Gabriela Cristea, mărturisiri despre momentul în care Tavi Clonda a fost șantajat "cu o situație care n-avea legătură cu realitatea": "La Poliție mi-au spus că mai sunt sesizări de genul și din partea altor persoane publice" / EXCLUSIV

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Într-un context în care expunerea publică vine la pachet cu reacții intense din mediul online, Gabriela Cristea face dezvăluiri despre unul dintre cele mai tensionate episoade din viața sa de familie. Vedeta a povestit, într-un interviu exclusiv, cum Tavi Clonda a fost ținta unui șantaj bazat pe „o situație care n-avea legătură cu realitatea', dar și cum au gestionat întreaga experiență, de la reacția inițială până la implicarea autorităților.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI


Gabriela Cristea a rememorat inclusiv discuția avută cu reprezentanții Poliției, unde i s-a transmis că astfel de sesizări nu sunt cazuri izolate, ci apar frecvent și în rândul altor persoane publice și chiar oameni de afaceri. Deși situația a fost raportată și investigată, lipsa probelor a dus în final la închiderea cazului, iar familia a fost nevoită să își continue viața, învățând să gestioneze mai departe presiunea și vulnerabilitatea expunerii publice.


Cum gestionează Gabriela Cristea și Tavi Clonda hate-ul din online

Din păcate, nimeni nu e ferit… și, clar, nici voi. Cum gestionați hate-ul din online? Ce vă deranjează cel mai tare?

G.C.: La început, a fost destul de greu să gestionăm hate-ul din online, și asta pentru că ne gândeam la cei apropiați, cum privesc ei comentariile din partea altora, dar, la un moment dat, ne-am dat seama că n-avem cum să controlăm acest fenomen care face parte din tot ce ține de online. Oamenii au senzația că noi suntem așa un fel de coș la care pot arunca în orice moment, dar cred că nu realizează că și noi suntem oameni și avem sentimente și așa mai departe. Ideea este că am reușit, cu timpul, să înțeleg acest fenomen, să-l accept și să-l tolerez. Nu înseamnă că sunt foarte fericită când văd comentarii care n-au nicio legătură cu realitatea sau când oamenii aruncă gratuit cu noroi. Singurul moment pe care nu pot să-l controlez, apropo de hate, este atunci când primesc comentarii nepotrivite despre copiii mei. Acolo chiar nu pot să mă abțin și e foarte simplu, block, șters și la revedere! E singura modalitate.


Citește și: Gabriela Cristea încă primește oferte de revenire în televiziune: „De dorită sunt dorită! Proiecte mari și importante’. De ce nu a acceptat până acum

T.C.: Eu recunosc că uneori sunt foarte direct și le răspund celor care jignesc, dar o fac frumos. Maxim le spun: „De ce aveți un suflet atât de rău?, „E păcat, de ce jigniți?, „Concentrați-vă la lucruri frumoase!. Mă rog, foarte rar fac chestia asta și n-am mai făcut-o de ceva timp. Probabil că, undeva în subconștient, sunt afectat de anumite neadevăruri, dar încerc singur să mă conving că nu e nici măcar vina celor care scriu urât, au și ei traumele lor și-și varsă amarul în online. Tot timpul îmi readuc aminte asta, ca să-mi dau seama că eu n-am făcut nimic greșit. (râde)


Gabriela Cristea, mărturisiri despre momentul în care Tavi Clonda a fost șantajat

Au fost momente în care ați simțit că s-au încălcat limite greu de depășit? Adelina Pestrițu, de exemplu, ne spunea că nu tolerează nici online, nici offline jignirile, amenințările și sunt și situații complicate când își sună avocații și se adresează justiției. Ați avut vreun episod care să vă ducă în asemenea punct?

G.C.: Când vine vorba de mine sau de Tavi nu sunt atât de vehementă, dar atunci când vine vorba despre fete acolo este simplu: blochez și merg mai departe. Să-mi jignească cineva copiii este inacceptabil pentru mine! Am ajuns o singură dată la Poliție, când Tavi a primit mesaje de șantaj. Cineva a încercat să-l șantajeze cu o situație care, evident, n-avea nicio legătură cu realitatea. Și m-a întrebat ce să facem, că mi s-a părut un pic cam prea mult atunci, și i-am spus: „E foarte simplu, într-o situație din asta, pentru că e vorba de șantaj, mergi la Poliție.


Citește și: Gabriela Cristea, adevărul despre relația cu actuala soacră, mama lui Tavi Clonda: „Experiențele mele anterioare au fost un pic aricioase'

Ideea este că a mers, a dat declarații, iar domnul de la Poliția din Ilfov mi-a spus că mai sunt sesizări de genul celei pe care a făcut-o Tavi, din partea altor persoane publice și chiar și a unor oameni de afaceri, și că a luat în considerare declarația, plângerea, dar după șase luni l-au chemat să închidă cazul din lipsă de probe. Practic, nu se poate face mare lucru, și atunci am hotărât să mergem mai departe și să ne vedem de viețile noastre, pentru că e foarte clar că, din păcate, legislația și situația încă sunt foarte greu de controlat în cazuri din acestea.


Citește și: Anghel Damian, adevărul despre banii primiți de Nuțu și Sile Cămătaru ca să apară în serialul-documentar Cămătarii, de la Pro TV: „100 de zile, opt ore pe zi'

T.C.: Bineînțeles că trebuie să apelezi la avocați și la justiție dacă se întâmplă lucruri de genul ăsta. Eu nu suport, de exemplu, să-mi jignească cineva copiii. Din fericire, nici nu prea se întâmplă. Dar asta n-aș suporta – să-mi jignească cineva fetele, și aici mă refer la toate trei, nu mai zic de mamă și de soră.