Elena Merișoreanu și-a botezat al doilea strănepot! De ce nu și-a invitat nicio colegă de breaslă: ”Ei au rezervat la restaurant pentru 30 de persoane. Mi-au spus că nu e loc”/ EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Elena Merișoreanu a asistat în weekend cu emoție la creștinarea celui de-al doilea strănepot, micuțul Adam Cristian. Îndrăgita interpretă de muzică populară se bucură de o familie tot mai numeroasă, acesta fiind al doilea strănepot venit pe lume din partea nepoatei sale, Beatrice. De ce niciun coleg de breaslă nu i-a fost alături la ceremonie și când va avea loc petrecerea de botez dedicată micuțului, aflați în cele ce urmează.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI


Elena Merișoreanu și-a creștinat ieri cel de-al doilea strănepot din partea nepoatei sale, Beatrice, într-un cadru restrâns și plin de emoție. Artista ne-a dezvăluit motivul real pentru care a ales să nu invite nicio colegă de breaslă la acest moment special din viața familiei sale.

Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica Delea Nouă, iar petrecerea de botez va fi organizată abia la vară, când întreaga familie și apropiații se vor reuni pentru a sărbători așa cum se cuvine venirea pe lume a micuțului, motiv pentru care acum nu au venit colegele de breaslă.


Citește și: Când își botează Elena Merișoreanu al doilea strănepot și ce a povestit despre micuț: ‘Începe să gângurească și e tare drăgălaș. Mă topesc de dragul lui, pur și simplu’/ EXCLUSIV

Elena Merișoreanu și-a botezat al doilea strănepot

Elena Merișoreanu este extrem de fericită. Duminică, înainte de intrarea în Postul Paștelui, artista și-a botezat strănepotul, pe micuțul Adam Cristian. Copilul este al doilea băiețel al nepoatei sale, Beatrice, fata Elei, fiica sa cea mare. Deși pentru data de 15 februarie părinții și-au dorit o ceremonie restrânsă, dedicată strict creștinării, momentul special s-a încheiat cu o masă intimă alături de cei apropiați. Invitația a fost adresată unui număr de 30 de persoane, însă bucuria evenimentului a adunat, în cele din urmă, nu mai puțin de 65 de invitați.


Beatrice și Cristian, părinții micuțului, au anunțat că marea petrecere de botez va avea loc la vară, când își doresc să sărbătorească alături de aproximativ 500 de invitați. Fără îndoială, cea mai emoționată prezență de la ceremonie a fost chiar străbunica băiețelului, Elena Merișoreanu, care a trăit fiecare clipă cu lacrimi de bucurie și recunoștință.

Elena Merișoreanu a avut trăiri intense ieri, la ceremonia de creștinare a celui de-al doilea strănepot al ei, Adam Cristian, care a avut loc la Biserica Delea Nouă. Micuțul a fost botezat în ultima zi în care se consumă de dulce înainte de Postul Paștelui, de Lăsatul Secului. Micuțul Adam Cristian nu a plâns deloc atunci când a fost băgat în cristelniță.


‘Eu am avut cele mai mari emoții. Strănepotul meu, Adam nu a plâns absolut deloc. A fost foarte impresionant și emoționant. Mi-au dat lacrimile pe tot parcursul ceremoniei de botez.’, a declarat Elena Merișoreanu, pentru viva.ro.

Citește și: Ce relație are Andra cu Carmen Tănase, noua ei colegă de la Românii au Talent. Detalii neștiute din culisele emisiunii: ‘Simt că am un aliat. E o bucurie să stai lângă ea’ / EXCLUSIV

De ce Elena Merișoreanu nu și-a invitat colegele la botez

La botezul strănpotului artistei nu a luat parte niciun coleg de-al acesteia din folclor, întrucât petrecerea o va face abia în vara acestui an și atunci își va chema și colegii de breaslă. La masă nu s-a dansat, ci doar s-a socializat.


‘Vă dați seama că eu nu mi-am invitat nicio colegă? Ei au rezervat la restaurant pentru 30 de persoane și la final am fost 65 de persoane. Mi-au spus că nu e loc. S-au gândit să dea doar o masă, iar aici nu este loc. Au ales restaurantul Habibi, pentru că este aproape de casa lor, dar au și mâncărurile lor preferate.’, a mai spus Elena Merișoreanu.


Nepoata Elenei Merișoreanu: ‘Adam nu a plâns deloc’

Adam Cristian are patru luni și este centrul universului pentru părinții săi, care îl copleșesc zi de zi cu dragoste și grijă. Micuțul completează frumos familia, alături de frățiorul său mai mare, Anthony Cristofor.

La evenimentul de duminică, dedicat creștinării lui Adam Cristian, a fost prezent și Anthony, care a atras toate privirile prin candoarea sa. Părinții lor au trăit din plin emoția momentului și nu și-au mai încăput în piele de bucurie, fericiți să-și vadă băieții înconjurați de familie și binecuvântați într-o zi atât de specială.


‘Cea mai emoționată persoană de la botez a fost mamaie. Adam nu a plâns deloc. A fost o ceremonie frumoasă, restrânsă, ca și la local. Am venit aici la Habibi, pentru că noi stăm aproape și aici mâncăm. În plus, mâncarea asiatică este preferata mea.’, ne-a declarat Beatrice, nepoata cântăreței Elena Merișoreanu. 

Citește și: De ce nu a ales Dana Săvuică o carieră în diplomație, la fel ca tatăl și ca fiica ei: „Politicianul trebuie să știe să fie ca o trestie, deci cum bate vântul. Eu mor cu dreptatea în mână'. Cu ce se ocupă Julie, la 31 de ani / EXCLUSIV


‘La vară o să avem petrecerea de botez cu 500 de persoane. Acum, am vrut să dăm o masă într-un cadru restrâns la restarantul nostru preferat. Suntem foarte fericiți.’, a spus Cristian, tatăl băiețelului creștinat.

Foto: arhiva personală.