La VIVA! Influencers Party 2025, Iulia Albu și fiica ei, Mikaela, ne-au oferit un interviu de excepție. Cele două au vorbit deschis despre mai multe subiecte și au atras atenția prin ținutele alese pentru evenimentul nostru. Printre altele, Mikaela Albu a dezvăluit ce studii vrea să urmeze. Iată ce declarații a făcut fiica vedetei la petrecere!
CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE AUGUST, GRATIS, AICI!
Cuprins
Cum vă simțiți în această seară, la VIVA! Influencers Party 2025?
Iulia Albu: Ne simțim foarte bine, pentru că noi suntem ca într-o familie aici, la VIVA!. Dana îmi este prietenă de foarte mulți ani și VIVA! este o revistă, un proiect la care țin foarte mult, este coperta pe care am apărut prima dată împreună și întotdeauna va avea un loc special în inimile noastre.
Cuprins
Ce studii vrea să urmeze Mikaela, fiica Iuliei Albu
Ne poți spune dacă îți dorești să urmezi o carieră în modeling sau te îndrepți spre altceva?
Mikaela: Încă nu știu sigur, dar pe artă, poate ceva în ASE, mă gândesc.
Iulia Albu: E foarte all over the place, ați înțeles? Deci ori pe business, ori pe artă. Eu zic să faci așa: să începi cu ASE și după aceea să faci ceva artistic, un master.
Mikaela: Un master de fashion.
Iulia Albu: Dacă nu ai bazele să poți să faci un business, nu contează că faci o facultate de modă. Ăsta este simplul adevăr.
Ce pasiuni are fiica vedetei
Îmi poți spune ceva despre pasiunile tale?
Mikaela: Îmi place foarte mult să desenez, să mă îmbrac, îmi place foarte mult latura asta de fashion, stau în fiecare zi să mă aranjez, să îmi pun un outfit.
Iulia Albu: Dar, dar Mikaela și citește, chestie care pe mine mă încântă, pentru că la vârsta ei nu sunt foarte mulți copii care citesc. Cred că cea mai mare calitate a ei este că e o persoană foarte modestă, adică nu este o persoană care să epateze cu ceea ce are, deși îi place să se îmbrace, nu face foarte mare uz de poziția pe care o are, pentru că, să fim serioși, mama ei este Iulia Albu, adică purtând același număr la picior și cam același număr la rochii…
Mikaela și Iulia Albu au strălucit la VIVA! Influencers Party 2025
Mikaela și Iulia Albu au strălucit la VIVA! Influencers Party 2025, care a avut loc pe data de 3 septembrie 2025. Vedeta este deja recunoscută pentru aparițiile ei ieșite din tipare, iar fiica ei începe să îi urmeze exemplul, arătând că interesul pentru modă se moștenește.
Respectând dress code-ul „Late summer glow’, Iulia Albu a optat pentru o rochie lungă, lejeră, cu o tăietură adâncă pe picior, combinată cu sandale negre și un look retro, cu părul tapat și plin de volum, care i-a dat o notă elegantă și ușor intensă.
Mikaela Albu a venit la evenimentul nostru într-o rochie neagră, scurtă, cu accente aurii. Coafura asemănătoare cu a mamei și un machiaj natural au scos în evidență finețea trăsăturilor ei.
Sursa foto: VIVA!/ Facebook/ Instagram