Iulia Istrate, eliminată de la Survivor 2026 după doar două săptămâni: „Îmi pare rău că nu am rezistat mai mult. Se pare că nu am fost atât de puternică pe cât m-am considerat”

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Iulia Istrate, eliminată de la Survivor România 2026. Ediția de duminică seara a adus emoții intense pentru Faimoși și Războinici, dar și o despărțire neașteptată. După doar două săptămâni de competiție, Iulia Istrate a părăsit Survivor România 2026, în urma duelului pierdut cu Niky Salman. În lacrimi, tânăra concurentă a transmis un mesaj emoționant pentru copiii săi, vorbind despre lupta, curajul și speranța de a merge mai departe, chiar și după înfrângere.

CITEȘTE TOATĂ REVISTA VIVA DE DECEMBRIE, GRATIS, AICI


Iulia Istrate (32), bucătar de profesie, a intrat în competiție hotărâtă să își testeze rezistența și adaptabilitatea în condiții extreme. Timp de două săptămâni, ea a demonstrat disciplină, strategie și determinare în fața provocărilor din junglă, însă norocul nu a fost de partea ei în duelul pentru eliminare. Episodul de duminică a fost unul tensionat, plin de emoție și cu un final neașteptat pentru telespectatori. Din păcate, Iulia Istrate a fost eliminată de la Survivor România 2026, show-ul difuzat de Antena 1, după doar două săptămâni de competiție.


Iulia Istrate, eliminată de la Survivor România 2026 după doar două săptămâni

În ediția de duminică, echipa Războinicilor a pierdut jocul pentru imunitate, iar Iulia Istrate a fost trimisă la duel împotriva lui Niky Salman. Confruntarea s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea lui Niky, iar Iulia a fost nevoită să părăsească competiția.

„Îmi pare rău că nu am rezistat mai mult. Se pare că nu am fost atât de puternică pe cât m-am considerat’, a spus Iulia, la finalul duelului, vizibil emoționată.

Citește și: Polițistul Marian Godină, concurent la Survivor România 2026: „O să fiu plecat 3-4 luni departe de copil, în timp ce mă aflu în concediul pentru creșterea lui'/ Cum a rezolvat situația

Lupta nu a fost deloc ușoară, iar ambele concurente și-au dat silința să-și păstreze locul în competiție. Înainte ca flacăra ei să fie stinsă, Iulia a transmis un mesaj emoționant copiilor săi:


„Sper că sunteți mândri de mami. Să știți că orice luptă în viața asta nu se termină rău, totul merge spre bine. Iar acum mama nu a terminat rău, ci spre bine. Vine mami acasă lângă voi și vă iubesc. Știu că m-ați încurajat foarte mult și vă mulțumesc din suflet’, a mai spus Războinica.


Câți bani a primit Iulia Istrate pentru participarea la Survivor 2026

Traseul Iuliei Istrate în competiție s-a încheiat după două săptămâni, dar prezența ei în junglă i-a adus și o recompensă financiară. Potrivit informațiilor apărute în presă, pentru fiecare săptămână petrecută în joc, Războinica ar fi încasat aproximativ 1.500 euro. Astfel, după două săptămâni, Iulia a plecat acasă cu suma totală de 3.000 euro.

Chiar dacă experiența ei în competiție a fost scurtă, tânăra a demonstrat determinare și rezistență, iar mesajul transmis copiilor săi a impresionat fanii emisiunii, lăsând o amintire emoționantă a participării sale la Survivor România 2026.