Fosta jurnalistă Oana Jarca a primit un diagnostic crunt, după ce medicii au descoperit că suferă de cancer de piele. Vestea a venit ca un șoc, iar aceasta a transmis un mesaj emoționant chiar de pe patul de spital, unde se află în această perioadă.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE AUGUST, GRATIS, AICI
Cuprins
În mod surprinzător, diagnosticul a fost pus în urma unui simplu control de rutină. Ceea ce părea o verificare obișnuită s-a transformat într-o veste care i-a schimbat complet viața, iar acum trece printr-o perioadă dificilă și urmează tratamentul recomandat de medici.
Cuprins
Fosta jurnalistă Oana Jarca, diagnosticată cu cancer de piele
Oana Jarca, fosta jurnalistă de la Antena Stars, a fost diagnosticată cu carcinom bazocelular, cel mai frecvent tip de cancer de piele. Pe înțelesul tuturor, acesta este o formă de cancer care se dezvoltă la nivelul celulelor din stratul exterior al pielii și apare, de cele mai multe ori, în zonele expuse la soare.
„Am aflat că două dintre alunițele mele erau carcinoame. Din fericire, carcinomul bazocelular a fost depistat din timp. Ale mele au fost îndepărtate, îmi îngrijesc cicatricile și mă simt bine. Împărtășesc asta pentru că aproape că vreau să scutur fiecare femeie care citește asta și să le spun: VĂ ROG, VERIFICAȚI-VĂ PIELEA!
Alunițe pe care le aveți de mult timp. Pata aceea mică care s-a schimbat ușor. Zona aceea care sângerează încontinuu, face cruste sau pur și simplu nu pare să se vindece.
Și vă rog să nu mai tratați SPF-ul ca pe ceva de care aveți nevoie doar la plajă. Crema de protecție solară este un lucru de zi cu zi. Față, gât, piept, mâini – toate locurile pe care le uităm când cheltuim o avere pe îngrijirea corpului.
Sunt incredibil de recunoscătoare că ai mei au fost depistați și tratați și chiar mai recunoscătoare pentru sutele de mesaje pe care mi le-ați trimis, în care îmi urați însănătoșire grabnică. Le-am citit. Am simțit dragostea.
Bineînțeles că a trebuit să mă descurc în stilul est-european, să îndepărtez cancerul, să îngrijesc cicatricile, că fac o glumă și să continui ziua’, a fost mesajul Oanei Jarca de pe Instagram.
Cum se simte după diagnosticul primit
Deși recunoaște că vestea a speriat-o, Oana Jarca încearcă să rămână optimistă și să privească lucrurile cu mai multă atenție. Fosta jurnalistă știe că va trebui să își monitorizeze pielea cu regularitate și să fie mult mai precaută în privința expunerii la soare.
„O altă cicatrice va fi chiar acolo. Din fericire, o voi putea acoperi cu părul meu. Cum mă simt în interior? Speriată, dar optimistă. Sunt tânără și voi fi foarte atentă de acum înainte cu expunerea la soare. Cu o protecția majoră voi putea ține asta sub control. Și la fiecare 6 luni trebuie să-mi verific pielea. Pentru tot restul vieții’, a mai spus Oana Jarca pe Instagram.
Sursa foto: Instagram