Iancu Sterp, după ce a fost criticat că nu l-a botezat pe fiul lui și al Denisei Coțolan. Ce argumente a adus: „O tradiție inventată. Nu mă identific cu nicio religie”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După valul de critici primite, Iancu Sterp a simțit nevoia să explice public de ce a ales să nu își boteze fiul, așa cum prevede tradiția. În schimb, acesta a optat pentru o binecuvântare, însă mulți nu au privit decizia cu ochi buni. El a spus că nu se identifică cu nicio religie și că vede botezul mai degrabă ca pe o tradiție decât ca pe o necesitate.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MARTIE, GRATIS, AICI


Iancu Sterp și partenera lui, Denisa Coțolan, au devenit părinți pentru prima dată, chiar înainte de Crăciun, la mai puțin de un an de la căsătorie. Pe 22 martie, cei doi au organizat un moment special pentru fiul lor, însă nu au ales botezul tradițional. În locul acestuia, au optat pentru o binecuvântare, un gest prin care copilul este prezentat și protejat prin rugăciune, fără a urma ritualul specific Bisericii Ortodoxe.


Citește și: Ileana Sterp, primele declarații după ce s-a zvonit că divorțează: „Am avut niște momente mai grele. O am pe mama aproape, care stă lângă mine, și pe frații mei'

Iancu Sterp, după ce a fost criticat că nu l-a botezat pe fiul lui și al Denisei Coțolan

În urma reacțiilor apărute, Iancu Sterp a transmis un mesaj în care le-a mulțumit celor care i-au fost alături, dar a răspuns și criticilor primite. Acesta a explicat, pe înțelesul tuturor, cum vede el lucrurile și de ce a ales binecuvântarea în locul botezului tradițional.

„Săptămâna trecută am făcut binecuvântarea băiețelului nostru, David, după cum ați văzut. Și, în primul rând, vreau să vă mulțumesc celor care ne-ați transmis felicitări și gândurile voastre bune, prin comentarii sau în privat. Și, în al doilea rând, vreau să răspund și celor care nu au fost de acord cu ceea ce am făcut noi, că l-am binecuvântat pe băiețelul nostru în loc să-l botezăm, cum spunea unul dintre voi, și ne-ați judecat sau ne-ați criticat.


Dumnezeu o să vă dea înțelepciune să vedeți ce este cu adevărat important pe lumea asta și să înțelegeți că nu tradițiile Îi plac lui Dumnezeu și nu contează dacă ne facem 100 de cruci când trecem prin fața unei biserici, ci contează faptele noastre și purtarea noastră de zi cu zi. Asta este plăcut lui Dumnezeu. Degeaba mergem la biserică de două ori pe an sau de un milion de ori pe an, dacă nu înțelegem ce este cu adevărat plăcut lui Dumnezeu’, și-a început acesta mesajul.


Citește și: Denisa Coțolan și Iancu Sterp nu l-au botezat ortodox pe David, fiul lor. Au ales o biserică evanghelică: „Credem în binecuvântarea copiilor, așa cum este scris în Biblie' / Imagini de la petrecere


Citește și: Rareș Cojoc, despre Andreea Matei, partenera lui de dans, alături de care a câștigat aurul la Blackpool: „Formăm o pereche’. Ce l-a ajutat să performeze în plin divorț de Andreea Popescu

Ce argumente a adus

În continuarea mesajului, Iancu Sterp și-a susținut punctul de vedere printr-o serie de argumente personale. Acesta a explicat cum vede relația cu Dumnezeu, de ce nu se identifică cu o religie anume și de ce consideră că botezul ar trebui făcut la maturitate, nu în copilărie.


„Eu, în primul rând, nu mă identific cu nicio religie. Dumnezeu nu a spus nimic despre nicio religie. Dumnezeu a spus că trebuie să ne pocăim și să ne dea înțelepciune tuturor să ne pocăim cu adevărat și să ne întoarcem la El. Doamne, ajută-ne, că toți avem greșeli, toți avem păcate și ar fi bine să încercăm, pe cât posibil, să ni le îndreptăm și să facem voia Lui.

Ei bine, revenind la binecuvântare, în Biblie nu am găsit nicăieri că copiii mici trebuie să fie botezați. Dumnezeu nu a spus niciodată, iar Iisus Hristos nu a spus ca cei mici să fie botezați. „Cine crede și se va boteza va fi mântuit.’ Deci, ca să crezi, trebuie să înțelegi Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să fii matur ca să te botezi. Așadar, cum suntem noi, oameni adulți, așa ar trebui să ne botezăm. La noi, în Biserica Ortodoxă, copiii sunt botezați de mici.


Citește și: Ioana Ginghină a întrebat-o fără ocolișuri pe Cristina Cioran dacă avut o relație cu fostul ei soț: „A fost vreodată ceva între tine și Papadopol?’. Ce răspuns a primit: „Era foarte mămos'

Aceasta este o tradiție inventată de noi. Ca ortodox, poți să fii pocăit, să te întorci cu adevărat la Dumnezeu, să lași firea pământească și să îmbraci haina cea nouă de la Dumnezeu. Pocăința, într-adevăr, este în suflet, dar mie, la pocăiți, la penticostali, cum le spuneți voi, îmi place mai mult în biserică, pentru că acolo simt cu adevărat prezența lui Dumnezeu, în felul în care se cântă și se predică’, a încheiat el.

Sursa foto: Facebook & Instagram