmat că este singură, a vorbit și despre o experiență care a lăsat-o cu un gust amar.
„Am primit atât de multe cereri în căsătorie. E interesant pentru că eu tot spun nu. De fiecare dată când cineva îmi spune că se căsătorește, le transmit condoleanțe. Știu că e oribil, dar căsătoria mă sperie foarte tare. N-am fost niciodată căsătorită și nici nu știu dacă voi fi, dar mă sperie foarte tare. De fapt, iubesc să fiu singură. De fiecare dată când intru într-o relație, sunt atât de dezamăgită și încep să mă iubesc pe mine din ce în ce mai mult, după ce realizez că oamenii pot fi atât de răi. Nu, mulțumesc. O am pe fiica mea, am munca mea, nu am nevoie de nimic de la nimeni, fără drame și fără traume, sunt bine.
Am trecut printr-o despărțire îngrozitoare. Tipul cu care eram avea o viață dublă, triplă. Nu mai am încredere în nimeni, nu după această ultimă experiență. A fost traumatizantă. N-am trecut niciodată prin atâtea minciuni în toată viața mea. Am încredere numai în mine. Cred că am nevoie de mult timp pentru a-mi reclădi încrederea, a spus, cu sinceritate, Mădălina Ghenea.
Sursă foto: facebook / instagram