Ianna Novac a explicat de ce fiica ei face trei școli în paralel. Vedeta a spus că Erika are un program foarte încărcat, dar cu sprijinul familiei și implicarea soțului reușesc să facă față tuturor activităților din viața de zi cu zi. Pentru ea, această perioadă e prețioasă din multe puncte de vedere, deoarece poate fi alături de copiii săi atunci când au cea mai mare nevoie.
CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE SEPTEMBRIE, GRATIS, AICI
Cuprins
Fiica Iannei Novac urmează trei școli în același timp și are un program foarte încărcat. Artista a spus recent că nu e ușor, dar cu sprijinul familiei gestionează totul. Rezultatele fiicei sale, Erika, îi fac mândri pe ea și soțul său, Octavian Dobrotă, și le arată că efortul lor contează.
Citește și: De ce Ianna Novac nu și-a dus niciodată copiii la grădiniță: „Toți m-au acuzat și mi-au spus că…'
Cuprins
Ianna Novac a explicat de ce fiica ei face trei școli în paralel
Fiica Iannei Novac este în clasa a VI-a și urmează trei programe educaționale simultan. Artista a explicat recent de ce Erika face trei școli în paralel și a spus că acest lucru nu este deloc ușor pentru ea, însă are sprijin din partea familiei.
Vedeta și Octavian Dobrotă, soțul ei, sunt mândri de fiica lor, deoarece aceasta are rezultate extraordinare la învățătură.
„Asta, într-adevăr, este o provocare a vieții. Cred că ajungi într-un moment al vieții în care viața ta profesională merge deja într-o direcție pe care ai clădit-o de mult. Ai nevoie să ai și alte activități, nu doar cele legate de carieră. Nu e foarte ușor, dar cu ajutorul părinților mei, care s-au mutat la București în urmă cu câțiva ani, este și soțul, care este implicat în creșterea și educația copiilor 100%. Nu văd asta ca pe o corvoadă, o văd ca pe o parte din viața extraordinar de frumoasă, pentru că eu sunt conștientă că nu o să fie toată viața așa. Anii aceștia în care copiii au nevoie de tine, tu ai nevoie de ei și se împletesc lucrurile așa de frumos, trece. Chiar și faptul că stați să faceți teme…
Ericuța este în clasa a VI-a, este extrem de responsabilă, ea practic face trei școli în paralel. Are un program nebun, efectiv nebun. Face Școala Italiană până la prânz, după care face școala de muzică, dar școala de muzică cu tot ce presupune: pian, chitară, solfegiu, cor, teorie, până seara, după care face și Cambridge-ul, este full, full. Dar până acum a făcut față și sunt convinsă că va face față, pentru că este extrem de talentată. Are niște rezultate extraordinare, de care noi suntem mândri, iar acest lucru ne motivează, când vezi că în viață nu doar ceea ce faci tu primează și contează, primează și contează și rezultatele copiilor. Practic, rezultatele lor sunt și rezultatele tale ca părinte’, a explicat vedeta pentru spynews.ro.
Ce facultate vrea să urmeze Erika, fiica artistei
Deși are doar 12 ani, fiica Iannei Novac s-a gândit deja la facultatea pe care vrea să o urmeze. Erika își dorește mult să studieze la Facultatea de Design din Paris.
„Nu are timp să iasă cu prietenii, se mai răzvrătește ea câteodată când spune că este foarte obosită, eu sunt înțelegătoare și o mai las să mai lipsească de la câte un curs, dar este un copil extraordinar de bun.
Nu cred că se va pune problema vreodată să nu-și dorească să facă, pentru că o văd că are vise, este extrem de ambițioasă, dornică să răzbată. Chiar îmi povestea că deja s-a gândit la facultate. M-a lăsat cu gura căscată când mi-a spus că își dorește să facă Facultatea de Design la Paris. Eu care credeam că nu are nicio legătură cu această lume, dar uite că are. Cred că se și moștenește, văzându-mă pe mine pasionată de modă, de artă, de creație’, a mai adăugat ea.
Ce spune cântăreața despre fiul ei
Mai mult decât atât, Ianna Novac a vorbit și despre fiul ei, Alexandru. Artista a explicat că băiatul ei este încă mic și nu-și dorește să-l preseze cu învățătura.
„Cel mic este încă micuț. La anul începe școala, în momentul de față este un copil liber și fericit, tot ceea ce face este să se joace. Dacă aș putea să dau un sfat pentru părinți, le-aș spune că eu până la vârsta de 6 ani a copiilor, copiii mei trebuie doar să se joace. Și, văzând colegii, prietenii, care se grăbeau, își duceau copiii de la 3 ani să învețe limbi străine, mi-am dat seama că eu i-am lăsat până la 6 ani doar să se bucure. În momentul în care a început școala, au început toate. Chiar în momentul de față, Ericuța, care are 12 ani, vorbește cursiv engleza, vorbește cursiv italiana, excelează în muzică, excelează în tot.
Nu trebuie să îi bombardăm de mici, trebuie să îi lăsăm în anii aceia să se bucure de copilărie, pentru că dacă îi dăm de mici la toate aceste activități, cred că e prea mult. De fapt, noi ne hrănim orgoliul, nu este pentru ei. Mai să rămână cu anii aceia și cu amintirile acelea, și la un moment dat mi-a spus Ericuța: Mămică, îți mulțumesc din suflet că m-ai lăsat, că nu m-ai dus nici la grădiniță, m-ai lăsat doar să mă joc și mă bucur de copilăria mea. Am realizat că am făcut ceva bun pentru ea!’, a mai spus Ianna Novac pentru sursa citată anterior.
Sursa foto: Facebook/ Instagram