Gabriela Cristea dezvăluie adevăratul motiv pentru care a ajuns la obezitate de gradul 1, deși era acuzată că mănâncă foarte mult: "Am încercat zeci de cure de slăbire!"

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Gabriela Cristea a fost mult timp în centrul atenției publice, iar fluctuațiile ei de greutate au fost adesea dezbătute intens pe rețelele de socializare și în emisiunile TV. Deși mulți o acuzau că s-a îngrășat din cauza lipsei de reținere la mâncare, îndrăgita prezentatoare TV a decis să facă confesiuni sincere și să spună tuturor prin ce a trecut, de fapt.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI


Gabriela Cristea se află în prezent în plin proces de transformare fizică, sub supraveghere medicală, fiind determinată să își schimbe nu doar silueta, ci și obiceiurile de viață pe termen lung. Până acum a slăbit mai bine de 35 de kilograme și se simte excelent în pielea ei.


De ce s-a îngrășat, de fapt, Gabriela Cristea

Deși în tinerețe reușea să dea jos rapid două, trei sau chiar zece kilograme doar prin mici ajustări alimentare, lucrurile s-au schimbat radical pentru Gabriela Cristea după nașterea celei de-a doua fetițe a sale, Iris.

Gabriela Cristea a dezvăluit în podcastul său că organismul ei a trecut printr-o dezechilibrare hormonală profundă, intrând devreme în prima fază a premenopauzei:

„Când eram tânără, dacă aveam de dat 2, 3, 5 sau 10 kilograme, în două luni știam că ajung acolo unde îmi doresc. Făceam niște mici eforturi.

După ce am născut-o pe Iris, am intrat în prima parte a premenopauzei. A fost o explozie de hormoni greșită. Am încercat zeci de cure de slăbire, cu frunze de… și nu reușeam. Mi se părea din ce în ce mai greu.’

Oricât de mult încerca să țină diete drastice, corpul nu mai răspundea la eforturile ei, declanșând momente lungi de frustrare și descurajare.


Citește și: Ce reacții adverse a avut Gabriela Cristea de la injecțiile pentru slăbit, după ce a dat jos 35 de kilograme: „Dacă mâncam ce trebuia, nu era nicio problemă!'

Medicul a convins-o să facă tratamentul cu injecții de slăbit

Într-un punct în care simțea că vrea să renunțe la lupta cu cântarul, recomandarea medicului specialist a schimbat complet perspectiva Gabrielei. Accentul nu mai cădea doar pe aspectul fizic, ci pe reducerea grăsimii viscerale, periculoasă pentru sănătate pe termen lung.


În schimb, a explicat că a dat jos nu mai puțin de șase kilograme în prima săptămână de când a început tratamentul. Motivul? Pofta de mâncare i s-a diminuat considerabil.

„În prima săptămână am slăbit două kilograme. În prima lună șase kilograme, dar dacă mă întrebați ce am învățat eu în luna aceea despre mâncare, răspunsul este nimic. Eu mâncam la fel de prost, doar că mâncam mai puțin.

Corpul meu se schimbase înainte să apuce mintea mea să se înțeleagă ce se întâmplă (…) Tratamentul tăiase foame, dar nu ștersese educația alimentară de 50 de ani, nu ștersese automatismele, reflexele (…) De foarte multe ori după masă, mă simțeam prost’, a mai explicat Gabriela Cristea.


Citește și: Cum răspunde Gabriela Cristea criticilor din online, după ce a slăbit și s-a afișat în costum de baie: „Critica e constructivă. Nu ne băgăm la misoginism și mitocănie/ EXCLUSIV

Trăgând linie, Gabriela Cristea consideră că alimentația, hidratarea și mișcarea rămân elementele esențiale ale procesului de slăbire, iar medicamentele pot doar să faciliteze respectarea unui regim alimentar și a unui deficit caloric.

Cu ce reacții adverse ale injecțiilor de slăbit s-a confruntat Gabriela Cristea


Gabriela Cristea spune că, în cazul ei, efectele adverse au fost reduse și au apărut doar în anumite situații. Ea explică faptul că cele mai neplăcute episoade au fost atunci când alimentația nu a fost una potrivită sau în momentele în care doza tratamentului a fost crescută.

Citește și: Gabriela Cristea, apariție superbă la VIVA! Influencers Party. A purtat o vestă cu imprimeu floral, blugi lejeri și pantofi roz aprins

În astfel de situații s-a confruntat cu reacții digestive precum greață, vărsături, diaree și balonare.


„Într-adevăr, dacă luați prospectul, o să descoperiți că sunt o serie de efecte adverse care ar putea să apară într-o proporție mai mare sau mai mică, pentru că, știți cu toții, omul este diferit, de la un om la altul, fiecare reacționează altfel la tratamente.

La fel se întâmplă și cu acest tratament. Pot apărea efecte adverse foarte, foarte agresive sau mai puțin agresive. Eu am fost în tabăra celor care nu au avut parte de multe efecte adverse. O să vă povestesc ce am pățit eu în perioada tratamentului.


În primul rând, vreau să vă spun că nu am avut parte de efecte adverse deloc, doar în două situații s-a întâmplat: atunci când am mâncat prost sau greșit, lucruri care nu fac bine organismului, în general, și de la care oricum poți avea reacții adverse de genul vărsături, diaree, balonări etc.

Sau am avut același tip de reacție în momentul în care am trecut de la un dozaj mai mic la un dozaj mai mare și când am început efectiv tratamentul.

Dar organismul s-a reglat imediat și, în mai puțin de o săptămână, pentru că am mâncat și corect, și ce aveam eu nevoie în organism, organismul s-a reglat foarte repede și am reușit să mă întorc la un stil de viață normal și sănătos’.