Denise Rifai, cunoscută pentru stilul său direct și fără menajamente, a oferit recent o caracterizare a vedetei de televiziune Andreea Marin, separând calitățile de defecte. Ca și calitate, prezentatoarea Kanal D a remarcat frumusețea „Zânei”, însă când a fost vorba despre defecte, Denise a catalogat-o pe fosta prezentatoare de la „Surprize, Surprize” drept „prea teatrală'.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Vezi și acest video VIVA!:
Cuprins
- 1 Denise Rifai, despre Andreea Marin și Teo Trandafir
- 2 Donald Trump „vorbește prea mult', Traian Băsescu – „bărbat în sensul masculin al cuvântului'
- 3 Andreea Marin a plâns în emisiunea lui Denise Rifai
Supranumită Zâna Suprizelor’, Andreea Marin este Ambasador UNICEF și a fost prima vedetă din România aleasă pentru a reprezenta această organizație. De-a lungul carierei sale, Andreea Marin a primit zeci de distincții, și este considerată una dintre cele mai elegante si inspiraționale prezențe feminine din România. Denise Rifai o consideră, însă, „prea teatrală'.
Cuprins
Denise Rifai, despre Andreea Marin și Teo Trandafir
Invitată în podcastul „The News Man România’, Denise Rifai a fost rugată de gazdă să spună câte o calitate și câte un defect pentru trei politicieni și două prezentatoare de televiziune.
Două dintre personajele comentate de Denise au fost Teo Trandafir și Andreea Marin. Despre colega ei de trust, Denise a spus că este „cel mai bun om de divertisment din industria românească’. „La cât de bună e, e ea pe câmpul gol, nu există altcineva, e mult prea modestă‘, a adăugat.
Denise a fost rugată să spună o calitate și un defect de-ale Andreei Marin. „Foarte frumoasă! A fost la mine la 40, are niște ochi de căprioară. Are o frumusețe aparte, de gazelă’, a spus prezentatoarea de la Kanal D.
„Și un defect?’, a întrebat moderatorul podcastului. „Prea teatrală’, a răspuns jurnalista.
Fanii Andreei Marin nu au primit foarte bine afirmațiile lui Denise Rifai: „Da, că Denise e tare naturală', „Nu te supăra, domnișoara, mai ai multe de învățat să ajungi la nivelul lor', „Cine e ea să judece niște oameni cărora nu le ajunge nici la gleznă?' – sunt câteva comentarii de pe Facebook.
Donald Trump „vorbește prea mult', Traian Băsescu – „bărbat în sensul masculin al cuvântului'
Despre Donald Trump, Denise Rifai a spus că este inteligent, dar histrionic, respectiv mult prea căutător de atenție. „Vorbește prea mult. Un lider la anvergura lui trebuie să fie mai conținut’, a afirmat prezentatoarea emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai’ de la Kanal D.
Rugată să spună o calitate și un defect de-ale lui Traian Băsescu, Denise a spus: „Bărbat în sensul masculin al cuvântului. O calitate rară în politica românească. Prea personal (ca defect – n.red.)’, a spus Denise.
Andreea Marin a plâns în emisiunea lui Denise Rifai
Invitată la emisiunea 40 de întrebări cu Denise Rifai, la Kanal D, Andreea Marin a vorbit și despre un subiect extrem de sensibil pentru ea: moartea mamei într-un accident cumplit, pe când avea doar nouă ani.
„Tata a fost aruncat din mașină. Lovitura a fost pe partea mea și a mamei, mama a sărit ca să ne apere pe noi, iar eu eram cu jumătate de corp în mașina noastră, cu jumătate de corp în autobuzul care a intrat în noi. Nu mi s-a întâmplat vreo ruptură, vreo fractură, însă mama a fost rău. Nu mai putea să rostească niciun cuvânt. O coastă care s-a rupt i-a străpuns inima', a dezvăluit atunci Andreea Marin.
Andreea Marin a dezvăluit cum a simțit prezența mamei ei de-a lungul vieții și a acceptat să povestească un moment teribil în care a ȘTIUT că mama ei este îngerul ei păzitor.
S-a întâmplat pe când fiica ei, Violeta, era abia un bebeluș care începuse să meargă de-a bușilea. Andreea a povestit că era terifiată la gândul că micuța ar putea cădea pe scări, dormitorul ei fiind sus. Într-o noapte, a povestit fosta zână, a visat exact spaima ei cea mai mare. Respectiv că fetița ei se ridică din pat, pornește, ajunge în capătul scărilor și de-acolo se rostogolește. Dar tot în vis, la capătul scărilor, a apărut mama ei, care a prins-o pe Violeta în brațe și i-a spus: Atât timp cât sunt eu aici, n-o să se întîmple nimic.
Cu ochii în lacrimi, Andreea Marin a recunoscut că acela a fost momentul când s-a liniștit total vizavi de panicile unei tinere mame.