Drama marelui pianist Dinu Lipatti. S-a luptat 7 ani cu o boală grea și s-a stins la doar 33 de ani, în timp ce asculta muzica lui Bach: "Dădea impresia că se jenează cu propriul lui geniu"

CITECITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE FEBRUARIE, GRATIS, AICI

Există în istoria muzicii și a artei destine care nu se măsoară în ani, ci în intensitatea luminii pe care o lasă în urmă. Dinu Lipatti, geniul care s-a stins la doar 33 de ani a fost un astfel de destin. La 2 decembrie 1950, lumea muzicală amuțea, pierzând nu doar un pianist de o tehnică desăvârșită, ci un artist de o spiritualitate divină.

Dinu Lipatti l-a avut ca naș de botez pe George Enescu

Născut la București în 1917, într-o familie unde muzica era respirație – tatăl lui, Theodor, era un violonist amator talentat care studiase cu Pablo de Sarasate, iar mama, Anna Lipatti, era o excelentă pianistă-, Dinu Lipatti l-a avut ca naș de botez pe însuși George Enescu.

Micul Dinu obișnuia să stea pe genunchii mamei sale când aceasta cânta la pian și la 4 ani, învățase deja un preludiu de Bach. Îl ascultase iar și iar, așa că Dinu a început să îl cânte la rândul lui, după ureche. Mai mult de atât, cam tot pe atunci, începe să compună, deși nici măcar nu știa notele muzicale.

Compozițiile copilului de 5 ani poartă nume că: Hora Iaurtului’, Cearta din bucătărie’ sau Discuție în casă’. Tot când avea 5 ani, debutează pe scena Ateneului Român în cadrul unui concert de binefacere, înterpetând o parte dintre compozițiile proprii și alte câteva de Bach.

La 11 ani, Dinu Lipatti este primit la Conservator și dacă asta vi se pare o performanță, trebuie să știți că a fost admis direct în anul 3.

Sub îndrumarea exigentei Florica Musicescu, el nu a fost crescut ca un „copil minune’ destinat spectacolului facil, ci ca un arhitect al sunetului. „Nu vă serviți de muzică, serviți-o. /Ne vous servez pas de la musique, servez-la', spunea Dinu Lipatti.

Citește și: Soprana Anda-Louise Bogza a murit la 60 de ani: „A fost una dintre personalitățile marcante ale ansamblului de operă’

„Muzica este respirația lui Dumnezeu'

La doar 16 ani, a obținut doar premiul al II-lea la Concursul Internațional de Pian de la Viena, scandalizându-l pe Alfred Cortot, care a părăsit juriul în semn de protest, convins fiind că Lipatti merita premiul întâi, doar că era… prea tânăr ca să-l primească.

Însă Cortot l-a invitat apoi la Paris şi cariera lui internaţională a început. Din păcate, pentru un timp mult prea scurt, căci moartea bătea la uşă. Destul de repede, în 1936 îşi începea cariera de pianist concertist în Germania şi Italia, iar la începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-a întors la Bucureşti unde l-a acompaniat pe naşul lui, George Enescu, scria Adevărul.

‘Muzica trebuie să trăiască sub ochii noștri, sub degetele noastre, în inima și mintea noastră, cu tot ceea ce putem noi să-i aducem ca ofrandă./ La musique doit vivre sous nos doigts, sous nos yeux, dans nos cœurs et nos cerveaux, avec tout ce que nous, les vivants, pouvons lui apporter en offrande.’

sau ‘Muzica este respirația lui Dumnezeu. /La musique est la respiration de Dieu.‘ – sunt doar două dintre vorbele marelui Dinu Lipatti despre muzică.

Citeste si: Ilie Bolojan a primit-o la Cotroceni, cu flori, pe soprana Angela Gheorghiu: „Un veritabil ambasador al culturii româneşti în străinătate'

Lupta cu „boala cea necunoscută'

În 1943, Dinu Lipatti părăsește România împreună cu Madeleine Cantacuzino, cea care îi va deveni soție și sprijin necondiționat, stabilindu-se în Elveția. S-a angajat profesor de pian la Conservatorul din Geneva.

Într-o scrisoare, Dinu Lipatti spunea.. „Am convingerea că sunt un pedagog prost, căci propun în loc de a impune şi asta nu dă rezultat decât cu elevii rari, care-şi înţeleg interesul şi mă urmează.

Însă, odată cu gloria, a apărut și umbra: primele semne ale unei boli misterioase la acea vreme – limfogranulomatoza malignă (boala lui Hodgkin).

S-au încercat tratamente de toate felurile, unele ezoterice, altele cu raze, injecţii care i-au umflat atât de tare braţul, încât nu mai putea îmbrăca niciun costum. Dar nimic din toate astea nu i-a stat în cale. Lipatti, cu zâmbetul pe buze, a continuat să cânte. Efectele secundare ale diverselor tratamente însă îl afectau teribil.

Madeleine, soţia lui, a fost informată atunci că Dinu mai avea de trăit doar câteva luni… Şi totuşi, Dinu Lipatti avea să mai trăiască de la acel moment aproape 7 ani, o oscilație dureroasă între agonie și extazul creației.

Prieteni mari precum Yehudi Menuhin sau Igor Stravinski s-au mobilizat pentru a-i procura din America un medicament experimental, cortizonul, care i-a oferit, pentru scurt timp, iluzia unei recuperări.

Ultimele cuvinte… Ultimul concert…

Pe 2 decembrie 1950, Dinu Lipatti să moară în urma unui abces survenit la singurul lui plămân care mai era funcţional. După ani întregi de tratamente grele şi chinuitoare, se stinge din viaţă ascultând – întâmplător sau nu – muzica lui Bach… Şi ţinând în mână o partitură de Beethoven.

Ultimele lui cuvinte se pare că au au fost: „Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu’.

Era ora 3.00, într-o după-amiază de iarnă. Se gândea poate, ascultând muzică lui Bach, la ultimul lui concert, rămas celebru în toată lumea, concertul de la Besançon, din luna septembrie, considerat cântecul lui de lebădă. Atunci cântase Bach: „Iisus este bucuria mea’…

Acest cântec a încheiat cariera lui pe scenă. Era îngrozitor de slăbit fizic la momentul concertului de la Besançon, iar în partea a doua a fost nevoit să se oprească. Trebuia să interpreteze cele 14 valsuri ale lui Chopin, dar s-a oprit după cel de-al 13-lea.

Simţind că nu mai poate rezista pe scenă, s-a retras şi a reapărut după o pauză foarte lungă, s-a aşezat la pian şi a cântat „Iisus este bucuria mea’.

„Ultimul lui concert, cu Schumann-ul dirijat de Ansermet, a bulversat o lume întreagă’, îşi aminteşte Gabrielle Dubois Ferriere. „L-am ascultat la Besançon, unde am trăit un miracol. Boala îl făcuse angelic şi îi dădea o dimensiune parcă ireală muzicii pe care o interpreta.’

Von Karajan, cu care Dinu Lipatti concertase la Victoria Hall, spunea că, prin arta pianistului român, nu a mai auzit sunetul pianului, ci „muzica în cea mai pură formă a ei’. Despre el, a rămas o frumoasă imagine a celor care l-au cunoscut: „dădea impresia că se jenează cu propriul lui geniu’ (pianista Clara Haskil).

Principalele înregistrări ale lui Dinu Lipatti

Majoritatea înregistrărilor lui Lipatti au fost realizate sub bagheta de producător a lui Walter Legge, toate pe discuri de gramofon. Ulterior, casa de discuri EMI le-a transpus pe CD.

1937
Johannes Brahms, Valsuri, op. 39 n° 1, 2, 5, 6, 10, 14 și 15 (cu Nadia Boulanger)

1943
George Enescu, Sonate pentru pian nr. 3, op. 25

1947
Johann Sebastian Bach, Concertul pentru pian nr. 1, BWV 1052, cu Orchestra Concertgebouw, Amsterdam, dir. Eduard van Beinum.
Frédéric Chopin, Nocturne en ré bémol majeur, op. 27 n° 2
Frédéric Chopin, Sonate pour piano nr. 3, op. 58.
Franz Liszt, Années de pèlerinage-Sonetto del Petrarca n° 104
Franz Liszt, Concertul pentru pian nr. 1, Orchestre de la Suisse Romande, dir. Ernest Ansermet.
Edvard Grieg, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 16 Philharmonia Orchestra, dir. Alceo Galliera)
Domenico Scarlatti, Sonata în mi major, Kk 380
Domenico Scarlatti, Sonata în re minor, Kk 9, „Pastorala'

1948
Béla Bartók, Concertul pentru pian nr. 3, Sz 119, Orchester des Südwestdeutschen Rundfunks, dir. Paul Sacher
Frédéric Chopin, Barcarola în fa diez major, op. 60
Maurice Ravel, Alborada del gracioso
Robert Schumann, Concertul pentru pian și orchestră în la minor, op. 54 Philharmonia Orchestra, dir. Herbert von Karajan.

1950
Johann Sebastian Bach, Partita n° 1 în si bemol major, BWV 825
Frédéric Chopin, 14 valsuri
Frédéric Chopin, Mazurca în do diez minor, op. 50 nr. 3
Frédéric Chopin, Concertul pentru pian și orchestră nr. 1 în mi minor, op. 11 Orchestre de la Tonhalle de Zurich, dir. Otto Ackermann
Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul pentru pian și orchestră nr. 21 în do major, K. 467 Orchestra Festivalului de la Lucerna, dir. Herbert von Karajan.
Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
Johann Sebastian Bach, Partita nr. 1 în si bemol major, BWV 825
Wolfgang Amadeus Mozart, Sonata în la minor, K. 310.
Franz Schubert, două Impromptiuri, D899 nr. 2 și 3.
Frédéric Chopin, 13 valsuri.