Diana Dumitrescu a devenit mamă în urmă cu șase ani, când l-a adus pe lume pe Carol, și povestește acum că a făcut sacrificii pentru a-și putea ține în brațe copilul. Timp de 4 ani, actrița a urmat diverse tratamente care și-au pus amprenta asupra aspectului fizic, însă nimic nu a mai contat atunci când și-a văzut visul împlinit.
ITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
În ultimii ani, Diana Dumitrescu s-a retras din lumina reflectoarelor și a explicat recent motivul pentru care viața ei s-a schimbat radical. A decis să se dedice total familiei și, mai ales, fiului ei, mai cu seamă că și l-a dorit enorm și a făcut mari sacrificii pentru a-l aduce pe lume.
Cuprins
Ce sacrificii a făcut Diana Dumitrescu pentru a deveni mamă. Tratamente cu hormoni și injecții în burtă
Diana Dumitrescu a dezvăluit prin ce a trecut, acum 10 ani, pentru a reuși să devină mamă. Actrița mărturisește că i-a fost foarte greu să rămână însărcinată și a trecut prin diverse transformări fizice și emoționale cauzate de tratamentele neplăcute pe care le-a urmat timp de patru ani.
„La mine funcționa o singură trompă și trompa respectivă aveam șanse 50% să funcționeze și nu a funcționat. Ideea este că apoi am descoperit că am și amh ul foarte mic (…) și pur și simplu nu rămâneam însărcinată. Am făcut și un tratament de stimulare ovariană… cu injecții, așa cum e și pregătirea pentru FIV.
Am făcut 21 de zile injecții în burtă cu diferiți hormoni, nu știu să intru în detalii. (…) De asta am avut și perioada în care m-am îngrășat foarte tare, pentru că aceste tratamente cu hormoni, plus stresul, plus dorința, au un efect foarte nasol asupra organismului în sensul că te îngrași, te balonezi, corpul tău se transformă, mai ales de la hormoni', a declarat Diana Dumitrescu în podcastul Mihaelei Moise.
Actrița povestește că ea și soțul ei au încercat câțiva ani să devină părinți. S-au cunoscut în 2015 și, la scurt timp, au decis că își doresc un copil, dar visul lor a devenit realitate abia în 2019, când actrița a rămas însărcinată cu băiețelul lor, Carol.
„Noi ne-am cunoscut în 2015 și pe la sfârșitu anului a zis dacă vreau să facem un copil și am zis da. Eram de jumătate de an împreună. Din 2015 până în 2019 când am rămas însărcinată cu Carol', a declarat Diana Dumitrescu în podcastul Mihaelei Moise.
Diana Dumitrescu a decis să se retragă din viața mondenă
Diana Dumitrescu a explicat sincer motivul pentru care aparițiile sale publice s-au rărit în ultimii ani. Actrița a mărturisit că prioritatea ei a devenit familia, iar timpul petrecut alături de fiul ei, Carol, și de soțul ei, Alin, este extrem de important.
‘Mă preocup foarte tare cu casa, cu creșterea lui Carol și de familie, mai mult. Mă mai duc pe la evenimente, mai am joburi, dar nu atât de mult și nu atât de intens. Nu mă mai regăsesc în ele și nici nu mai îmi plac (n.r. hobbyurile din trecut).
Mă simt mult mai bine acasă cu Carol la un film sau cu Alin prin casă să gătim decât să mă duc pe la nu știu ce petrecere sau eveniment’, a declarat Diana Dumitrescu, în podcastul Mihaelei Moise.
După ce a observat un comportament neobișnuit la Carol, Diana a decis să se dedide total timpului petrecut cu acesta.
‘Când avea Carol vreo 3 anișori și voiam să fac organizare de evenimente. Închiriasem un spațiu foarte aproape de casă și acolo lucram. Practic, îl duceam dimineața pe Carol la grădiniță, traversam de la grădiniță, mă duceam la birou, îl luam de la grădiniță, îl duceam acasă și plecam din nou până la 6, 7.
Dacă nu mă duceam eu să îl iau, îl lua bona. A avut, la un moment dat, niște reacții puțin mai violente, de supărare și frustrare, pentru că începusem să stau foarte puțin timp cu el’, a declarat Diana Dumitrescu.