Zi specială în familia Hagi. Ianis și Elena au marcat tăierea moțului fiului lor, Giorgios, printr-un eveniment elegant organizat în Capitală. Familia, prietenii apropiați și numeroase personalități din lumea fotbalului au fost alături de cei doi părinți, care au pregătit o petrecere spectaculoasă pentru băiețelul lor. Printre invitați s-au numărat Gigi Becali, Denis Drăguș și Florinel Coman, iar printre rtiștii care au întreținut atmosfera s-au aflat Smiley, Connect-R și Alex Velea.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE MAI, GRATIS, AICI
În primăvara anului 2025, Ianis Hagi și soția sa, Elena, deveneau părinții unui băiețel, căruia i-au ales numele Giorgios. La un an de la venirea pe lume a micuțului, cei doi au organizat tradiționala petrecere de tăiere a moțului, un moment important pentru orice familie. Evenimentul s-a desfășurat într-un cadru elegant, la Athénée Palace București, și a reunit atât membrii familiei, cât și numeroși prieteni ai cuplului. Atmosfera a fost una caldă și emoționantă, iar fiecare detaliu a fost atent ales pentru a transforma ziua într-o amintire de neuitat.
Ianis Hagi și Elena, petrecere de poveste pentru tăierea moțului fiului lor
Ianis și Elena Hagi au tăiat moțul micuțului lor, care a venit pe lume pe 20 august 2025, iar printre cei care li s-au aflat alături în această zi specială s-au numărat vedete din showbiz, dar și nume importante din sport. Printre cei care au răspuns invitației s-au numărat câteva dintre cele mai cunoscute nume din fotbalul românesc. Gigi Becali a fost prezent la eveniment, alături de Denis Drăguș, Florinel Coman, Răzvan Marin, Radu Drăgușin și alți apropiați ai familiei Hagi.
Invitații au publicat pe rețelele sociale imagini de la petrecere, iar fotografiile au surprins decorurile sofisticate, aranjamentele florale spectaculoase și atmosfera elegantă pregătită pentru această ocazie. În plus, seara a fost animată de momente muzicale susținute de Smiley, Connect-R și Alex Velea, care au întreținut atmosfera și au ridicat invitații la dans.
Ianis Hagi, primele declarații despre evenimentul dedicat fiului său
Vizibil emoționat, Ianis Hagi a vorbit despre semnificația pe care această zi o are pentru familia sa și despre bucuria de a-i avea aproape pe cei dragi.
„Este o zi specială pentru noi. Ne-am dorit să avem un copil și suntem binecuvântați. Este o zi specială. Sper ca și invitații să se simtă bine și cum am spus, să fim sănătoși și prețuim cel mai mult familia’, a declarat Ianis Hagi la Prima Sport.
De asemenea, și Elena a vorbit despre acest moment special din viețile lor: „Este cea mai frumoasă experiență de până acum și suntem complet recunoscători pentru tot ce trăim’, a transmis soția lui Ianis.
Tortul spectaculos al micuțului Giorgios a atras toate privirile
Unul dintre cele mai apreciate momente ale serii a fost apariția tortului pregătit special pentru Giorgios. Desertul impresionant, realizat pe mai multe etaje, a fost decorat în nuanțe de alb și bleu și a avut ca element central un carusel elegant cu figurine de căluți albi.
Pe unul dintre etaje a fost amplasat un medalion decorativ inscripționat cu numele băiețelului, iar volanele din pastă de zahăr și fundele rafinate au completat designul spectaculos. Tortul a devenit rapid una dintre atracțiile petrecerii și a fost intens fotografiat de invitați.
În imaginile distribuite online, Ianis și Elena Hagi au apărut alături de fiul lor și de impresionantul desert aniversar. Fotbalistul a ales un costum clasic negru, în timp ce soția sa a purtat o elegantă rochie albastră, cei doi afișând zâmbete largi pe tot parcursul evenimentului.
Giorgios a fost botezat la doar șase săptămâni de la naștere
La scurt timp după ce au devenit părinți, Ianis și Elena Hagi au marcat un alt moment important din viața fiului lor. La doar șase săptămâni după venirea pe lume a micuțului, cei doi au organizat botezul într-un cadru restrâns, departe de atenția publicului. Au făcut publice doar câteva imagini de la ceremonie, în care se putea observa emoția și bucuria trăite de proaspeții părinți.
Numele ales pentru băiețel, Giorgios, are o semnificație aparte. Este varianta grecească a numelui Gheorghe, unul dintre cele mai cunoscute prenume din tradiția creștină. Originea sa provine din limba greacă veche și este asociată cu ideea de „lucrător al pământului’ sau „agricultor’. De asemenea, numele are puternice conotații religioase, făcând trimitere la Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din lumea creștină.