Emily Burghelea, despre lupta cu depresia postpartum prin care a trecut la toate cele trei nașteri: "În loc să simt doar bucurie și liniște, au apărut anxietatea, frica și o tristețe adâncă pe care nu o puteam explica" / EXCLUSIV

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI

Vezi și acest video VIVA!:

Emily Burghelea este unul dintre numele cele mai autentice din televiziune și online-ul românesc, o figură care inspiră mame și femei să îmbine armonios cariera cu viața de familie. Recent, viața ei s-a îmbogățit cu venirea pe lume a Elisabetei, alături de Amedea și Damian, iar experiențele sale postpartum, marcate de provocări emoționale, i-au oferit lecții despre iubire, răbdare și grijă de sine. Cu naturalețea care o caracterizează, Emily vorbește despre bucuria și magia unei familii cu trei copii, dar și despre echilibrul delicat dintre lumina reflectoarelor și nopțile nedormite.

Emily Burghelea, despre lupta cu depresia postpartum prin care a trecut la toate cele trei nașteri

Care a fost cel mai frumos moment de când a venit pe lume Elisabeta? Știu că fiecare clipă cu ea e magică, dar trebuie să ai tu o poveste specială…

Sunt multe momente care îmi vin în minte acum… În primul rând, nașterea… Momentul în care am văzut-o pentru prima dată… Primul moment în care am privit-o în ochi, ora noastră magică, primul contact piele pe piele, dar cred că există totuși un moment pe care îl pot numi cu adevărat cel mai frumos… Țin minte perfect emoțiile care m-au cuprins înainte să o trec pentru prima dată pragul casei… Momentul în care Elisabeta și-a întâlnit frățiorii cu siguranță se află într-un loc special în inima mea… A fost magie pură, dragoste la prima vedere! Parcă timpul s-a oprit în loc atunci, simțeam că sunt într-o bulă, îmi voi aminti toată viața privirea Amedeei, curioasă și bucuroasă, tandrețea din ochișorii lui Damian…

Simt cum am și acum, când mă gândesc, fluturași în stomac… Aceasta este dragoste pură! În momentul acela, am simțit cum tot universul s-a oprit pentru o secundă. Nu mai era oboseala, nu mai era agitația zilelor, nu mai erau grijile de mamă cu trei copii… Era doar un sentiment profund de pace, de împlinire, de „da, acesta este locul nostru, asta este viața pe care începem să o trăim împreună acum. A fost momentul în care am simțit că familia noastră s-a așezat perfect în locul ei din lume. A fost magic. A fost real. A fost iubire pură.

Simt nevoia să abordăm un subiect important pentru multe mame – depresia postpartum. În primul rând, ai avut mare curaj să pleci la Hong Kong cu un copil de 12 zile, dar acum, văzându-te, cred că a fost cea mai bună decizie… Ce te-a determinat să faci asta?

Experiența postpartum, mai ales după al treilea copil, a fost foarte intensă pentru mine. M-am confruntat cu emoții profunde, oboseală acumulată și momente în care simțeam că îmi pierd din claritate și din putere. Nu a fost ceva ce am vrut să ascund sau să neg, am simțit că este important să vorbesc deschis despre asta, pentru că multe mame trec prin aceleași stări și se simt singure. Decizia de a pleca la Hong Kong a fost una neașteptată, dar asumată, soțul meu mi-a pregătit o surpriză, iar necesitatea deplasării a venit și din experiențele mele anterioare.

La nașterile precedente, schimbările hormonale au fost atât de puternice, încât am ajuns, efectiv, la un pas de a-mi pierde viața. Am trăit episoade de depresie atât de grele, încât nu mai credeam că mă voi putea vindeca vreodată cu adevărat. Acel episod m-a marcat și m-a făcut să înțeleg cât de fragilă poate fi granița dintre epuizare și prăbușire. De data aceasta am intervenit din timp. Am știut că, pentru a fi bine pentru copiii mei, trebuia mai întâi să fiu eu bine. Aveam nevoie de liniște, de îngrijire specializată, de recuperare fizică și emoțională, într-un spatiu în care să mă pot reconstrui cu blândețe și răbdare. Am plecat nu pentru a mă îndedepărta de familie, ci pentru a o proteja, pentru că o mamă echilibrată, sprijinită și vindecată poate oferi mai multă iubire, răbdare și stabilitate copiilor săi. În Hong Kong am avut parte de suport real, ritualuri de recuperare, odihnă și un mediu în care corpul și mintea au putut respira. A fost o formă profundă de grijă de sine, pe care, de multe ori, mamele o amână până când devine prea târziu. Astăzi pot spune că a fost una dintre cele mai bune decizii din viața mea. Nu a fost doar un gest de curaj, a fost un gest de responsabilitate față de mine și față de cei mici. Și cred că este important ca femeile să audă și asta: uneori, cea mai mare dovadă de iubire pentru familie este să alegi să te vindeci.

Cum și-a făcut simțită prezența depresia postpartum

Te rog să ne povestești, pentru că sunt sigură că interesul este mare, când ai simțit că nu ești bine. Care au fost senzațiile, sentimentele resimțite după ce ai devenit mamă? Care au fost temerile tale cele mai mari? Ai trăit lucruri similare și la primii doi copii?

Momentul în care am simțit că nu sunt bine nu a venit brusc, a fost ca o coborâre lentă într-o stare pe care, la început, nici măcar nu reușeam să o definesc. După naștere, în loc să simt doar bucurie și liniște, au apărut anxietatea, frica și o tristețe adâncă pe care nu o puteam explica. La început, au fost senzații fizice: oboseală extremă, puls accelerat, dificultate de concentrare, sentimentul că trupul nu mai ține pasul cu mine. Apoi, au apărut gândurile invazive, neliniștea permanentă și acea stare în care nu mai simți că ești tu. Simțeam că mă uit la viața mea din exterior, ca și cum nu mai aveam control asupra propriei lumi. Cele mai mari temeri ale mele au fost două: teama că nu voi reuși să fiu mama de care copiii mei au nevoie; și teama că starea aceea nu se va opri niciodată.

Citește și: Emily Burghelea, internată de soțul ei timp de o lună, într-un centru special din Asia, pentru a-și trata depresia postnatală: „Nu putea să-mi dea Dumnezeu un soț mai potrivit’

Era greu, pentru că lumea din jur te vede zâmbind, copiii sunt sănătoși, totul pare „perfect… iar în interior tu te lupți cu furtuni pe care nimeni nu le vede. Da, am trăit lucruri similare și la primii doi copii, doar că atunci depresia postpartum a venit mult mai agresiv, pe fond hormonal puternic, iar eu m-am simțit efectiv la un pas de a-mi pierde viața și echilibrul psihic. Atunci nu știam să cer ajutor, nu înțelegeam ce mi se întâmplă și aveam senzația că este „vina mea că nu mă pot ridica. Tocmai acele experiențe m-au făcut, de data aceasta, să iau lucrurile în serios și să comunic tot ce simt, să recunosc semnalele, să nu mai las durerea să mă invadeze până la capăt. Nu spun povestea mea ca dramă, ci ca mărturie. Ca mesaj pentru mame: nu sunteți slabe, nu sunteți singure, nu este „defect să cereți ajutor. Uneori, după naștere, iubirea vine la pachet cu fragilitate. Iar vindecarea începe în momentul în care ai curajul să spui cu voce tare: „Nu sunt bine acum, dar vreau să fiu..

„Am înțeles că nu trebuie să fiu eroina care le face pe toate și că sănătatea mea fizică și psihică trebuie să devină prioritate, nu opțiune'

Ce ai învățat despre tine și despre modul în care trebuie să-ți gestionezi sănătatea fizică și psihică în această perioadă? Cum te-a ajutat experiența din centru să te refaci după sarcină? Ai descoperit vreo terapie care a făcut minuni?

Perioada aceasta m-a învățat enorm despre mine și despre limitele pe care corpul și sufletul le pot atinge după naștere. Am înțeles că nu pot să merg mereu „peste mine, că nu trebuie să fiu eroina care le face pe toate și că sănătatea mea fizică și psihică trebuie să devină prioritate, nu opțiune. Am învățat să îmi ascult corpul, să îl respect, să accept că recuperarea nu înseamnă slăbiciune, ci putere asumată. Am înțeles că am voie să cer ajutor, am voie să mă opresc, am voie să îmi ofer timp să respir. Experiența din centru m-a ajutat enorm să mă reconstruiesc, pentru că acolo recuperarea postnatală este privită ca un proces sacru, nu ca o etapă pe care trebuie „să o treci repede. Totul este gândit în jurul mamei fizic, emoțional și spiritual, iar eu m-am simțit, pentru prima dată după naștere, susținută cu adevărat. A fost o perioadă în care am avut grijă de mine în cel mai blând mod posibil: odihnă, ritualuri de vindecare, suport constant și multă prezență. Acolo am înțeles că, dacă mama se reface, toată familia se sprijină pe o bază mai puternică.

Citește și: Emily Burghelea, accident în Hong Kong, la un an de când aproape și-a pierdut viața. În mașină se aflau și cei trei copii: „Suntem șocați. Cum să trec iar?

Da, au existat terapii care, pentru mine, au făcut minuni atât pentru corp, cât și pentru suflet. În cultura lor, femeile care tocmai au născut fac timp de o lună băi doar cu ceai special, deoarece se consideră că apa conține impurități și poate slăbi organismul în perioada de tranziție. Baia cu ceai a fost una dintre cele mai terapeutice experiențe: caldă, calmantă, cu mirosuri naturale… simțeam că fiecare părticică a corpului meu se aduna la loc. Am avut și proceduri dedicate apropierii mușchilor abdominali, lucrate blând, cu răbdare, fără presiune, lucru care m-a ajutat să simt din nou stabilitate în corp. Acupunctura a avut un rol uriaș pentru echilibrul emoțional și reglarea stării interioare. În fiecare sesiune simțeam cum corpul începe să se liniștească, iar mintea să respire, la fel ca și hipnoza. Și poate cel mai surprinzător lucru pentru mine a fost alimentația: șase mese pe zi, constante, calde, hrănitoare. Mâncare gândită special pentru recuperare, pentru energie, pentru refacerea organismului. M-am simțit, pentru prima dată după naștere, susținută nutrițional, nu doar fizic. Toată experiența a fost ca o întoarcere la mine. Am înțeles că nu ești o mamă mai bună dacă te sacrifici până cazi, ești o mamă mai bună atunci când alegi să te vindeci, să ai grijă de tine și să rămâi întreagă. Iar pentru mine, asta a făcut diferența dintre supraviețuire și renaștere.